Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Jurnalul lui gor965: CN-am face fara el ...?

luni, 22 septembrie 2014
In luna Iunie a acestui an, in doua manse, una eliminatorie si una finala, s-a desfasurat pe pista de la Corbu selectia nationala pentru lotul care va reprezenta Romania la Mondialele din Italia. Indiferent de nuante, hartii, denumiri oficiale ori siglele de pe banner-ul competitiei, selectia asta reprezinta pentru lumea crapista - Campionatul National!
 
 
 
E de discutat cat de nationala a devenit toata treaba asta, ca daca ne uitam la numele celor inscrisi, sunt 90% pescari din zona Muntenia-Dobrogea, insa daca ne uitam la rezultatul final, cam asa ar trebui sa arate descrierea a ceea ce se intampla acolo ... pe cea mai buna si mai echilibrata balta din Romania se intalnesc si se confrunta cele mai bune loturi de club din Romania. Ca in orice domeniu, daca tintesti sa ajungi in varf, trebuie nu doar sa vrei, trebuie sa si poti!
 
 
Asa se face ca la prima etapa, cea eliminatorie, gasim la start 10 loturi mari si late. Unele-s mai vechi, altele mai noi, unele-s mici selectionate, altul mai ‘‘exotic‘‘ debuteaza, treaba e ca in componenta acestora (cu mici exceptii) sunt pescari bine cunoscuti, cu state vechi in competitiile tari si grele de la noi.
 
 
 
Ziceam mai sus de un lot ‘‘exotic‘‘... despre Abbara Carp Team e vorba; o surpriza atat prin prisma componentei (cu pescari de nationalitati diferite, inclusiv de origini arabe), cat si prin prisma rezultatului obtinut, pentru ca hai s-o recunoastem, daca la inceput erau vazuti ca victima sigura, spre sfarsit, acest lot s-a luptat pentru ultimul loc calificabil in finala cu nimeni altul decat lotul care in 2012 castiga titlul national si mondial, respectiv Energy Brasov. Acesta din urma s-a calificat la mustata, dupa ultima cantarire din concurs, terminand la egalitate de puncte cu Abbara, dar cu o cantitate mai mare de peste prins. In aceste conditii, pescarii lotului Abbara, printre care gasim nume cunoscute, indeosebi din concursurile private: Garcea, Adel Abbara, Ali Motaz, Radu Iscru, Radu Androne, Florin Mihalache, Florin Petcu, Cosmin Banica, merita felicitati din plin pentru prima lor participare la selectia natioanala pentru campionatul mondial, in formula actuala. Ramane de vazut daca pe viitor, clubul acesta va demonstra in continuare o crestere de forma si va putea sa se claseze in etapa finala, unde de obicei gasim loturile foarte puternice, reprezentative sistemului nostru competitional (fac referire la cluburile vechi, reprezentand firme de nada ori cluburi sportive cu traditie).
 
 
 
Un alt lot deosebit, prin prisma componentei, este Carp United, format din pescari ce in campionatele trecute au pescuit pentru alte cluburi. Cu Baboieru, Mitica Bontas, Bogdan Dragan, Virgil Zait, Cosmin Tudor, Gheorghe Clampa, Florin Murgeanu, Mihai Pripon, Repciuc Nicolae si Piticul Duta. Acest lot era mai mult o selectionata nationala decat lotul reprezentativ al unui singur club. Etapa 1 s-a incheiat cu calificarea, oarecum asteptata, a loturilor (in ordinea clasarii) Ovidius, Carp United, Carping, Green Lake, Senzor si Energy. Locurile 7-10 au fost ocupete (tot in ordinea clasarii) de Abbara, Acvila, Pelicanul si Crap Corbu.
 
 
 
 
Intre etapa 1 si finala CN-ului nostru (dati-mi voie sa-i spun CN, indiferent de cum vor altii cu multe hartii la cap sa-i zica) am fost cu treaba la Hermes Peris, la concursul Cupa Navitas.
 
 
 
Balta, despre care n-am apucat sa scriu prea multe (o voi face intr-un alt articol) e una noua in circuitul competitional, cu o configuratie ce-i permite amplasarea a maxim 28-30 de standuri (numarul optim fiind undeva pe la 22-24 de standuri) pe singura latura a baltii accesibila pescuitului. Fiind inca in amenajare (garduri, drumuri, standuri, pontoane, etc.) balta a surprins placut indeosebi prin faptul ca are o densitate de peste excelenta. S-au prins in cele cateva concursuri desfasurate pana in prezent, atat cantitati impresionante cat si exemplare deosebite … vorba aia are si peste mare si mult! Interesant si oarecum in usoara legatura cu rezumatul primei etape de CN, e faptul ca, Cupa Navitas s-a desfasurat pe 3 sectoare valorice, iar 2 dintre ele au fost castigate de 2 echipe Abbara Carp Team – Radu Androne-Florin Mihalache si Razvan Garcea-Cosmin Banica-Florea Cornel, primii reusind un rezultat deosebit – aproape 82 kg din cei mai mari 7 pesti.
 
 
 
Revenind la CN- am face fara el … ei bine, etapa finala a Campionatului de pescuit la crap al AGVPS, cum are titulatura oficiala, sau CN-ul nostru, facut de noi, cu noi si pentru noi cum il stie toata lumea, asa mai neoficial, a debutat la Corbu pe 26 Iunie si toate cele 6 loturi finaliste la start. Cu mici modificari in structura echipelor asezate pe sectoare fata de etapa trecuta, loturile sunt la fel de pregatite de lupta. Primul lucru care sare in ochi e faptul ca vantul bate puternic spre sectorul B si apare senzatia ca echipa Carp United de aici, prinde peste cat celelalte echipe la un loc.
 
 
La prima cantarire Baboieru si Mitica Bontas cantaresc 6 pesti in timp ce restul de 5 echipe, cumulat, cantaresc 2 pesti. Abia cand vantul se mai domoleste, incep si celelalte echipe sa puncteze mai bine pe acest sector, insa trebuie mentionat ca echipa Carp United, cu Mitica inlocuit de Pripon, termina asa cum au inceput, in forta, o treime din cantitatea totala de pe B-uri fiind prinsa de ei. O alta chestie ce m-a surprins pe mine a fost incordarea pe care am zarit-o prin vizorul aparatului foto, in ochii tuturor … a concurentilor, a managerilor inclusiv a arbitrilor. Intr-adevar, o finala are o incarcatura emotionala (chiar si fizica) mai mare fata de restul concursurilor iar lucrul asta l-am sesizat mai ales acum cand numarul de loturi a fost mai mic, adica si valoarea celor aflati pe balta era mai mare.
 
 
 
La un moment dat chiar mi s-a atras atentia sa am grija ce fotografiez pentru ca “jocul greseala asteapta”, iar mare parte din chestiile “litigioase” ce pot sa apara se bazeaza inclusive pe imaginile surprinse la fata locului. Eu as vrea totusi sa reamintesc faptul ca nu merg sa “vanez” greseli si nici sa spionez pe/pentru altii … merg sa mediatizez un eveniment, sa fac celor prezenti rost de amintiri. Restul comentariilor sunt de prisos. Lotul castigator a pescuit cel mai bine, adaptat la situatia de pe balta (unde generatia de salonte din urma cu 2 ani a parut a fi schimbata cu generatie de teni de dimensiuni mai mici), au folosit o nada buna (mai eficienta decat porumbul pregatit pentru tenul care nu a colaborat in primele 2 zile) si au pescari si manageri buni.
 
 
 
Nu a fost nimeni care sa conteste rezultatul, sa conteste organizarea sau arbitrajul, motiv pentru care nu ne mai ramane decat sa regretam faptul ca anul acesta nu am putut beneficia de avantajul unui CM pe teren propriu si sa le uram baietilor care vor reprezenta Romania in Italia "rahat pe bete" si "fire intinse precum corzile de chitara".
 
 
 
PS: N-as indrazni sa vorbesc in numele celor ce constituie comunitatea aceasta de pescari de competitie la crap, dar prin prisma sustinerii pe care i-am adus-o cu placere atatia ani, imi fac curaj doar ma uit iar la titlu si sa gandesc un raspuns: - CN-am face fara el ?... nu stiu, desi retorica in mare masura, probabil ca am pus intrebarea in mod gresit … corect ar fi sa intreb: ce/cum s-ar face CN-ul fara NOI?
 
 
 
George Iorga
gor965
6 persoane apreciază asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii