Asta toamnă, ne-am hotărât să facem o expediție de 24 de ore în zona Giurgiului, unde auzisem că se prinde ten destul de bine. Știam că pe acolo sunt doar câteva locuri accesibile de pe mal, așa că nu am avut altceva de făcut decât să intram pe Google Earth și să luam la puricat toata Dunărea, bucată cu bucată, încercând să stabilim un traseu.
În apropierea satului Gostinu am văzut o insula destul de mare care desparțea Dunărea în două brațe, iar la capatul acesteia se forma un cot. Era clar că acolo sunt aduse de curent și depozitate toate crengile si toți copacii de pe pământ, fiind probabil un loc preferat de crapi. Deja mă gândeam cu groază ce înseamnă sa-ți tragă un pește mare între acei copaci și începusem să-mi fac griji în legatură cu firele și monturile pe care trebuie sa le folosesc. Am hotărât să iau cu mine trei lansete de 3.60 metri, trei mulinete Daiwa Infinity cu fire groase 0.40 mm, rod pod echipat cu senzori, cort, cizme și un minciog mare cât toate zilele în care încăpea cu usurință orice crap. Bineînțeles, din bagaj nu lipsea trusa de accesorii, plumbii Grippa de 140 de grame, leadcore lung de 70 cm și carlige anti eject nr. 4 legate cu fir textil de 25 lb.
La Dunare eu folosesc și recomand montura elicopter. Acest tip de montură nu se încurcă atunci când curentul o plimbă pe fundul apei. Momeala fiind mai ușoară este dusa mai repede de curent, iar plumbul se învarte pe fundul apei fără să încurce rigul. Cu acest tip de montură am avut rezultate bune pe apele curgătoare, așa că v-o recomand cu încredere.
Zis și făcut,,a doua zi de dimineață iată-mă pe malul Dunarii căutând un loc în care să campez. Cel mai important era ca acesta să fie în zona cu copaci scufundați, dar să și pot pescui cu ușurință de pe mal. Fără să dau bagajul jos din mașină am luat o lansetă cu fir textil și am început să sondez, numai cu plumbul, diverse locuri care-mi făceau cu ochiul. Până la urmă am găsit un loc curat, cu un mic platou aflat lângă o buturugă enormă, care oprea curentul și făcea apa să se rotească dupa ea. La vreo câțiva metri mai în larg de acest platou era primul prag de 4 metri adâncime, urmat de un altul mult mai adânc.
Acum, pentru că locul era depistat, am montat tabara și-am aruncat lansetele pe diferite zone, în încercarea de a depista pragurile pe care peștele circulă și se hrănește. Pe fiecare montura am pus câte două boabe de porumb cu un plutitor între ele, aceasta fiind o buna tehnică de evidențiere a momelii, atât în ape curgătoare cât și în lacuri. Nu după mult timp la lanseta de pe marginea platoului și-a făcut apariția primul ciortan, așa că ne-am și făcut o idee despre locul în care trebuie să nadim, prin urmare am trecut la treabă.
Ca nadă am folosit porumb preparat după o rețetă proprie care mi-a adus întodeauna peștele pe vad în ape sălbatice. Pentru a putea nădi cât mai corect în curent, am amestecat porumbul cu pământ și am făcut bulgari cât mai mari. Această metodă ajută ca nada să coboare mai repede și mai grupat pe fundul apei fără a fi împraștiată prea tare de curent. Am aruncat, în amonte, vreo 50 de bulgări de mărimea unei mingi de hambal, cu speranța că vor rămâne ceva boabe de porumb prin pragurile și crengile din zona în care pescuiam.
După acest ciortan au mai fost și alții, tot în zonă, însă crapii mari pe care-i urmaream nu dădeau niciun semn. Am continuat să arunc câte 10 bulgari din ora în oră pentru ca agitația făcută de ciortani să stârnească și interesul peștilor mai mari. Pe platoul de lângă mal, la 2 metri adâncime, pescuiam cu o singură lansetă, celelante fiind amplasate în scară, una pe pragul de 4 metri iar alta în zona cu apă mult mai adâncă.
În jurul prânzului o trăsătura serioasă la lanseta de pe 4 metri anunță primul pește mai mare și după un dril de vreo 15 minute am reușit să scoatem un frumos crap romanesc de 11 kg. Era clar ca și peștele mare venise pe vad și vor mai urma și altii. Am scos și lanseta de pe apă adâncă și am postat-o lângă cealaltă, pe pragul de 4 metri, acolo unde avusesem prezentarea. Pe cea de lângă mal am lăsat-o acolo, continuând să prind cu ea ciortan dupa ciortan la un interval de 20-30 de minute unul de altul.
La un moment dat o zmucitură puternică a făcut senzorul să țipe, iar bățul aproape că a sărit de pe suport. Fiind destul de aproape de lansetă, am înțepat imediat și tamburul a început să sfâraie cu o viteză înspăimântătoare. Mărturisesc că primul gând mi-a zburat la vreun somn ce găsise o platicuță atârnată în cârligul cu boabe de porumb pe firul de păr și a înhățat-o cu totul. După vreo 30 de metri, ajuns în zona cu apă adâncă, peștele s-a oprit în curent și nu-l mai puteam ridica peste prag sub nici o formă. Am ținut de el și el de mine vreo 20 de minute, până când părea că obosise, iar abia atunci am reușit să-i văd culoarea, dar nu pentru prea mult timp. Era un ten mare cât toate zilele, mai mare decât oricare altul pe care-l prinsesem până atunci. Brusc, probabil de emoție, mi s-a înmuiat încheietura, mi-a dat mâna peste cap, și din două zmucituri a ajuns de unde please, la 30 de metri de mal, în cel mai puternic current. Părea din nou că nu-l mai puteam aduce înapoi. Ușor, ușor, parcă s-a mai domolit și-am reușit să-l mai trag spre mal, însa ajuns la pragul de 4 metri parcă s-a sa lipit acolo. Nemaiavând cum să-l ridic peste prag a trebuit să intru în apă până la brâu și să-l trag aproape vertical pe peretele pragului până l-am depăsit. Într-un final a cedat și-am reușit să pun pe mal o frumusețe de amur de 23 kg, care abia încăpea în minciog.
Știind că tenii nu prea umblă singuri, m-am grăbit să arunc lanseta înapoi, însă preț de câteva ore nu am mai prins nimic. Probabil bălaceala a speriat tenii, care nu și-au mai făcut apariția în acea zi. Abia spre după-amiază au mai tras câțiva ciortani, dintre care doar unul mai răsarit pe la vreo 3-4 kg. Deja se apropia seara și cum nu prea mai erau speranțe de alt pește mare am început să strângem ușor, ușor gențile pe lângă cort și să adunăm lemne de foc pentru a ne încălzi pe timpul nopții. O dată cu lăsarea întunericului temperatura a scăzut destul de mult, așa că toate vreascurile adunate-n timpul zilei nu au ținut mai mult de câteva ore, iar o dată cu ele s-a terminat și prima zi de pescuit iar sacii de dormit ne-au ținut de cald pana în zorii zilei urmatoare.
Imediat ce soarele și-a făcut apariția am și scos nasurile din cort și ne-am grăbit să aruncam lansetele cu gândul la capturile ce-așteaptă să le prindem. Cu lecția învățată și cu reperele știute am lansat monturile în locurile deja consacrate și-am nădit la fel, cu cațiva metri în amonte, cu aceeași nadă amestecată cu pământ pentru a nu fi luata de curent. La început, așa cum se mai întâmplase, au apărut ciortăneii care ne-au ținut ocupați până spre pranz, atunci când am avut încă o prezentare serioasa. Probabil a fost un alt ten, pe care însă nu am apucat să-l vedem deoarece în timpul drilului firul s-a frecat de prag iar în cele din urma a cedat. La puțin timp am avut o altă prezentare la aceeași lansetă si dupa un dril destul de lung și obositor am pus pe mal încă un amur de aproximativ 15 kg. Se pare că acel platou era verificat în fiecare zi de bancurile de pești mari din acea zonă, sau poate nada și agitația creeata de ciortani era cheia, nu știu exact care era motivul pentru care acestia veneau pe acolo, însă vă pot spune că am avut parte de o partidă de pescuit pe Dunăre excelentă.
Spre seară, când ne pregăteam de plecare, o patrulă de grănicieri ne-a verificat documentele și cum noi nu aveam permisele de pescuit sportiv vizate pe anul în curs și autorzație de la Poliția de Frontieră, ne-au aplicat o amenda contravenționala de 300 lei. Așa că, dragi prieteni, înainte de orice partidă de pescuit pe zona de frontieră verificați-vă permisele și vizele anuale.
Eu nu am făcut-o și iata rezultatul.
Sorin Ionescu