„Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine.”, spunea Ion Ratiu in 1990 dand romanilor o definitie proprie a democratiei. Dupa 22 de ani, in pescuitul competional la crap, cel putin o data pe an, suntem somati ca toata lumea trebuie sa gandeasca „romaneste”. Oare?
Atacantul stelist care marcheaza intr-un meci international se bucura pe gardul peluzei, impreuna cu galeria, strigand M…E DINAMO! (sau la catei, dupa caz), nu „Hai Romania!”
La finala din 86 a Cupei Campionilor Europeni dinamovistii au tinut cu Barcelona si nu cu Romania.
In fotbal lucrurile se mai petrec asa, iar lumea e deja obisnuita cu ele. Imi amintesc de un meci in Ghencea, intre Steaua si Fenerbahce.
Ma aflam in tribune si am vazut paroxismul exemplelor de mai sus, o mica galerie a echipei Galatasaray care scanda pentru Steaua. Adica impotriva rivalilor de la Fenerbahce!
De cand calificarile pentru lotul national se desfasoara pe cluburi sportive iar o astfel de grupare reprezinta apoi Romania la CM, concursul international poate fi privit mai degraba ca o finala de competitie inter-cluburi. Si nu ca o reprezentativa formata prin selectie.
In acest caz, de ce nu ar avea dreptul, la fel ca suporterii de la fotbal, fiecare roman sa tina sau sa nu tina cu Energy, in cazul de fata?!
Componentii clubului Carping, sau admiratorii acestora, de ce trebuie sa dea, in mod absolut obligatoriu, dovada de patrotism si sa-i sustina neconditionat pe brasoveni?!
Cei de la Energy sunt de condamnat, daca la finalul superbei lor victorii mondiale, in hora bucuriei, au scandat „M…E CARPING!”?!
Eu nu cred si zic ca aceste lucruri fac parte din sportul de mare performanta, acolo unde imi permit sa afirm ca a ajuns pescuitul la crap.
In final as vrea sa-i intreb pe „nationalistii” dinamovisti cu cine o sa tina joi la meciul Steaua – Copenhaga din Europa League, cu Romania?
Andrei Vladeanu