Am mai fost la Tancabesti si in trecut, in cateva vizite facute unor amici sau prieteni care se aflau la pescuit. Insa, il pot numi “un coup de foudre”, Tancabestiul jucand rolul strainului misterios. La acel moment nu aveam scule adecvate, echipament sau experienta pentru un astfel de lac, decat curiozitate si dorinta sa revin.
In mod deloc intamplator, agenda mea a suferit mari modificari in ultima vreme, anuland tot ce aveam stabilit, inclusiv o participare directa si efectiva la concursul de saptamana trecuta de pe lac. Am ales, prin urmare, Tancabestiul, fara vreo indoiala sau regret, dar imediat dupa concurs, in compania marelui Viorel Ionescu.
Am intrat astfel pe lac, in pelerinaj, fara prea mari asteptari in materie de recorduri personale, cautand de fapt ceea ce imi lipsea de foarte mult timp:
- linistea (incluzand aici eliminarea zgomotului inutil din cadrul ultimelor partide, a energiilor negative, comentariilor neadecvate, s.a.m.d.);
- prietenie;
- substanta.
Iar aici am gasit din plin tot ce cautam. Suplimentar, am avut parte si de driluri nebune cu amuri extrem de bataiosi, nu de putine ori, crezand ca vor farama lansetele.
Dupa prima zi, cu un varf de aproape 25 de kg, personal, am inceput sa sper si la un crap comun, respectiv un somn de Tancabesti. Am avut ceva in lanseta, imens presupun, la cum s-a comportat in dril, respectiv cum tremura mulineta Ultegra, dar a reusit sa rupa pana sa-i vedem chipul. Pacat, putea sa se piarda la mal, dar sa apucam sa vedem ce anume e.
Au urmat alti amuri, absolut explozivi, tare greu de tinut (de mine) la fotografiat. Am strans dupa 3 nopti si am plecat, lasandu-l pe Vio sa se dueleze in continuare cu balaurii baltii. Personal mi s-a parut o partida grea (inteleg ca nu prea a mers pentru vecini), iar balta deloc usoara.
Viorel in schimb e “One man show”, absolut magistral, si nu degeaba i se spune Profesor, Dirijor, Dresor si altele. Munceste incredibil de mult (inclusiv anterior partidei), iar ideile sale in materie de pescuit sunt aur curat. Ce apreciez si mai mult la el e ca are o incredere fantastica in ceea ce face (e.g. as fi intrat in survival mode daca nu aveam trasatura de la 10 dimineata la 00 noaptea si schimbam probabil tot), de la nadit la monturi, respectiv faptul ca este foarte disponibil si atent la nevoile celor din jur, astfel ca o partida cu el reprezinta o experienta unica, poate imposibil de repetat in orice alta formula. Omul e brilliant on and off the pitch, cum ar spune comentatorii britanici.
Singura mea problema acum e ca, dupa asa experienta, intreaga mea fiinta e atrasa si captata in totalitate de Tancabesti si nu stiu cand o sa renunt la acest loc in detrimentul altora. Sunt mari sanse sa raman aici mult si bine, din martie pana toamna tarziu.
Vincent Renard