Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Lauri de cenusa

joi, 18 noiembrie 2010

FERPARUL NATIONALELOR


Nici nu s-a mancat ultima lingura din coliva Campionatului National de Pescuit la Crap 2010 ca a si inceput balciul. Unii au capatat valente nationalist-extremiste si au inceput sa-i planga sarmanei tarisoare  de mila ca a ajuns sa fie reprezentata la mondiale  de amatori.

Altii s-au plans ca au fost furati in ciuda stradaniei lor de a pazi drobul de sare, si s-au apucat sa dezgroape morti scormonind atat de adanc cu unghiile de au ajuns pana la Taica Noe. Atmosfera a fost intretinuta de tot felul de personaje care mai de care mai pitoresti, cu doctorate in blesteme de mahala si sudalme pestrite. Dar sa-ncepem cu inceputul.



CENUSAREASA CAMPIONATULUI


In urma unor conjuncturi mai mult sau mai putin fericite, o serie de buni pescari s-au amestecat cu tot felul de lovelari , la care s-au adaugat si cativa valutisti, presedinti de CAP.

Unii cu banul, altii cu munca. C-asa-i la noi. In tot acest peisaj idilic, unii faceau bai de multime si dadeau autografe , iar altii treceau neobservati si isi vedeau de pescuit. Era si normal. Nu aveau echipamente de ultima generatie, nici sute de posturi pe forumurile care conteaza si daca ma gandesc bine parca nici fata nu-i prea ajuta.

Au trecut etape dupa etape, si in urma lor ramaneau lesurile unor mari masinarii de imagine, care preocupate de grija altuia uitau sa mai pescuiasca. Monstri sacri si-au amestecat laolalta oasele cu neofiti si au parasit turneul pe neasteptate.



TROC CU DRACUL


In tot acest tumult de ape, solzi si flegme, lucrurile pareau ca se intampla intr-un plan ireal, in care cea de-a patra dimensiune devenea palpabila, materializandu-se intr-un tricou galben de campion alaturi de o cupa aurie.

In slujba lor s-a jertfit linistea unor camine altadata fericite, de dragul lui s-au spus lucruri ce nu ar fi trebuit rostite si s-au aflat lucruri pe care nimeni nu ar fi dorit vreodata sa le stie. S-au rupt prietenii de zeci de ani si s-au vandut suflete pe cativa arginti.



CER PALPABIL


O vara-ntreaga, am haituit o himera, ca in final s-o incoltesc si sa o rapun alaturi de cei ce au luptat cu lansetele alaturi de mine pana la ultima suflare. Am jertfit mult prea mult pentru mult prea putin.

Putin mai mult decat o mana de cenusa ramasa din laurii ce s-au mistuit in flacarile iadului dezlantuit pe pamant de cei ce nu au reusit sa fie in locul nostru. Am fost acuzati ca am furat si ca am mintit, am fost aratati cu degetul si pusi in aceeasi oala cu personaje abjecte desi nici macar nu putea fi vorba de vreo comparatie, insa asta acum nu mai conteaza. Atinsesem cu totii cerul cu mana si parea ca nimic nu ne mai poate sta in cale. Acela a fost momentul in care m-am hranit cu vanitati si orgolii, aproape ca mi-am tatuat in privire acea victorie ce acum nu ma mai onoreaza.



ZARURI DIGITALE


Am privit in urma si am vazut ca uneori lupta s-a purtat inafara standului de pescuit , la masa de pocher sau intre doua partide de barbut.

Au fost momente in care destine se puneau la cale in studioul de procesare imagine  unde se puneau la punct probe albe pentru zile negre, in caz ca din urna nu iese cine trebuie. O fotografie facuta din unghiul potrivit sau un minut de filmare dau dreptul uneori la a trage un semnal de alarma. Ce nu vede nimeni e ca in acest tren, s-a tras de prea multe ori semnalul de alarma incat nu a mai deblocat nimeni rotile , si cursa a continuat alergand in urma vagonului, calcand peste sufletele altora .



BLITZ CAFE


Am rabdat acea clipa, ce improsca incolo si-ncoace cu miasme grele , si in inconstienta de care am dat dovada, aproape ca am acceptat-o ca reprezentand normalitatea, insa in momentul in care am parasit-o am realizat cat de meschina este soarta celui ce crede in himere.

A juca la offside , sau la intimidare devine de neiertat in momentul in care constati ca se poate si altfel, moment in care  in care te simti murdarit sufleteste macar si pentru faptul ca ai luat parte la toata gluma proasta. Cand te uiti in stanga si in dreapta asteptand sa vezi pe cineva ca face fotografii celui care vine la tine-n stand si te invita a imparti cu el  o ceasca de cafea, intrebandu-te cum ti se pare competitia, realizezi nimicnicia in care te-ai tavalit cu sau fara voie, si te simti rusinat de rusinea celor ce ar fi trebuit sa roseasca acum, daca ar fi favut obraz.



PALME SI FIRE


Cand echipa de alaturi iti scoate toate patru lansetele din apa in timpul drilului, de cel putin 7 ori in 20 de ore, te astepti sa apara cineva cu un cutter in mana ca sa-I taie firul.

Cand dupa toata istoria asta , capitanul unei echipe de profesionisti isi scoate palaria in fata ta si te felicita pt sportivitate, te simti obligat sa iti pui probleme serios. Un astfel de gest sincer cade ca o palma pe obrazul meu, pentru ca ma identific cu cei care ar trebui sa fie acum in pielea mea si care n-ar fi ezitat sa taie firele.



MANELE SECOND HAND


Cand incrancenarea nascuta din neputinta , “corectitudinea” cultivata la limita regulemantului  alaturi de foamea de bani ajung sa faca legea intr-un joc atat de serios ca cel desfasurat in toata vara ce a trecut, merita sa te gandesti daca vrei sa mai ai de-a face cu tot ce inseamna acel joc.

Ne intereseaza banii, banii si dusmanii si astfel am ajuns sa pescuim intr-o manea de mana a doua, ascunzand dolarii si marcile de ochii fraierilor care se oftica. Ne tiganim ca la usa cortului, vorbind tare si cu majuscule, ne batem cu caramida-n piept si facem impresie artistica de dragul balciului, amusinam aerul greu in cautarea unui prilej de smen, si cand se iveste ocazia nu ezitam sa tragem cu dintii de starvul celui ce-a nimerit la inaintare. Viitorul nu e roz , si aproape sigur, in ritmul ata nu va mai fi deloc. Nu va mai fi pentu ca roadele celor semanate acum vor aparea mai repede decat spera unii , si atunci lucrurile vor fi prea tarziu de indreptat. Cinste lor.




Sandu Constantin – Legio

Revista lu Peste

Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Comentarii
Momentan nu există comentarii.