Boiliesurile critic echilibrate sunt o momeală excelentă, de care deja a auzit toată lumea. Ele nu sunt nici pop up-uri, nici bile de fund, ci un hibrid, niste boiliesuri care plutesc, dar care au o flotabilitate mai redusă, dacă vreti controlată, astfel încât să nu ridice de pe substrat si cârligul.
Acest tip de momeală are două mari avantaje. În primul rând stă ridicată de pe substrat, în formă singulară, la fel ca boiliesurile pe care le folosim la nădit, fată de snow man, momeală cu o structură particulară. Iar apoi, critic echilibratele au aceeasi compozitie, culoare, textură si miros ca nada, lucru pe care nu-l întâlnim în cazul niciunui pop up din lume. Iată cum ne putem face bile critic echilibrate în doi timpi si trei miscări. Tot ce ne trebuie în plus fată de ingredientele din care ne facem boiliesul nostru obisnuit este niste mix de pop up, produs care actualmente se găseste în comert de la majoriatea firmelor producătoare de nadă pentru crap.
1. Din două ouă vom face suficiente boiliesuri de 20 mm pentru o partidă de pescuit, fie aceasta cât de lungă.
2. Cipică adaugă, în primul rănd, o lingură mare de betaină si una de GLM.
3. Urmează aroma, în ce cantităti doriti. Noi vă recomandăm 50% peste doza maximă dată de producător pe etichetă.
4. Batem bine ouăle, ca la omletă.
5. Am amestecat separat 150 gr de mix de pop up cu 150 gr de mix normal pentru boilies. Adică jumi – juma. Aici e tot secretul.
6. Aruncăm mix usor-usor peste zeamă si mestecăm cu o lingură
7. Când se îngroasă si prinde consistentă, coca se frământă manual.
8. Tragem apoi câtiva cârnati cu ajutorul pistolului pentru boilies.
9. Evident, urmează masa de rulat. Cipică a folosit-o pe cea de 20 mm
10. Am pus apa la clocotit iar apoi am scufundat boiliesurile.
11. Cum s-au ridicat la suprafată le-am si scos pe un prosop uscat.
12. Asa arată niste boiliesuri critic echilibrate făcute cu mânuta noastră.
13. Asa cum v-am spus de la început, bila are o flotabilitate mai mică, să spunem controlată.
14. Adică pluteste, dar nu ridică si cârligul de pe substrat. Spor la treabă!