Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Prin ploaie si vant cu NORFIN

miercuri, 14 ianuarie 2015
 
 
Norfin este o firma care produce haine de pescuit, vanatoare si outdoor si se adreseaza in primul rand pietei din nordul Europei si Rusia. Asta inseamna, inainte de toate, ca nu isi permite sa faca prea multe compromisuri cand vine vorba de protectie impotriva frigului, vantului si precipitatiilor. Gama de haine Norfin include toate elementele necesare pentru a va imbraca corect si confortabil in raport cu vremea de afara. Tehnologiile si materialele folosite sunt de ultima ora, iar pretul livrat catre client mai mult decat competitiv.
 
Pentru noi, ca pescari, as zice ca cele mai importante calitati ale hainelor pe care la purtam cand suntem pe malul apei sunt nivelul de impermeabilitate si cel de respirabilitate. Luate separat, aceste caracteristici pot fi obtinute usor de producatori si nu necesita tehnologii complicate. Problemele apar cand incerci sa tii precipitatiile la exterior si totusi sa lasi umiditatea produsa de corp sa iasa pastrand insa caldura. Sistemele care folosesc mai multe straturi de material, fiecare cu rolul sau (termic, protectie la vant, respirabil si impermeabil), sunt cele care dau valoare unei haine.
 
 
 
In acest sens, Norfin foloseste o tehnologie multistrat proprie, NOR-TEX BREATHABLE, care permite pescarului sa depuna efort sustinut in conditii de umiditate ridicata. Efectul de racire rapida la nivelul pielii datorat transpiratiei si condensului se reduce mult, pastrand un nivel optim al confortului.
 
O serie de alte tehnologii si materiale sunt incluse in fabricarea acestor haine. Merita mentionat in mod specialtratamentul cu TEFLON la exterior pentru rezistenta, fibrele sintetice HOLLOFIL din matlasaj care retin aerul cald in structura lor, fermoare de calitate superioara YKK fabricate in Japonia, captuseala cu fibre THINSULATE sau materialele cu tehnologie RIPSTOP, recunoscuta pentru rezistenta deosebita in timp sau capacitatea de a tine apa la exterior si de a lasa corpul sa respire.
 
 
 
Oferta cuprinde o serie de accesorii vestimentare utile (caciuli, cagule, manusi, sosete, veste etc), insa cele care formeaza nava amiral a brandului Norfin sunt costumele. Impartite pe categorii de confort termic, acopera un spectru larg de necesitati, de la cele usoare de ploaie, tip Pack Away, pana la costumele pentru temperaturi siberiene de pana la -40 grade Celsius.
 
Majoritatea costumelor sunt formate din jacheta si salopeta si beneficiaza de elemente constructive rar intalnite la producatorii traditionali de haine pentru pescuit.Detalii precum aerisirile din zona axilelor, materialele intarite in zonele de contact permanent (sezut, coate, genunchi etc), posibilitatea de ajustari multiple pentru confort si protectie maxima sau croielile in care s-a tinut cont de libertatea de miscare, sunt doar cateva din punctele care scot in evidenta hainele Norfin.
 
Pe piata autohtona, Norfin acopera un segment al hainelor aflat intre cel ale producatorilor traditionali de echipament de pescuit, in special englezi, si cel al hainelor ultra specializate pentru activitati montane, excelente calitativ, dar cu preturi pe masura.
 
Big Fish este unic distribuitor Norfin in Romania. Pentru comenzi si detalii suplimentare, click AICI.
 
 
Unei persoane îi place asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii
Momentan nu există comentarii.