Incerc sa lamuresc o chestiune care uneori imi da batai de cap cand incerc sa fac o diferenta intre rasaritul si apusul surprins prin obiectivul aparatului foto. Ambele ipostaze au farmecul lor si se diferentiaza prin cromatica in sensul in care, rasaritul e putin mai rece, nuanta majoritara fiind galben-portocaliu, in timp ce apusul e mai cald, in nuante de portocaliu-rosu. Pentru cei neavizati probabil ambele situatii in care se afla soarele sunt vazute si interpretate la fel. Ei bine, nu sunt si intamplator sau nu mie imi plac mai mult apusurile, in special cele de toamna tarzie.
N-as stii sa spun exact ce are soarele in plus atunci, ca e acelasi cer si sunt aceeasi nori, dar mai degraba cred ca totul tine de timp, de atmosfera, de faptul ca se incheie o zi si se inchide un mic capitol din viata unui pescar aflat pe malul baltii. Cand sunt concursuri, imi plac mai mult cadrele de apus pentru ca prin ele reusesc sa transmit cumva o emotie in plus celor care privesc pe net desfasurarea acestuia.
E, cum sa zic, un argument in plus ca cei de pe balta sunt in competitie, ca nu sunt chiar la un pescuit de placere, iar activitatile lor surprinse la apus, uneori chiar in miez de noapte, adauga un strop de dramatism in plus povestii in sine.
Pescuitul nu e chiar un sport incrancenat, nu e ca la box sa-ti mai spargi o arcada sau buza in lupta directa cu adversarul, nu e nici fotbal sa gafai transpirat alergand dupa o mingie, in fapt nu e nici pe departe un sport in care concurentii sa fie epuizati in mod direct de adversar, asa ca fotografiile de apus au rolul de a evidentia totusi aspectele ce tin de concurenta intre cei de pe balta.
Privind mai mult la cadrul de pe inserat bag seama ca am in sange o traire mai degraba geografica decat sentimentala, ca prea tragem noi mai degraba cu Vestul decat cu Estul. E ceva , nu numai la mine, cred, care ne-a fixat in cap senzatia ca tot ce e mai deosebit in viata de astazi provine din Vest. Asa si cu apusul, cand privesti spre Vest si vezi spectacolul splendind regizat de soare pe cerul inca usor albastru, cum pleaca el "la culcare", sa se odihneasca pentru rasaritul din ziua urmatoare, cam dai uitarii tot ce a fost in ziua respectiva.
Fie ca a fost bine, fie ca a fost rau, toate se duc sub rosul liniei orizontului si fac loc viselor de seara ori sperantelor din ziua urmatoare.
Asfintitul e un spectacol oferit gratis petru toti care au timp si vor sa-l savureze. Pescarii il iubesc si sunt poate cei mai fideli spectatori din lume. Chiar daca noi, ca romani, nu putem avea parte de apusuri ca prin Atlantic, asa cum putem si suntem aici, pe malul baltilor de la noi, avem parte si ne bucuram mereu de spectacolul oferit de soare, la scapatat. Sunt cateva momente care-ti incarca sufletul de liniste, emotie si frumusete.
E drept, decaderea soarelui de pe bolta cereasca, sub linia orizontului, determina reducerea luminii si implicit a activitatilor bazate pe aceasta. Odata cu scaderea vizibilitatii scade inclusiv temperatura, iar observarea intregului proces te tine parca intre doua lumi. Una nu s-ar vrea dusa, alta n-ar indrazni sa vina. Ziua se incheie, iar noaptea "da cu capul in usa", intre aceste momente, soarele straluceste cu raze tot mai subtiri si lumineaza bolta cereasca intr-o betie de culori. E timpul sa-ti strangi ideile din timpul zilei si sa le ordonezi in gand.
Probabil ca si pescarii aflati in concurs asa fac, trag linie si stabilesc cum au decurs lucrurile pentru ei pana in acel moment. De cele mai multe ori, la asfintit, mai toata lumea traieste speranta ca noaptea ce urmeaza va fi buna pentru pescuit, stiindu-se faptul ca, la crap, perioada de seara este una foarte productiva.
Imi place atunci sa fotografiez sculele in asteptare. E un sentiment aparte cand ai in fata ochilor o baterie de lansete orientate cu varful intr-un soare rosiatic. Aceleasi scule fotografiate pe timp de zi, clar nu spun aceeasi poveste. Dramatismul imaginilor e dat in principal de culoarea soarelui si dupa cum spuneam, la asfintit, aceasta e mult mai intensa si mai sangerie.
Chiar daca am concluzionat ca pescuitul nu presupune o lupta directa, fizica, intre concurenti, uneltele folosite dau aceasta senzatie cand sunt imortalizate la apus. Pare atunci ca toata lumea e pregatita sa intampine sosirea intunericului si, evidet, toata lumea e pregatita de lupta ce va sa urmeze. Acum ca unii raman doar cu sperantele in timp ce altii ajung sa prinda pesti si sa castige concursul, e partea a doua, important e ca toti au fost acolo.
Dupa fiecare apus, urmeaza dimineata un rasarit, poate mai putin dramatic, dar si acesta destul de spectaculos, plin de trairi sufletesti si treziri din letargie, insa despre el poate voi scrie cu alta ocazie.
Tuturor, toate cele bune!
gor965
George Iorga