Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

160 kg de crap in 36 de ore !

luni, 16 mai 2011

TARE CA PIATRA, IUTE CA SAGEATA

     "Am pornit spre balta LFG Poienari cu gândul la pozele de pe forum de la populări. În capul meu erau mii de strategii de abordare a unei balastiere cu adancimi mari de 5-6 m, cu peste mare şi “fiţos” deoaece nu e iniţiat în tainele “bilelor.”

Balta nu este foarte mare, dar calitatea peştelui şi dibăcia cu care luptă compensează orice minus pe care l-aş fi putut descoperii pe această locaţie.

Sambătă, la ora 07.00 am bagat sculele la treaba şi am început prin găsirea unui “loc fierbinte”. Printre toate zonele cu apă de 4, 5 sau chiar 6 m, am găsit lângă malul opus un prag unde apa urca până la 1,80 m şi o zonă cu apă mică de cca. 80 cm

Am trecut la lanseuri şi am pus pe aceste zone 2 monturi cu porumb şi “plastice” şi 2 cu bile solubile. La 45 minute de la prima lansare am prins primul peşte, crap 5 kg, amestecul de porumb şi MHLM de pe momitor jucând rolul decisive. Drilul cu primul peşte a fost “nebun”, m-a plimbat peste tot, a coborât, a urcat, a luat fir, a dat contre.
De la primul peşte şi până la ultimul am dus aceaşi luptă crâncenă cu nişte exemplare frumoase, bine crescute şi “arătoase”.
Armele din categoria bile cu care am punctat au fost SPD pentru carlig şi PESCA solubile pentru cârlig. Cele din urmă au adus şi captura expediţiei: un superb exemplar “tare şi negru ca piatra” şi “iute ca săgeata” în greutate de 9,600 kg care a avut chef de o prajiturică cu piersicuţă duminică dimineaţă la ora 5.30.
În total am punctat 158.9 kg în aproape 36 ore de pescuit, în condiţiile în care peste noapte peştele a fost aproape inactiv. Pentru a nu plictisi multumesc administaţiei pt. amabilitate şi celelalte calităţi care iî fac nişte oameni deosebiţi şi voi lăsa fotografiile să vorbească"
Momentan, nu există fotografii.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Comentarii
Momentan nu există comentarii.