Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Bogdan Dragan, campion mondial la pescuit in 2015: "Da tot ce poti sau stai acasa!"

marți, 8 decembrie 2015
Bogdan Dragan si Mihai Pripon au reusit in 2015 sa cucereasca aurul mondial la individual la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap din Spania. 
 
 
 
Crapmania.ro: Cum ai ajuns sa pescuiesti?
Bogdan Dragan: Pescuiesc de la varsta de 6 ani. Primul pescuit l-am facut la mare pe dig, la guvide. Ma duceam in concediu cu parintii si in 10 zile nu stiu daca faceam de doua ori baie in mare. Stateam numai la pescuit pe dig sau pe unul din cele doua lacuri din statiunea Neptun. Dupa, a urmat pescuitul pe raul Arges in vacantele de vara petrecute la bunici. Fugeam de acasa si petreceam ore intregi pe malul Argesului. Prindeam biban, caras, mreana si mai rar clean. In 2005 am inceput sa practic carpfishingul ajutat de Andrei Vladeanu.
 
Crapmania.ro: In ultimii ani, ai reusit sa castigi cele mai multe concursuri in Romania. Care este secretul tau? Bogdan Dragan: Secretul consta in perseverenta, multa munca si incredere in ceea ce faci. Incerc sa lupt pana in ultimul minut si sa dau tot ce am eu mai bun la fiecare concurs la care particip. Exista o zicala in State : “Go hard or go home” – Da tot ce poti sau stai acasa. Dupa asta incerc sa ma ghidez.
 
 
 
Crapmania.ro: Cat de mult conteaza nada intr-o competitie?
Bogdan Dragan: Nada conteaza intr-o oarecare masura. Atunci cand locurile sunt echilibrate si nivelul echipelor este acelasi. In rest conteaza foarte mult locul si pescarul.
 
Crapmania.ro: Ce au in plus boiliesurile tale?
Bogdan Dragan: Nu stiu ce pun altii in boiliesurile lor ca sa pot spune ce au ale mele in plus. Pot spune doar ca sunt produse din ingrediente de cea mai buna calitate si mai pot spune ca am ajuns la un echilibru perfect intre ingredientele folosite. Si rezultatele obtinute pot confirma acest lucru.
 
Crapmania.ro: La Mequinenza ai devenit campion mondial la individual, impreuna cu Mihai Pripon. Spune-mi ce a insemnat acel lucru pentru tine?
Bogdan Dragan: Sincer … pentru mine si pentru Mihai a insemnat totul. Rodul muncii noastre de 10 ani. Visul nostru devenit realitate. Am putea spune amandoi ca am ajuns in sfarsit unde ne-am dorit, adica pe cea mai inalta treapta a podiumului mondial. Anul trecut la CM din Italia i-am promis lui Tatae (Cristi Mitrea) ca voi urca si eu pe cea mai inalta treapta a podiumului candva si iata ca s-a intamplat mai repede decat mi-as fi imaginat.
 
 
 
Crapmania.ro: Care a fost atmosfera in cadrul lotului?
Bogdan Dragan: Mereu vor exista tensuni in cadrul lotului inainte de Mondiale. E ceva normal. Cine a ajuns acolo poate confirma. Este o presiune foarte mare care este resimtita de intreg lotul. In rest totul a fost ok, mult mai bine ca anul trecut in Italia.
 
Crapmania.ro: Puteati obtine un rezultat mai bun pe echipe?
Bogdan Dragan: Sigur ca se putea. Ne-a prins putin nepregatiti la capitolul echipament. Ne-am bazat pe un pescuit pe patul de nada, iar pe anumite locuri crapul s-a prins doar la interceptie, la distanta foarte mare si asta ne-a afectat. Cu siguanta ne-a lipsit un echipament adaptat pentru distanta si niste aruncatori mai buni.
 
Crapmania.ro: Care-i secretul raului Ebro? Pescuiesc foarte multi romani acolo. Cum le recomanzi sa abordeze o partida la crap acolo?
Bogdan Dragan: Secretul cred ca sta foarte mult in nada folosita. In conditii de concurs crapul nu mai manca foarte bine pe mult vestitele si laudatele pelete de halibut. Eu am reusit sa integrez oarecum faina de halibut in boiliesul meu 220V, rezultand un boilies foarte nutritiv, care tine pestele pe vad, dar care in acelasi timp are ceva foarte familiar crapilor de acolo si anume mirosul si gustul de halibut. E un boilies 220V adaptat cerintelor de acolo.
 
 
 
Crapmania.ro: Care sunt oamenii care te-au ajutat sa ajungi cel mai bun pescar din lume?
Bogdan Dragan: Cu siguranta cel care mi-a acordat atentia necesara pe cand eram doar un simplu pusti caruia ii placea pescuitul este Andrei Vladeanu. Lui ii datorez mare parte din realizarile mele. Apoi a urmat perioada Senzor in care am avut foarte multe de invatat. Din 2008 drumurile noastre s-au separat, dar rezultatele bune au continuat si pot spune ca de atunci si pana acum am avut cea mai buna perioada din cariera mea, culminand cu titlul de Campion Mondial din acest an.
 
Crapmania.ro: Cine este idolul tau?
Bogdan Dragan: Nu am un idol in pescuit, pot spune doar ca apreciez echipa Croatiei pentru toate rezultatele obtinute an de an pe piste diferite de concurs, apreciez pescarii care prind o tona de peste in 48 de ore la individual sau doua tone in echipa de doi la fel cum apreciez pescarii care stau doua saptamani pe un lac pentru a prinde un peste cu care sa-si bata recordul personal. Imi place pescuitul in regim de concurs, dar imi place si vanatoarea de “dulapi”.
 
Crapmania.ro: Ce urmeaza pentru tine in anul 2016?
Bogdan Dragan: In 2016 sper sa ma dedic mai mult pescuitului la crap mare. Sper sa reusesc sa-mi depasesc recordul personal, sper sa reusesc sa mai ajung macar odata pe Rainbow si de ce nu, sper sa reusim sa luam titlul mondial pe echipe la Campionatul Mondial din Franta, asta bineinteles daca ne vom califica.
In incheiere as vrea sa le multumesc tuturor romanilor care au fost alaturi de noi si ne-au incurajat in ultimele ore prin intermediul mesajelor pe conturile de socializare. A contat foarte mult pentru noi si inca odata va multumesc. As vrea sa le multumesc acelor romani care au fost alaturi de noi in Spania: Adrian, Marius, Cristi, Andrei. Fara ei ne-ar fi fost foarte greu. Si nu in ultimul rand sponsorilor nostri si colegilor de echipa!
 
 
Bogdan Dragan
6 persoane apreciază asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii
  • miercuri, 9 decembrie 2015 22:36

    irinel bunica : In sfarsit un interviu cu CAMPIONII MONDIALI! Bravo campionii! Pe unde va prind va felicit! :)