Ce daca vine primavara?

  

 

În primul rând precizez că pun în discuție lacurile cu diferențe semnificative de adâncimi (1 – 6 metri, să spunem), pentru că, dacă ne-am raporta la bazinele uniforme din acest punct de vedere, în care apa are peste tot doi metri, perorația nu-și mai are – evident – rostul. Ei bine, dacă afară s-a încălzit iar mercurul din termometru se află pe o pantă ascendentă, suntem tentați - și axiomatic călăuziți – să căutăm crapul pe lângă maluri, stuf sau plauri, acolo unde apa are maximum un metru și jumătate, se încălzește mai repede, iar hrana naturală se găsește mai ușor. Totodată, atacăm platourile din mijlocul lacului, cu cât mai îndepărtate de mal și mai bine pronunțate (adică situate cât mai aproape de suprafață), cu atât mai productive. Personal, am prins în anumite momente de primăvară foarte bine pe astfel de formațiuni submerse, la adâncimi de un metru sau chiar mai puțin.

 

 

 

Tactica e bună, funcționează, însă nu precis delimitată calendaristic. Pentru că nimeni nu poate prezice exact în ce moment crapii părăsesc zonele de iernat și ies după hrană, iar apoi la boiște. Acest lucru depinde de temperatura apei, care nu are nicio legătură cu temperatura atmosferică a momentului în care suntem la pescuit. Ne putem afla într-o zi superbă – să spunem cu 25 de grade C – venită după o lungă perioadă de frig, sau într-una mohorâtă, dar precedată de 2-3 săptămâni cu vreme blândă. Un alt aspect foarte important este acela ca nu toți crapii pleacă în același timp la plimbare, pe platouri sau pe lângă stuf și maluri. Fenomenul se petrece treptat, pentru că fiecare pește are un metabolism și un comportament separat (iar aici discut în principal de exemplarele mari), iar noi trebuie să-i tratăm ca atare și nu în banc. Un exemplu în acest sens ar fi Cupa Pelicanul, de la Dârvari, ediția 2006, dacă îmi aduc bine aminte anul. Eram în echipă cu partenerul meu de atunci Vlăduț Mateianu și cu un tânăr dornic de afirmare și foarte entuziast, aflat la prima lui competiție adevărată, Bogdan Drăgan. Evident, era primăvară. În prima zi am atacat un golf din stânga noastră, cu stuf și apă de un metru, unde am avut peste 10 prezentări până la lăsarea întunericului. Apoi, aproape o săptămână cât a durat concursul, nu am mai prins decât în larg, la apă de 4 metri. Și am prins foarte bine. La polul opus s-ar situa o situație din primăvara anului trecut, din aprilie, atunci când – la Euroconcursul de la Tâncăbești – am picat cu Mircea Gheran pe un loc cu apă adâncă, exact în plin proces de încălzire accentuată. În primele 24 de ore am prins excelent, mai ales exemplare mari, iar apoi trăsăturile s-au rărit treptat, iar echipele poziționate în zonele cu apă mică ale lacului au punctat din ce în ce mai tare.

 

 

 

 

În grupul nostru de pescari mai circulă și acum o cimilitură a lui Cornel Roșioru, personaj recunoscut pentru axiomele pe care le susținea, bazat pe startul său timpuriu (frumos, dar incert și nesigur ca orice început de drum) în carpfishingul autohton. Într-o primăvară a deceniului trecut, atunci când am reușit – tot împreună cu Bogdan Drăgan – să pun pe saltea un superb exemplar de 22,5 kg, agățat la un boilies birdfood cu aromă de căpșună, l-am chestionat sâcâitor și ironic pe Cornel – „Parcă ziceai că primăvara se prinde numai la carne și pește, iar fructele sunt bune doar în miezul verii?!?” Replica lui, așa cum ziceam la începutul acestui paragraf, a rămas celebra – „Măi băieți, nici anotimpurile nu mai sunt cum erau…”

 

   

 

Lasând deoparte latura metafizico-umoristică a acestor vorbe, vreau să vă spun că teoria axiomatică potrivit căreia în această perioadă a anului crapul caută să asimileze proteine animale și – prin urmare – nadele și momelile este musai să fie asortate în consecință, din punctul meu de vedere, cade. Pentru că se pot prinde exemplare frumoase și la nade soft, birdfood-uri lejere cu arome de fructe. Iar momelile izolate, de căpșună sau ananans, vă pot rezerva foarte multe surprize. Peștii caută momeli care să presupună o digestie mai lejeră și sunt tentați să le încerce, chiar și în prezentări mai mari. Iar aici mă refer atât la gabaritul monturii, cât și la cel al capcanei de pe firul de păr, fie că este vorba de boilies, solubilă, snowman sau critic echilibrată. Simon Crow spune într- o carte a sa o vorbă mare, din punctul meu de vedere – „Alege un cârlig asortat dimensiunii peștelui pe care îl cauți!” Iar acest lucru se aplică îndiferent de anotimp. Vorbeam mai sus de Euroconcursul 2010, din luna aprile, atunci când am reușit să prindem crapi mari pe apă adâncă. Când am observat că peștii serioși se aflau în zonă am crescut considerabil dimensiunea cârligelor și a momelilor, ajungând să pescuim cu numărul 2 și snowman de 20 (chiar 24!) + 15 mm. Nimic nu mai semana cu strategiile clasice (axiomatice) de primăvară, dar noi prindeam foarte bine.

 

 

 

 

Așa cum ziceam la început, nu vreau să susțin că tehnicile de finețe ale acestui anotimp nu dau rezultate. Nicidecum. Le-am folosit și le folosesc, alături de foarte mulți crăpari de la noi. Cârligele numărul 8 (sau chiar 10!) se găsesc în trusa oricărui pescar serios, împreună cu firele de forfac discrete și subțiri.

 

 

 

Nu zic, de asemenea, că nu nădesc cu boilies fishmeal care miroase a pește, crab sau caracatiță. În fine, îmi plac zonele cu apă mică primăvara, mai cu seamă platourile, ca la copii Pokemonii. Însă, am vrut doar să vă atrag atenția că este o greșeală să tratăm axiomatic tacticile acestea și că primăvara lucrurile se întâmplă foarte dinamic iar crapii îți schimbă radical comportamentul chiar și de la o zi alta. În pescuit nu există adevăruri fundamentale.