Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Crapi de vreme rea

luni, 3 decembrie 2012
Nu știu care este vremea voastră preferată pentru pescuit, dar eu aleg fără să mă gândesc prea mult vremea închisă, răcoroasă. Nu sunt genul de persoană care adoră razele soarelui, nu suport să stau la soare ca reptila pe malurile despădurite ale lacurilor noastre. Nu mă deranjează ploile sau, mai rar, ninsoarea. Sunt prieten cu sacii de dormit de cinci sezoane, cu salopetele și gecile impermeabile sau ciorapii de neopren. Vremea urâtă, vântul și furtunile mi-au adus cele mai frumoase capturi ale carierei mele de pescar la crap.
 
 
 
O ploaie, oricât de caldă ar fi, tot udă și rece este până la urmă și drept urmare pielea noastră, după câteva zeci de minute, va resimți senzația de frig. Ce facem dacă ploaia este însoțită și de vânt puternic? Putem să stăm în cort, închiși în sacul de dormit, până trece ploaia. De cele mai multe ori funcționează. Ce faci însă când ești la pescuit de patru zile și plouă tot de atâtea? Nu te salvează decât echipamentul calitativ bine ales. Ce înseamnă asta? Mă refer la cizme de neopren sau spumă, branțuri călduroase de pâslă (dacă folosiți cizme de cauciuc) și un costum impermeabil a cărui membrană respiră, împreună cu un cort sau o umbrelă de calitate. Acestea fiind spuse, am rezolvat o mare parte din ceea ce înseamnă confortul pescarului.
 
 
 
4-5 CRAPI PUTERE 
 
Așa cum spuneam la început, pe furtună (înainte sau după ea) am avut cele mai bune rezultate în materie de pescuit. Înainte de vijelie, peștii se hrănesc frenetic, iar în timpul acesteia – dacă este de durată – crapii tind să urmărească pragurile bătute de valuri. Mi s-a întâmplat deseori la Sărulești și Tâncăbești să prind foarte bine sub un prag bătut de vânt. La Sărulești chiar, peștii au tendința de a se retrage la apă adâncă atunci când furtuna este în desfășurare. Nu pot să nu amintesc concursul câștigat de echipa din care am făcut parte în 2007, când mi-a bătut vântul patru zile din față-dreapta, cu valuri de jumătate de metru și toți crapii se refugiaseră în canalul care trecea la 60 de metri prin fața mea. Toate exemplarele din zonă erau în acel canal și se hrăneau necondiționat! Amănunte ca mărimea cârligului, a bilei sau tipul monturii nu mai contează în astfel de momente.
Ce facem totuși când este necesar să folosim barca?! Ne suim în ea numai dacă suntem echipați corespunzător și suntem siguri că știm ce facem. Negreșit, la Sărulești folosesc pentru barca mea pneumatică motor pe benzină de 4-5 CP. Reușesc să ajung unde-mi doresc chiar dacă sunt valuri de jumătate de metru, fie că vreau sa plantez sau să scot un pește mai nervos, ceea ce e aproape imposibil dacă ești echipat cu un motor electric. Nu uitați să îmbrăcați vesta de salvare! O faceți pentru siguranța voastră, nu pentru că așa vrea administratorul bălții. Un moment de neatenție, un val venit dintr-o parte, și vă puteți răsturna într-o clipă! Cu cizme în picioare și îmbrăcați cu haine groase, va fi dificil să reveniți la mal.
 
 
SIGURANȚĂ ȘI EFICIENȚĂ
 
 
Se sperie peștii de zgomotul motorului? NU! Dacă pe balta pe care sunt folosite se utilizează frecvent motoare pe benzină, crapii sunt obișnuiți cu ele. Nu o dată mi s-a întâmplat să mă plimb cu motorul pornit în căutarea poziției ideale de pe lângă markerul meu, să plantez montura și, după nici zece minute, să am trăsătură. Lucru valabil și la o adâncime de 8 metri, dar și la 2 metri. Pe timp de noapte nu uitați să aprindeți o lanternă lângă rod pod! În cazul în care aveți trăsătură și plecați cu barca, din cauza valurilor, probabil o să vă pierdeți simțul orientării și va fi greu, dacă nu imposibil, să vă întoarceți cu barca la standul de pescuit. Eu folosesc un semnalizator pentru bicicletă, pe care îl atașez pichetului de care leg barca. Foarte folositor este să puneți pe rod pod fâșii de bandă adezivă reflectorizantă. Toate acestea o să vă ajute să vă întoarceți unde trebuie și, pe cât posibil, elimină riscul de a tăia firele lansetelor cu motorul când vă întoarceți spre mal. Tot timpul am în barcă o așa-zisă trusă portabilă, un penar ce conține monturi din cele cu care pescuiesc, croșetă, opritoare, bile pentru cârlig, foarfecă, plumbi, clipsuri, practic tot ceea ce am nevoie ca să confecționez o montură. Nu-mi doresc să ajung la 300 de metri distanță, pe vânt și valuri și să constat că montura mea s-a agățat și sunt nevoit să rup firul. Va trebui să mă întorc la mal să refac montura, după care să ajung iarăși la locul de pescuit și înapoi la mal. Cu o astfel de trusă, se pot scuti două drumuri cu barca, timp și energie.
 
 
 
CRAPUL SONAR 
  
Foarte important este să aveți în barcă macar o plută H. În timpul drilului peștele vă va arăta ceea ce nici cel mai performant sonar nu reușește – crapii cunosc toate agățăturile de pe fundul lacului și cu siguranță vor merge într-acolo. Dacă în dril descoperiți un copac scufundat de care nu știați, sau pur și simplu observați o structură nouă pe sonar, aruncați din barcă pluta H și vă continuați drumul. H-ul își face datoria, se poziționează singur, iar ulterior puteți să reveniți și să analizați mai bine zona. Poate fi un nou loc productiv. Am încercat să creionez câteva lucruri pe care eu le consider folositoare și importante în pescuitul plantat pe vreme rea, vreme care ar trebui să nu vă sperie foarte tare, ci să vă bucure. Pentru că – în cele mai multe cazuri – recordurile la crap apar în astfel de perioade.
 
 
 
Urmariti partida lui Cipica la Rainbow pe facebook -> http://www.facebook.com/crapmania.ro
 
 
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii
Momentan nu există comentarii.