Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Poveste de iulie

luni, 5 august 2013
In luna a saptea a anului 2013 mi-am batut recordul personal cu un crap prins la Siclau care a cantarit aproape 25 de kilograme. Mai exact, 24,800. Pestele a venit la un carlig mic, numarul 6, pe al carui fir de par am avut un boilies de 16 mm.
 
Uvertuta s-a consumat la Harsany, in Ungaria, tot in luna iulie a acestui an. Acolo am pus pe mal o salonta de 20 kg, agatata la o momeala critic echilibrata de 16 mm si un carlig mic.
 
 
 
La sfarsitul lunii am plecat la Siclau, o balta mica de 6 hectare, situata undeva la 60 de kilometri de Arad si administrata ca la carte de amicul Sacalul. Am facut vreo 1500 de kilometri pentru aceasta partida destul de scurta (3 zile), insa mi-am dorit foarte tare sa ajung sa pescuiesc acolo. Parca ceva ma impingea de la spate sa ajung cat mai repede la Siclau.
 
 
 
Crapii din lac sunt mari si foarte mari, de la 10 -12 kg in sus, fiind adusi in ultimii 3 ani din tot felul de lacuri salbatice. Poate acesta este motivul pentru care se lasa destul de greu pacaliti, iar trasaturile sunt destul de rare. “Nu exista dulap-viteza”, ii place Sacalului sa repete. Si chiar asa este.
 
 
 
Lacul are in acest moment 3 standuri, care pot gazdui cate doi pescari. Eu am stat pe standul 1, iar Cipica pe 2. Prima trasatura a venit la Cipica, un romanesc de 20,1 kg. Toti pestii au tras noaptea sau dimineata, pe timpul zilei nefiind activitate. Poate si din cauza caniculei.
 
 
 
In cea de-a doua noapte a partidei, exact in momentul in care ne bagam la somn, un senzor a inceput sa tipe prelung. Am fugit la lansete, am intepat si mi-am dat repede seama ca am de-a face cu un dulap. Pentru a arunca mai departe am folosit fir subtire (0,22mm), iar acest lucru mi-a dat ceva emotii. Am adus pestele la mal, iar cand l-am vazut in minciog am realizat ca este sarit de 20. Cantarul Fox a aratat apoi 24,8 kg, un nou record personal.
 
 
 
Carligul micut, nr.6, pe al carui fir de par se afla un boilies mic de 16 mm, intepase ca la carte.
 
 
 
M-am uitat la ceas si am vazut ca mai erau cateva minute pana la miezul noptii. Inca era 30 iulie, nu se facuse 31. Se implinea exact un an de cand Cornel Rosioru plecase de pe lumea asta. Tot intr-o luna iulie, parca prin 2006, pe la Pontonul Zero de la Tancabesti, LV-ul dupa ce a scos un crap mare si frumos, un record si pentru el la vremea respectiva, ne tinea teoria: “ Mai baieti, crapul mare se prinde la carlig mic si o singura bila de 16 mm…”
 
 
 
O poveste de iulie in care lucrurile s-au petrecut absolut intamplator, sau poate nu…
 
Andrei Vladeanu
9 persoane apreciază asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Comentarii
  • luni, 5 august 2013 16:53

    Florin Coacaza : frumos pestele, dar mai taie din el!!!

  • luni, 5 august 2013 16:57

    cirstea ciprian : Felicitari pentru articol . Nice !

  • luni, 5 august 2013 17:38

    victoras petcu : "Cantarul Fox a aratat apoi 24,8 kg" O POZA IN CARE SA APARA CINTARUL ?

  • luni, 5 august 2013 18:44

    Iosif Bakos : Se vede in filmare cantarul domnule Victor P.