Un lucru e cert: numarul practicantilor de carp-fishing din Romania creste intr-un ritm considerabil. Si stiu ce vorbesc. Ce-i atrage pe avansati sau pe incepatori catre acest stil de pescuit la crap, practic catre aceasta disciplina sportiva? Stilul pret-a-porter al echipamentului modern, cu laturile lui functionale, dar si cu fitele de rigoare? Sau tendinta haute couture a boiliesului? Momentul culminant al prezentarii, fotografierea cu manechinele si eliberarea lor in vederea paradelor viitoare. Poate. Dar cele mai la moda sunt concursurile.
La noi, in cele mai multe cazuri, pescuitul la crap modern (carp fishing, zic unii) incepe cu inscrierea la concursuri. La cat mai multe concursuri. Ele sunt magnetul care atrage. Sunt evenimente pentru care se fac sacrificii de orice fel. Oamenii arunca in joc timp si bani, vizand, paradoxal, potul cel mare. In culisele competitiilor de crap care se organizeaza in Romania exista o dorinta de afirmare imensa. O sete de victorie imprumutata din marea performanta. De multe ori, in discordanta cu bagajul tehnico-tactic, ca sa il numesc asa, al echipelor. La prima vedere, aceasta aruncare cu capul inainte poate parea o prostie. Un fel de inscriere la examenul de admitere la facultate venind direct de la gradinita. Exista insa si un aspect pozitiv.
23,5 kg - 1,20 m - un alt fel de 90-60-90
Oul sau gaina?
Odata cu participarea la primul concurs de crap din viata lui, incepatorul va folosi pentru cateva zeci de ore monturi culisante, cu un singur carlig, pentru ca i se va explica ca, in acest mod, pestele care va rupe firul nu va mai trage dupa el plumbul. Va deveni in mod obligatoriu posesorul unei saltele de receptie a pestelui, al unui minciog incapator, cu ochiurile plasei mici, si al catorva saci de pastrare a pestelui. Pentru acestea din urma, nu va mai trebui sa-i explice nimeni nimic, pentru ca va constata personal ca pestilor nu le mai curge sange din branhii, vor avea toti solzii pe corp si cozile nedespicate. Dar cel mai important, va elibera poate primii crapi din viata lui. Sentimentul pe care il incerci la eliberarea crapilor este unic. Gestul, cu toate ca este nobil, nu trebuie sa ramana la stadiul de promisiune. El trebuie dus pana la capat, iar concursurile sunt prilejul sa fie desavarsit. Cu arbitrii de fata, crapii prinsi nu vor mai avea cum sa ia drumul portbagajului. Este practic un fel de inceput cu sfarsitul. O saritura brusca peste pasi importanti din cariera unui pescar de crap serios. Nu este vorba de o dilema ca in celebrul caz al oului si gainii, pentru ca pe noi ne intereseaza deocamdata doar omleta. Daca altfel nu se poate, pentru moment merge si asa. O mare parte a incepatorilor vor urma apoi traseul normal: antrenament, teste, studiu. Vor face cu adevarat performanta. Cineva spunea intr-un interviu: "Trebuie sa faci nenumarate teste pe balta, sa studiezi, sa experimentezi, sa insisti. Trebuie sa treaca ceva timp ca sa se vada cine este pescar si cine a urmarit doar o moda."
Andrei Vladeanu si Steve Spurgeon - ghici cine ascunde medalia?
Mi-au placut foarte mult aceste vorbe si sunt suta la suta de acord cu ele. La noi, pescuitul cu mijloace moderne incepe insa ca o moda, carp fashion, prin debutul in concursuri. Abia dupa aceea sita incepe sa-i cearna pe cei cu adevarat pasionati de cei care au confundat pentru o vara Fox-ul cu Dolce & Gabbana, Delkim-ul cu Valentino sau Solar-ul cu Boss. Dar, cum spuneam, pentru popularizarea acestei minunate discipline e bine si asa.
Nu e bun locul!
Voi vorbi acum putin despre competitiile de pescuit la crap, in general. In ultimii trei ani, mentalitatea participantilor la concursuri s-a schimbat cu 180 de grade. Initial, concursurile erau un prilej de intalnire a catorva pescari, un fel de sezatori cu tematica data, dar invariabil nerespectata. Motive de chiolhan si betie. Ocazii de a exhiba ultimele achizitii in materie de echipament. Aspirantii se intalneau cu legendele. Tinerii cu batranii. Saracii cu bogatii. Fiecare cu fiecare, dar prea putini cu pestele. Asta nici nu prea conta. Puteai sa spui ca ai fost la concurs! Atunci, oamenii din breasla se intelegeau bine intre ei si nu se prea certau. Cu atat mai putin in public, pe balti, prin magazine sau pe forumuri. Exista o scara de valori respectata si aprobata tacit de toata lumea. Astazi, pescuitul la crap a devenit rau in stand, dar si in afara lui. El vrea sa castige. Vrea sa se afirme. In acest context au aparut, firesc, grupuri, grupulete, tabere, echipe, etc. Vanitati si orgolii. Interese comerciale si de imagine. S-a nascut o lupta sportiva in adevaratul sens al cuvantului, cu bunele si cu relele ei. S-au rasturant ierarhii, au cazut mituri, s-au consolidat pozitii, au aparut legende. S-au intocmit clasamente. Exista lideri.
Supermodelele nu se lasa greu agatate. Totul este sa ai boiliesul mare si dulce.
Si e normal sa se intample asa, chiar daca pentru unii e mai greu de digerat. Pentru ca vremea explicatiilor de genul "nu e bun locul" a cam trecut. Concursurile se desfasoara pe sectoare sau pe echipe, pentru ca hazardul tragerii la sorti sa joace un rol mult mai mic in ecuatie. In campionatul national de anul acesta, finala va avea trei manse, din acelasi considerent. Este vremea nadei de calitate, a strategiilor si a tehnicii. A nervilor de otel si a rezistentei fizice. A echipelor, in adevaratul sens al cuvantului. Este vremea pescuitului non-stop, fara diferente intre zi si noapte. A organizarii si a spiritului de competitie. A rautatii, dar si a fair-play-ului. Este vremea pescuitului.
Unde am gresit?
Biliardul l-am invatat jucand pe bani. De fapt, pierzand bani. Consistenta mizelor pe care jucam era direct proportionala cu complexitatea loviturilor pe care le executau adversarii mei. Dupa un timp, am ajuns sa joc foarte bine. Cred ca acelasi lucru e valabil si in pescuitul de competitie. Inveti din infrangeri si mai ales din greseli. Iti trebuie adversari de calibru, care sa te bata rau. Sa te uiti la ei cum prind si sa-ti faci cruce. Sa stai toata noaptea protapit in scaun cu ochii la swingere si la vecinul din dreapta, care nu aprinde deloc lanterna de cap, iar dimineata cantareste zece capturi. Sau la cel din stanga, ai carui avertizori te scot din sarite cu tiuitul lor strident. Crezi ca a prins douazeci si cinci de bucati, dar el doar a lipait cu slapii prin apa si a batait firele. Sa treaca acceleratul pe langa tine, cum imi place mie sa spun, si dupa douazeci si patru de ore sa te depaseasca un adeversar cu peste o suta de kilograme de peste avans. Sa nadesti enorm, iar apoi sa regreti. Sa nadesti putin si sa pierzi pestele din fata. Sa incepi sa prinzi pe finalul concursului, iar pe urma sa te tot gandesti ce ar fi fost daca incepeai asa... Sa pierzi in pragul din fata ta douazeci si ceva de crapi intr-un concurs, iar in ultima dimineata sa descoperi ce usor puteau fi trecuti peste obstacolul de sub apa. Sa te exaspereze un vecin cu frecventa trasaturilor, iar abia la final sa observi ca pestii i-a prins din fata standului tau. Ba poate chiar cu manuta de boiliesuri pe care i le-ai dat tu in prima zi, ca sa sa te dai mare cu nada ta. Sa-ti prinda non stop alt vecin in trezeci de metri, nadind de pe scaun ca s anu-l vezi, iar tu sa te chinui saptezeci si doua de ore sa lansezi o suta douazeci de metri. Sa rupi inaintas dupa inaintas in agatatura, pana cand, brusc, nu mai trage. Ulterior, sa intelegi ca singur ai stricat locul cu peruca de fire textile pe care ai lasat-o sub apa. Sa-ti bati joc de cativa ciortani, iar apoi sa pierzi concursul la cateva sute de grame. Sa dai dupa "romanesc", cand tu ai ctenul in fata. Sa te imbeti cand esti pe primul loc si sa te trezesti pe ultimul. Sa ramai fara nada. Sa fi consecvent intr-o tampenie, chiar daca toata lumea iti spune ca ai o tactica gresita. Sa pricepi ca, in general, consecventa e apanajul prostilor. Cu atat mai mult la pescuit. Sa-ti para rau de locurile bune pe care ai picat si de care ti-ai batut joc. Sa inceapa sa te obsedeze ideea ca, daca ai trage acum un loc asa de bun ca atunci, ai castiga detasat... Sa faci toate greselile pe care le poti face. Sa le traiesti pe pielea ta. Pe urma, daca o sa le intelegi pe toate cele de mai sus si multe altele pe care eu le-am omis, cu siguranta vei incepe sa castigi si tu.
Alaturi de Steve Briggs orice fashion devine fishing.
Un fel de epilog.
Sunt sigur ca o mana de pescari vechi, de competitie, titrati, dar fara titluri, nu vor fi de acord cu opiniile mele. Pe vremea lui Ceausescu, am respirat ani intregi intr-un sistem care a cultivat uniformizarea, depersonalizarea, absenta reactiei si a initiativei, pana cand, intr-o zi, n-am mai inteles ca nu suntem toti la fel. In pescuitul modern, lucrurile stau taman pe dos. Pentru ca ne-am apucat serios de el de doar cativa ani, mentalitatea aproape generala este ca n-ar avea de ce sa fie unii mai buni ca altii. Doar toate echipele stau cu patru bete in apa, nu-i asa? "N-avem trei picioare si n-au trei picioare si suntem la fel ca si ei!" cantam cand eram mic pe stadioane, pe la meciurile Romaniei. Dar nu stiu cum, cu douazeci si doua de picioare la ei si tot douazeci si doua la noi, Italia ne batea aproape de fiecare data. Vor mai trece cativa ani buni pana cand lucrurile se vor sedimenta si in pescuitul la crap romanesc. Pana atunci, ne vom ciondani si ne vom bate in lansete sau idei. Important este ca suntem pe drumul cel bun.
Andrei Vladeanu
Articol aparut in revista Aventuri la Pescuit - martie 2006.