Primul meu concurs de pescuit.

Ultima mea partida de pescuit a avut loc in cadrul unei competitii, mai exact Cupa Dacica, organizata pe balta Cenusaru.

 

De aceasta data am decis sa nu mai insir in articol decat procesele tehnice, strategiile si tipologia partidei efectuate, ci am sa o povestesc intr-un mod mult mai lejer.

 

 

In drumul spre balta, in dimineata zilei de 1 iunie, impreuna cu partenerul meu, ca orice visatori convinsi, in schimbul de replici pe care il aveam, ne propuneam lucruri marete:

 

- Vreau sa le luam totul: locul 1 si captura, auzi?, spune partenerul meu, pe un ton ferm, insa relaxat.

- Da... si eu as vrea acelasi lucru ca si tine, suntem de aceeasi parte a baricadei, tragem cat putem de tare si sa speram ca o sa fim bine, insa nu eram atat de convins precum el. Absenta mea in circuitul competitional, lipsa de experienta, lucrul sub presiune incepea sa isi spuna cuvantul asupra convingerilor mele.

 

Dupa o ora de mers cu masina, aveam sa intalnesc pentru prima oara acest lac si sa raman placut surprins de activitatea pestilor, vizibila foarte bine, de sareau prin apa, la cativa metri de noi. Stiam, din anumite surse, un minimum despre locatia respectiva, cunosteam ce locuri ne-ar fi favorabile, care ne-ar pune probleme, practic sortii erau singurii care decideau sansa noastra.

Urmeaza extragerea,  noi fiind penultima echipa care avea sa extraga biletelul al carui numar de stand era tiparit pe el.

 

- Daca picam pe primele 7 locuri, cu siguranta o sa facem treaba buna si avem sanse mari sa realizam ce ne dorim, ii soptesc eu colegului, care spre deosebire de mine parea la fel de relaxat ca in masina, poate chiar era sau doar parea..

 

Standurile bune dispareau in fiecare clipa, moment in care fiecare strigat al organizatorului cu numarul standului extras era ca un cutit infipt in inima, incepand astfel sa devin si mai stresat.

 

 

- Mitshubishi Carp Team, au fost cuvintele pe care organizatorul le-a spus, in momentul in care randul nostru venise.

 

Disponibilitatea standurilor era mica, aveam de ales dintre standul cu numarul 4 (un loc promitator pe care ni-l si doream) si standul 22 care, fara doar si poate, era declarat cosmarul nostru.

 

 

Ajunsi pe locul nostru, incepem instalarea echipamentului, sondarea apei, gasim structurile care ne ofera o incredere din ce in ce mai mare si la ora 9 dimineata incepem pescuitul propriu zis.

 

 

De la ora 9 pana la ora 16, nu reusiseram mare lucru. Aveam la sac un ciortan de 4 kilograme si cam atat. Am avut la noi o cantitate de 15 kilograme bile: 12 de boilies 1016 de 20 mm si 3 de IMPACT VM solubile, un borcan de IMPACT VM dipuit de 20 tare, unul de microboilies 1016 dipuit si pop-up 1016 roz de 14 mm.

 

 

In jurul orelor 17 ne hotaram sa abordam mai agresiv un platou cu substrat tare pe care il aveam in fata noastra la o distanta foarte accesibila.

 

 

Nadim 2 kilograme de boilies si unul de solubile, schimbam monturile de pe Amnesia pe un fir moale si le plasam pe acel platou.

 

 

La ora 19 aveam pe mal un cteno de 11 kg care era si cel mai mare peste prins pana in acel moment pe toata balta , urmand ca la ora 20 sa avem inca un dril excelent cu un crap comun de 15 kg care castigase la numai o ora fata de ten, titlul de captura concursului.

 

 

Din pacate noaptea nu s-a mai intamplat absolut nimic notabil pe tot lacul. Am incercat sa cautam pestii in zona paturilor de nada, am pescuit si izolat, rezultatul fiind 0.

 

 

Zorii diminetii ne gasesc in picioare, sfatuindu-ne asupra a ceea ce urma sa facem:

 

Ei bine, dupa cateva ore de incercari cu papanele, plastice, boilies de 20, solubile si care mai de care idei simpliste nu aveam raspuns.

 

 

Eram demoralizati si asta prin simplul fapt ca nu stiam ce se intampla, crapul nu raspundea nicaieri in aria noastra vizuala.

 

 

Am aruncat lanseta cu microboilies si bob de porumb, iar dupa nici 40 de minute avem trasatura. Pe mal ajunge un romanesc de 5 kilograme. Arunc din nou, dau cateva maini de solubile si tari si iar trasatura, iar ciortan. Incepuseram sa ne luminam la fata vazand ca avem al doilea peste intr-un interval scurt de timp.

 

 

Am inceput sa nadim bine locul de unde luam pestii, dadeam si solubile si tari, iar pestii trageau intr-un ritm constant.

 

Ne ajunsese la urechi ca penultimul stand de pe sectorul nostru a ajuns la 50 kg si inca prinde, iar standul care era in spatele lui ramasese la 22 de kilograme si nu a mai avut activitate. Avand sansa de a ajunge pe podium pe treapta cu numarul 2, ne ambitionam sa ne facem pestii:

 

- Hai inca unul si e bine. Si a venit. Dril, sac pastrare, cantarire si eliberare.

- Suntem pe drumul cel bun, inca doi, inca doi si stam linistiti. Norocul ne-a suras si am mai capturat 2 pesti, cantitatea noastra crescand vazand cu ochii spre bucuria echipei, patul de bile isi facea datoria, insa noi continuam sa il alimentam.

 

19 era ora destinata finalului, insa la 18:50 continuam sa ii dam solubile, sperand la o ultima trasatura, care a si aparut, si care ne-a asigurat o cantitate de 51.6 kilograme de peste, practic ce am prins in ultimile 5 ore, plus captura competitiei, comunul de 15 kilograme care ne apartinea din prima seara.

 

Experienta personala dobandita pe acest lac m-a facut sa capat mai multa incredere in nada folosita, am inceput sa invat timpii ei si sa pot sa fiu sigur ca am un ajutor de nadejde din partea acesteia.

 

 

In drumul spre casa: