Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Adevarat ca e crap!

miercuri, 27 aprilie 2011
PASTE PE BALTA LA SOLACOLU

Un articol de Cristian Matei

Am revenit cu plăcere pe balta Solacolu pentru o partidă de 24 ore, însoţit de prietenul meu Daniel, hotărâţi să pescuim în regim de concurs, sa cântărim şi să notăm tot peştele prins. Partida a început în a doua zi de Paşte, luni 25 aprilie, şi s-a încheiat marti 26 aprilie. Încă de la intrarea pe baltă am avut un sentiment de împlinire ţinând cont de faptul că timp de un an şi jumătate am participat la lucrările de dragare, destufizare, amenajare şi nu în ultimul rând de administrare a activităţilor de pescuit. Balta dispune din anul 2011 de iluminat nocturn, de prize de curent amplasate pe stalpii de iluminat, 2 vile pentru cazare – complet utilate şi foişoare pe 8 standuri de pescuit. Pe baltă se afla multă lume, standurile de pescuit fiind ocupate în proporţie de peste 50%. Am observat că şi cele 2 vile au fost închiriate luni şi marţi.





NUMAI BOILIES SI SOLUBILE

Am pescuit pe standul nr. 22, fiind atras de pragurile şi agăţătura existentă în acea zonă, precum şi de faptul că aveam în faţă un platou cu apă mică de aproximativ 1 m. Am început partida de pescuit în jurul orei 6.30 şi am nadit locul cu boilies 1016, fără a folosi seminţe sau bulgări de nadă în încercarea de a evita “atacurile” ciortanilor foarte numeroşi sub 1 kg. Strategia de pescuit a dat rezultate şi au început să apară primele capturi după ora 08.30. Am debutat cu un crap din specia Frăsinet în greutate de 3.200 kg şi am întreţinut patul de nadă după fiecare peşte cu 10-15 bile 1016 solubile şi tari.



29 DE BUCATI – 108 KILOGRAME

În jurul orei 19,00 am avut o serie de 4 peşti săriţi de 5 kg, cel mai mare cântărind 6,200 kg, iar marţi dimineaţă în jurul orei 4 am prins şi captura partiedei, un crap frumos şi voinic de 8,200 kg. Bilanţul partiedei care s-a încheiat marţi la ora 06.30 a fost surprinzator: 29 peşti – 108 kg. Noaptea a fost foarte frig şi spre dimineaţă salteaua de primire era îngheţată, iar foişorul în care am stat l-am învelit cu folie şi o prelată, cu acordul administratorului, George Oprea, căruia îi multumim pentru amabilitate şi pentru clipele minunate petrecute pe baltă. În concluzie: pescarul e pescar şi în ziua de Paşte.





Citeste parerea si altor pescari despre balta Solacolu, pe forumul Crapmania.ro. Click aici...
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii
Momentan nu există comentarii.