Într-o sesiune de pescuit care a durat o săptămână la Ecsed, Flavius Olteanu a reușit să prindă împreună cu partenerul lui Lugo 25 de bucăți. Opt dintre ei au cântărit peste 20 de kilograme. Cinci au fost scoși pe saltea de Flavius, iar cel mai mare a cântărit 26,5 kg.
Cu ce fire și cârlige ai scos dihăniile astea?
Am pescuit cu cârlige Gold Label Tackle - Penetrator 1, marimea 2 . Folosesc modelul Penetrator 1 de foarte mult timp pentru forma lor și pentru că sunt dintr-un oțel excelent și se tocesc greu. Ca forma seamană cu Mika Verona sau cu Solar Wide Gape. Deși sunt mărimea 2, cârligele nu sunt chiar atât de mari. Oricum, iși fac treaba foarte bine. La forfac, Kriston Super Mantis de 25 lb, un fir foarte fin și rezistent. Pe mulinete am avut atunci fir GLT Pro Gold de 0,35mm, foarte mătăsos dar în același timp foarte rezistent la abraziune și cu o culoare acceptabilă pentru a putea fi văzut noaptea. De altfel, nu recomand pentru pescuitul plantat fire de culoare închisă (negru,maro), pentru că pe timp de noapte sunt foarte greu de văzut și pot fi tăiate cu motorul.
Lansete, mulinete…
Folosesc lansete Century NG de 3,5 lb si 3,6 metri. Pentru mine sunt unele din cele mai bune lansete de pe piață, excelente atât pentru pescuitul lansat cât și pentru cel din barcă. La pescuitul din barcă pot spune că drilurile sunt chiar spectaculoase și în cazul în care ai strâns un pic prea tare frâna de la mulinete ele preiau forța oricarei trăsături mai bruște din partea peștelui. Lungimea 3,6 metri mi se pare cea mai potrivită pentru plantat pentru că lanseta poate fi mânuită mai ușor în barcă. Mulinetele mele sunt Shimano BBR-LC, modelul vechi, care cred că nu mai au nevoie de nicio prezentare. Au o capacitate foarte mare pentru fir pe tambur, iar mie mi s-a întâmplat să am nevoie să pescuiesc la distanțe de peste 400 de metri. În plus, angrenajele din interior sunt foarte puternice și capabile să scoată și un copac de pe fundul apei.
Unde stau, domnule, crapii mari?
De obicei, crapii foarte mari sunt destul de greu de păcălit și stau în general în apropierea agățăturilor a copacilor și, în general, pe lângă praguri. Nu trebuie să te ferești să pescuiești nici în apă foarte mica și aproape de mal, dar nici în apă foarte mare. La Ecsed am prins și de la 20 de metri adancime! De exemplu, peștele cel mai mare din partida asta, cel de 26,5 kg, l-am prins la 10 metri de mal, într-un prag care cădea din 3 în 6 metri, o apă foarte mică având în vedere ce adâncimi sunt la Ecsed. După părerea mea e cam greu să faci o regulă ,,unde stau crapii capitali,, și cred că de aceea e așa de frumos pescuitul la crap.
Dacă nu plantezi poți să prinzi așa ceva?
Cred că în cazul pescuitului la plantat ai șanse mult mai mari să prinzi crapi capitali. Poți să pescuiești într-un punct fix, să nădești mult mai grupat și, nu în ultimul rând, să mergi cu barca dupa pești ceea ce îți sporește considerabil șansele să-i scoți.
Sunt greu de ținut la poză peștii aștia?
Sunt foarte greu de ținut. Numai eu știu cum m-am chinuit cu unii. Trebuie să ai foarte mare grijă cu ei să nu îi scapi și să stai întotdeauna deasupra saltelei, cât mai aplecat. La Ecsed regulile sunt foarte stricte și în cazul în care ai rănit un pește a doua oară nu mai calci acolo cu siguranță.
Care e viitorul tău obiectiv în materie de capturi?
Sper ca în viitorul cât mai apropiat să trec de granița de 30 de kg, pentru că pe cea de 25 am depașit-o!