Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Regulament si taxe de pescuit pe lacul Moara Vlasiei 2 pentru anul 2018.

joi, 15 martie 2018
Balta Moara Vlasiei 2 se afla pe valea Cociovalistei, din care se si alimenteaza, fapt benefic pentru populatia piscicola ce beneficiaza de apa oxigenata a raului. Suprafața totală de 28 ha a acumularii este impartita in doua, balta de crap care are 17 ha si zona asa-numita salbatica, de 11 ha. Lungimea totala a băltii este de circa 2 km. Adancimea apei variaza intre 2 și 4 metri, fundul este in general malos si nu exista arbori scufundati. Malurile sunt inierbate avand pe alocuri palcuri de stuf si papura. Accesul la apa este facilitat de drumul pietruit amenajat pe malul drept, drum ce se mentine in conditii foarte bune si pe ploaie.
 
recordul baltii moara vlasiei 2 
Crapul romanesc este la putere. Recordul baltii la crap este un exemplar de 30,150 de kilograme, caruia i se alatura capturi frecvente cu greutati ce variaza intre 10 si 25 kg. Cele mai frecvente capturi au greutățile cuprinse intre 6 și 15 kilograme. Alaturi de crap, balta are și somn, caras, stiuca si salau.
 
REGULAMENT SI TAXE 2018
 
1. Inainte de instalarea pe locul de pescuit pescarul va consulta prezentul regulament si va achita taxa corespunzatoare pentru pescuit numai in cazul in care este de acord cu aceste reguli.
2. Sotia sau copilul (de maximum 15 ani) pescarului care va pescui pe M.V.2, au dreptul sa pescuiasca cu o undita proprie sau cu o lanseta din cele 4 (patru) ale pescarului, fara sa achite o alta taxa, insa numai in dreptul standului pe care il ocupa pescarul.
3. Pe toata durata partidei de pescuit personalul lacului M.V.2 are dreptul sa controleze si sa cantareasca pestele capturat.
4. Pescarul care va fi gasit ca nu unul din punctele de mai jos, va fi obligat sa paraseasca imediat lacul, dupa ce i se va elibera in apa si pestele prins pana in acel moment (daca a achitat taxa “150 lei = 12 ore cu retinere 5 kg de crap si platica fara limita”) si fara sa primeasca taxa achitata inapoi.
5. Momeala vie (rame, viermusi,libelule) este strict interzisa.
6. Autoturismele se parcheaza obligatoriu in partea dreapta a drumului pietruit pe directia inainte de la intrarea pe lac, cu fata spre lac sau spre padure.
7. Pescarul poate sa pescuiasca cu maximum 4 scule (lansete sau undite), dotate obligatoriu cu 1 (un) singur carlig si plumb sau naditor pierdut (posibilitatea eliberarii plumbului sau naditorului, in cazul ruperii firului principal).
8. Este strict interzis pescuitul la “BOMBA” sau cu doua, trei sau mai multe carlige.
9. Numai capturile de crap care au greutatea sub 5 kg pot fi retinute de catre cei care au achitat taxa "12 ore cu retinere 5 kg de crap si platica fara limita”. Capturile de crap care depasesc 5 kg, vor fi eliberate imediat ce au fost prinse, in apa, in stare vie si fara a fi ranite.
10. Pescarul va lansa obligatoriu numai pe directia inainte fata de standul pe care il ocupa, fara a depasi limitele standului (stanga – dreapta), marcate de panourile numerotate langa malul de vis-a-vis, care indica limita standului din partea stanga.
In cazul in care totusi va lansa gresit (va depasi limitele standului), pescarul este obligat sa recupereze montura si sa lanseze din nou.
11. Pescarul este obligat sa se aseze numai in dreptul locului marcat si numerotat pentru pescuit.
12. Capturile accidentale de salau si stiuca, precum si capturile de crap salonta nu pot fi retinute indiferent de greutatea pe care o au si se vor elibera imediat ce au fost capturate, in apa, in stare vie si fara a fi ranite. 
13. Pescarul care pescuieste "12 ore cu retinere 5 kg de crap si platica fara limita", are dreptul la un singur bon/zi si trebuie sa fie dotat obligatoriu cu sac de pastrare sau cu juvelnic din plasa de ata.
14. Capturile de somn, care vor depasi 5 kg se pot retine, daca pescarul va achita 15 ron / fiecare kg in plus fata de cele 5 kg.
15. Este interzisa punerea peștilor in acelasi juvelnic sau sac de pastrare de catre 2 (doi) sau mai multi pescari, precum si cedarea pestilor prinsi de catre un pescar la alti pescari.
16. Pescarul nu are voie sa schimbe pestele retinut si pastrat in juvelnic sau in sacul de pastrare cu altul prins ulterior.
17. Insotitorul sau insotitorii pescarului, nu are sau nu au voie sa se atinga de sculele pescarului, in afara de minciog si nici sa se pozeze cu capturile pescarului. Pescarul poate sa faca poze cu orice captura doreste, dar cu conditia ca in momentul fotografierii, captura sa se afle deasupra saltelei de primire (exista riscul de a scapa pestele din mana). Pozele pestilor se fac imediat ce au fost capturati. Din momentul in care au fost scosi din apa pestii nu se vor retine sub nicio forma mai mult de maximum 4-5 minute pentru fotografiere.
18. Fiecare pescar trebuie sa fie dotat obligatoriu cu minciog de crap cu deschidere mare si plasa de ochiuri mici, saltea de primire (dimensiuni minime admise = 70x100cm - grosime minima 9cm) si spray dezinfectant. Pescarul care nu are saltea de primire si spray dezinfectant, poate inchiria de la paznicul care incaseaza taxele, saltea normala (fara picioare) contra sumei de 10 lei si spray dezinfectant contra sumei de 5 lei. 
19. Pe acest bazin sunt interzise manelele, injuriile, chefurile, etc, care pot deranja ceilalti pescari de pe lac, insa pescarul poate sa faca un gratar, sa bea o bere, dar sa o faca in asa fel incat sa nu deranjeze ceilalti pescari. 
Atentie! Este strict interzis focul deschis direct pe sol (se vor folosi gratare cu picioare astfel incat focul/caldura sa nu intre in contact direct cu solul/vegetatia).
20. Pescarul care va pescui noaptea pe M.V.2 poate sa fie insotit numai de sotie, de o prietena sau de copii (maximum 15 ani), dar si de un alt insotitor, doar cu conditia ca acel "insotitor" sa achite 50% din taxa de pescuit = 24 ore C&R. Insotitorul nu are voie sa se atinga de sculele pescarului in afara de minciog. In caz contrar acel "insotitor" nu are acces pe lac.
 
pontoane mv2 
Pescuitul de pe pontoane este permis numai in sistemul C&R (prinde si elibereaza).
Pescarii care vor pescui cate doi pe un ponton, vor achita ”o singura taxa pentru inchiriere ponton”.
 
TAXE PESCUIT.
 
- 60 LEI = 12 ORE C&R 
- 120 LEI = 24 ORE C&R 
- 150 LEI = 12 ORE CU RETINERE 5 KG de CRAP si PLATICA fara limita.
 
PESCARII PENSIONARI beneficiaza de 20% REDUCERE la taxa pentru pescuit C&R.
 
- 40 LEI = TAXA PENTRU PLANTAT (Taxa valabila atat pentru 12, cat si pentru 24 sau 48 de ore).
- 40 LEI = TAXA INCHIRIERE PONTON = 1 PESCAR SAU 2 PESCARI (Taxa valabila atat pentru 12, cat si pentru 24 sau 48 de ore)
- 20 LEI = TAXA INCHIRIERE SALTEA DE PRIMIRE CU PICIOARE TIP CADITA (Taxa valabila atat pentru 12, cat si pentru 24 sau 48 de ore)
 
REZERVARI.
 
Pescarii care doresc sa faca rezervari o pot face la numerele de telefon: 0728908402 sau 0728908408.
1. Pentru partide de 24, 48 sau 72 de ore se pot face rezervari CU maximum 48 de ore inainte de desfasurarea partidei de pescuit.
2. Pentru partide de 12 ore se pot face rezervari cu cu maximum 24 de ore inainte de desfasurarea partidei de pescuit.
- Pescarii care vor sa organizeze mini concursuri, etc, o pot face numai daca vor rezerva primele 14 pontoane sau minimum 12 locuri pe pamant. Ei vor putea rezerva locurile si cu 96, 120, 240 de ore, s.a.m.d, inainte de inceperea mini concursului, etc, dar cu conditia sa achite un avans.
- Autoturismele pescarilor nu au voie sa paraseasca incinta lacului pe toata durata partidei de pescuit. 
- Pescarii care au nevoie sa foloseasca autoturismul in timpul partidei de pescuit (la cumparaturi, etc,) sunt rugati sa lase autoturismul parcat la intrare.
- Pescarul este obligat sa anunte administratia lacului daca doreste sa paraseasca lacul mai devreme de orele 18.00 si se va supune controlului din partea administratiei, al autoturismului si al bagajului pe care-l are. 
 
- Accesul cu caini pe lacul M.V.2 este interzis, cu exceptia cainilor de talie mica (1-3 kg.
- Atentie! Pe acest lac scaldatul este strict interzis.
- Vizitatorii vor lasa autoturismele la intrarea pe lac.
 
- Pescuitul = 12 ore (pescuit de zi), poate fi practicat numai in timpul zilei intre orele 06.00 – 18.00.
- Pescuitul = 24 ore (pescuit de noapte), poate fi practicat numai intre orele 18.00 – 18.00 (a doua zi).
 
- Pescarul are obligatia ca la sfarsitul partidei de pescuit sa lase locul curat (fara chistoace de tigari, coji de seminte, etc), in caz contrar pescarul in cauza nu va mai avea acces pe lac.
 
victor petcu mv2 
recordul lacului mv2 
- IMPORTANT! Cine va depasi actualul record al lacului M.V.2 = 30,150 Kg va castiga un abonament valabil un an de zile pe MV2.
 
- Pentru alte probleme sunati administratorul lacului, Dl Victor Petcu – 0728 908 400 (la acest numar nu se fac rezervari).
 
- Nu uitati ca transmitem zilnic imagini LIVE de pe lac pe site-ul nostru http://www.moaravlasiei2.ro.
 
Pescuit zona salbatica.
 
- Taxa pescuit = 30 lei (se pot retine maximum 3 kg de peste).
- Taxa inchiriat barca = 20 lei/persoana. 
- ADMINISTRATIA lacului M.V.2 isi rezerva dreptul de a modifica prezentul regulament in orice moment din timpul sezonului de pescuit.
 
Unei persoane îi place asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii
  • vineri, 16 martie 2018 14:01

    Daniel Apetrei : Unde s-a mai pomenit sa platesti taxa de ponton? Asta cred ca este o gluma buna. Insotitorii nu au voie sa faca poze cu pestii prinsi??? Inca o gluma buna.

  • miercuri, 21 martie 2018 13:56

    victoras petcu : Taxa inchiriere ponton, pentru ca pontoanele se afla in zona cu apa cea mai mare a lacului, pentru ca pescarul care pescuieste pe un ponton beneficiaza de o suprafata de lansare cuprinsa intre 40 m si 100 m, iar pescarul care pescuieste de pe pamant beneficiaza de o suprafata de lansare = 20 m, pontoanele trebuie sa fie reparate, refacute , etc, etc !!! Insotitorii nu au voie sa faca poze cu pestii prinsi, datorita faptului ca exista riscul de a scapa pestele din mana .............!!!

  • marți, 27 martie 2018 10:30

    Daniel Apetrei : Fiecare are dreptul sa ceara taxe pentru ce vrea la el pe balta nu contest acest lucru... insa cand esti singurul care face asta din ROMANIA mi se pare absurd. Am mers pe o gramada de balti si din Romania si din strainatate insa asa ceva nu am mai intalnit. Cum intotitorii pot scapa pestii la fel o pot face si pescarii... va urma probabil interzicerea pescarilor a mai face poze cu pestele prins... Scuzele de mai sus gen suprafata de lansare si reparat pontoane nu sunt pentru mine.. poate pentru altii mai slabi de inger. Spor!

  • sâmbătă, 31 martie 2018 03:12

    victoras petcu : MODIFICRE PCT.20 DIN REGULAMENT SI TAXE 2018 !!! Inainte : 20." Pescarul care va pescui noaptea pe M.V.2, poate sa fie insotit numai de sotie, de o prietena sau de copii (maxim 15 ani), dar si de un alt insotitor , numai cu conditia ca acel "insotitor" sa achite 50% din taxa de pescuit = 24 ore C&R !!! Insotitorul nu are voie sa se atinga de sculele pescarului in afara de minciog !!! In caz contrar acel "insotitor" nu are acces pe lac !!! " Acum: 20." Pescarul care va pescui noaptea pe M.V.2, poate sa fie insotit numai de sotie, de o prietena sau de copii (maxim 15 ani), dar si de un alt insotitor , numai cu conditia ca acel "insotitor" sa achite 50% din taxa de pescuit = 24 ore C&R !!! "

  • sâmbătă, 31 martie 2018 03:20

    victoras petcu : Dle Daniel Apetrei, va rog sa nu va mai dati cu parerea si sa pescuiti mai departe unde ati pescuit si pana acum ...........................!!!