Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

IBCC 2016, Balaton, Ungaria. Unul dintre cele mai mari concursuri de pescuit din lume.

luni, 11 ianuarie 2016
Concursurile mari au o incarcatura suplimentara, data pe de-o parte de nivelul ridicat al participantilor, iar pe de alta parte de nivelul ridicat al premiilor. Este limpede ca cine se incumeta sa participe la un astfel de maraton, are la activ ceva experienta acumulata pe malul lacului sau pe apa, in barca si pescuit plantat. Am amintit de pescuitul plantat pentru ca vreau sa fac referire la un important eveniment international al anului 2016.
 
IBCC 2016 - Lake Balaton - http://ibcc.hu/english/
24 – 30 Arilie 2016
 
Am participat la editia din 2015 si am tras cateva concluzii importante. Vreau sa “le pun pe tapet“, pentru ca cei care vor participa la editia din 2016 si astfel sa aiba aceste informatii, zic eu, foarte utile. Lacul este enorm, prima senzatie pe care o ai atunci cand iesi in larg este una de reala nesiguranta, de aceea trebuie sa stapaniti bine manevrele de ghidare a barcii cu ajutorul motorului electric, se formeaza valuri si curenti foarte puternici. Problemele apar mai ales noaptea cand nu poti anticipa exact directia si dimensiunea valurilor decat cand acestea se lovesc de barca.
 
 
 
Lacul are de jur imprejur un sistem luminos de avertizare, vizibil din orice punct te-ai afla, atat pe apa, cat si pe mal. Sistemul consta in fascicole luminoase intermitente care au doua ritmuri de aprindere.
- Nivel 0 - luminile de avertizare sunt oprite, nu exista nici un nivel de avertizare deci se poate iesi cu barca pe apa.
- Nivel I - ritmul de 45 aprinderi pe minut anunta cresterea in intensitate a curentilor, precum si a valurilor. La acest nivel de avertizare se poate iesi cu barca pe apa, dar cu atentie sporita si pregatiti oricand sa va indreptati spre mal daca intra in vigoare sistemul urmator de avertizare luminoasa.
- Nivel II - ritmul de 90 de aprinderi pe minut care interzice iesirea cu barca pe apa. Exista o aplicatie pentru android care indica in timp real nivelul de avertizare, corelat cu sistemul de avertizare de pe lac. – TAVIHAR Widget
 
Pescuitul in sine are cateva particularitati: 
 
Foarte important este ca linia principala sa fie din fir textil pentru semnalizarea oricarei trasaturi, fie si a unui caras sau ciortan. Distanta de pescuit admisa este foarte mare ~ 350 metri si in acest caz poti sta cateva ore bune cu ciortanul in carlig fara ca acesta sa mute plumbul si sa semnalizeze trasatura. In cazul monofilamentului semnalizarea este intarziata sau anulata de elongatia acestuia.
 
 
 
Referitor la plumbi, este indicat modelul grippa cu greutati de peste 200 grame, ajungand chiar la 300. Sunt curentii puternici ce pot muta montura de la locul ei initial. Nada trebuie sa fie diversificata: boiliesuri de diferite dimensiuni amestecate cu seminte. Cantitativ? Cat de mult se poate. Consumul optim estimat pe 24 ore este de 25-30 kg.
 
 
 
Nadirea masiva, pe o zona cat mai extinsa poate aduce un numar mare de crapi si sa-i pastreze cateva ore pe vad. Nadirea punctuala este riscanta pentru ca pestii sunt flamanzi si umbla in bancuri mari. Momeala cu cel mai bun randament pentru noi: 2 boiliesuri de 22 mm.
 
 
 
Materialele folosite la monturi trebuie sa fie de calitate superioara. Lacul ascunde exemplare mari de crap, sarite bine de 20 kg. Cei ce cunosc mai bine istoria lui, afirma, fara ezitare, ca lacul ofera posibilitatea capturarii de crapi imensi, de peste 30 kg. Captura editiei din 2015 a avut 23 kilograme.
 
Premiile sunt extreme de atragatoare si in acelasi timp garantate de organizator indiferent de numarul echipelor ce se aliniaza la start. In afara de premiile clasametului general se premiaza si primul loc de pe sector cu 1000 E cash + 500 euro produse ale sponsorilor de sector.
 
 
 
Pentru editia din 2016, numarul maxim de echipe acceptate la start, este de 100.
Taxa de inscriere este 1200 euro de echipa, iar echipa poate fi formata din maxim 3 pescari cu drepturi depline.
Taxa include: permise de pescuit, taxe de campare si stationare pe durata concursului si asigurarea de raspundere in caz de acidente. O parte din taxa de inscriere, reprezinta aportul fiecarei echipe la fondul de premiere.
 
Pentru mai multe detalii si informatii, puteti accesa site-ul oficial al competitiei: http://ibcc.hu/english/balaton-szabalyzat/
 
Gabi Tomulescu 
6 persoane apreciază asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii
Momentan nu există comentarii.