În anumite situații – cand facem un pescuit pe carpodroame –, cheia succesului unei partide de pescuit la crap stă în precizia cu care pescuim. Din punctul meu de vedere, pe lacurile unde există o presiune crescută asupra peștilor, strategiile de nădire extinsă și aruncatul monturilor la întâmplare nu sunt chestiuni recomandate. Nu te poți baza pe conceptul „am nădit, am lansat, lasă că vine el și acolo, caută mâncarea”. Pentru că poate să nu vină deloc. Prin urmare, îmi propun să vorbesc despre câteva probleme pe care le consider esențiale în astfel de situații.
În primul rând, pe lacurile comerciale, standurile de pescuit sunt de două feluri – cu deschidere liberă de apă și cu structuri de suprafață, dacă pot să le numesc așa. Iar aici mă refer la maluri (vizavi sau stânga-dreapta), respectiv plauri sau bariere de stuf. Și într-un caz și în altul trebuie să pescuim precis.
Locurile deschise
Când pescuim pe un astfel de stand, markerul devine un element obligatoriu. Pentru că, în ciuda faptului că în fața noastră avem numai apă (iar malul opus este foarte departe), substratul poate avea conformații diferite. Și chiar dacă nu reușim să identificăm nicio structură submersă, trebuie să găsim zonele de fund cu cât mai puțin nămol. În sfârșit, dacă avem ghinionul ca să nu putem marca nicio structură (prag, butuc, agățătură etc.) și nicio zonă tare, markerul este la fel de important, deoarece zona bună trebuie să ne-o facem singuri. Să știți că și pe un substrat moale peștii se hrănesc, iar dacă vin în număr mai mare o astfel de zonă poate deveni una „tare” cu marele ajutor al crapilor. Pentru că ei vor curăța porțiunea respectivă. Indiferent în care situație, să spunem că am poziționat markerul. Urmează nădirea (despre care am să vorbesc în pasajul următor), iar apoi căutarea zonei pentru lanseta următoare. Nu, nu este cazul să avem trei-patru lansete cu markere. Pentru că vom clipsa lanseta aruncată în prima zonă și vom memora foarte bine direcția pe care am aruncat. Dacă aceste două coordonate sunt corecte (azimut&distanță), montura noastră va ateriza mereu în același loc, cu abateri foarte mici. Operațiunea se repetă pentru fiecare lansetă. Pe vremuri pescuiam cu patru lansete, dintre care trei erau plasate la precizie, iar cu a patra aruncam mereu în alt loc, la întâmplare. Acum, am renunțat la lanseta călătoare și folosesc numai trei lansete cu mulinetele bine clipsate.
Locurile închise
În cazul în care ajungem să lansăm în preajma malului opus sau lângă malurile din dreapta-stânga, în cazul în care avem plauri în apropiere sau bariere de stuf, lucrurile se simplifică în ceea ce privește precizia nădirii și a lansării. Se complică la scos crapii, dar nu asta este tema articolului de față. Ei bine, în astfel de situații, nu avem de nevoie de marker. Pentru că informații despre consistența substratului putem afla și cu lanseta cu plumb simplu, iar direcțiile le vom puncta simplu, având repere la suprafață. Este important să aruncăm de mai multe ori lanseta și, în final, să o clipsăm, după ce suntem mulțumiți de poziția pe care aterizează plumbul. Iar abia apoi să atașăm forfacul pe montură. Nu este deloc recomandat, în cazurile în care lansăm lângă structuri, să încercăm clipsarea cu montura pe lansetă. Pentru că o vom agăța și o vom rupe. Dacă efectuăm această operațiune numai cu plumbul pe montură, chiar dacă vom arunca pe mal sau în plaur, cu o smucitură vom scoate greutatea de acolo.