Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

Jurnalul lui gor965: Crapul nu e Kalashnikov! Tine-l corect!

joi, 21 iunie 2018
Ca mai toata lumea, si eu am cont pe Facebook, reteaua de socializare numarul unu in lume si dupa cum se intampla de obicei, am un grup de prieteni cu care impartasesc o pasiune comuna ori sunt membru al unor pagini de grup cu specific pescaresc.
 
pescuit la crap 
Fie ca ai in lista de prieteni pescari amatori sau de competitie, genul de postari ce iti apar pe ecran sunt in majoritate cam pe acelasi tipar. In general pescarii se mandresc cu sculele si capturile lor. Asa e moda acum si, ma rog, cred ca e ca in viata de zi cu zi cand fiecare e mandru de noile achizitii, fie ca e vorba de case, masini, device-uri mobile, tovarasi de viata, scule, etc. Dintre postarile pe care le vad, cele cu capturi se diferentiaza cel mai mult intre cele doua categorii de pescari, pentru ca de obicei amatorii, care prind peste in partidele de placere, pun accent pe imortalizarea amintirilor in stare pura, fara a tine cont de siguranta pestelui in timp ce pescarii de competitie sunt obisnuiti sa respecte anumite aspecte stipulate in regulamente, detalii ce tin de pastrarea si manipularea pestilor.
 
pescuit crap 
In cazul imaginilor provenite de la incepatori e mult de discutat daca vorbim de peste care se retine versus peste care urmeaza a fi eliberat. Clar, cand vine vorba de cel capturat si retinut nu mai e loc de nicio indoiala legata de subiectul si nevoia unei poze cu captura. Pur si simplu e imortalizat un moment din viata de pescar, cand respectivul a prins un "monstru" ori s-a dat o "gaura-n balta" si de-aia pe jos sunt o gramada de pesti uscati de soare. Nu conteaza mai nimic altceva, nu conteaza locul, cum iese poza, cum e pestele, tot ce conteaza e sa se vada personajul principal, care acum e pescarul cel falos si eventual captura din cadru sa dea cat mai bine in postura de victima. Ei bine, in cazul pescarilor de competitie lucrurile stau un pic diferit, pentru ca majoritatea imaginilor sunt facute in regim de concurs (clar nu ne referim acum la imaginile pe care acestia si le fac in partidele de placere) si dupa cum am spus, ei acorda mai multa atentie crapilor capturati. Faptul ca fotografiile sunt facute de oameni care la randul lor cunosc regulile de conduita fata de pesti pe timpul unui concurs, fac ca imaginile obtinute sa iasa in evidenta prin mai multe aspect ce tin de calitatea lor, evidentierea subiectului (acum e vorba de crapul fotografiat), cromatica, compozitia imaginii, etc. Una peste alta, cel mai deranjant intr-o poza cu un crap e pozitia nefireasca in care e tinut.
 
pescuit la crap 
De cele mai multe ori am vazut imagini gresite pe net si chiar am intalnit pescari care aveau tendinta sa tina pestele in pozitii anormale, cu coada mult in jos si capul ridicat prea mult in sus. Nu stiu ce anume determina pescarul sa ia aceasta decizie, nu inteleg tendinta de a tine crapul ca pe un Kalashnikov (cei care au facut armata stiu la ce ma refer) si nici nu recomand asa ceva celorlalti. Excluzand din start imaginile cu peste capturat si retinut pentru consum, cand pozele pe care unii le considera motiv de mandrie sunt de fapt un dezastru, cel putin, cand vorbim de pozele cu crapi in partide C&R trebuie sa ne asiguram ca amintirea retinuta de camera foto e exact ce ne trebuie, o imagine placuta, frumoasa, care sa starneasca invidie, dorinta, pasiune, placere. Poti sa fii prins captura vietii tale, daca iti faci poze cu el tinut la piept ca mitraliera, ori ii bagi cateva degete la branhii, sau il tavalesti putin prin iarba de-i sar jumatate din solzi, apoi sa fii sigur ca doar tu si cu cativa tovarasi de-ai tai o sa apreciati aceasta reusita.
 
pescuit crap 
In mod corect si normal crapul trebuie tinut deasupra saltelei de primire, intr-o pozitie orientata dinspre cap spre coada, cat mai orizontala fata de sol, simuland un comportament normal in mediul acvatic. Tinerea la poze cu capul in sus sau in jos nu e fireasca, cu toate ca pestii au aceasta pozitie cand se hranesc (totusi le facem o poza, nu-i invatam sa manance pe uscat).
 
pescuit crap 
Sunt cateva diferente ale pozitiei de tinere a crapilor la fotografiat, in principal datorita saltelelor de receptie. Cand aceasta e joasa, multi pescari stau cu ambii genunchi pe sol si tin crapii cu bratele, fara a avea un punct de sprijin. Aceasta situatie este viabila atunci cand sunt capturi mai mici sau medii, insa la pesti foarte mari e greu de pozat in ipostaza asta. Mai nou, saltelele au picioare sau cadru metalic de sprijin, sunt mai inalte si implicit obliga pescarul sa aiba o alta pozitie de tinut pestele. In cazul acesta, pescarul trebuie sa stea aplecat pe vine, cu genunchii drepti in fata si cu bratele avand coatele sprijinite pe genunchi.
 
pescuit crap 
Ambele palme, prima care sustine partea din fata (jos, intre limita operculilor si inotatoarele pectorale) si a doua catre partea din spate a crapului (zona de prindere la inotatoarea anala) trebuie sa fie pe acelasi nivel fata de sol. E o pozitie clasica de fotografiat crapi, care nu da gres daca e executata corect.
 
pescuit crap 
Dupa insusirea pozitiei firesti singurele aspecte de care mai trebuie tinut cont sunt legate de aspectul inconjurator ce insotesc pescarul si captura pentru ca una e sa ai ca fundal o balta curata, stuf, o padure si alta e sa ai o sosea, un bloc, o curte cu porci si gaini. Acestea fiind zise va doresc capturi marete si poze pe masura.
 
george iorga 
gor965
George Iorga 
Articol sponsorizat de www.danmitranescu.ro
Unei persoane îi place asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Citește și ..
Comentarii
Momentan nu există comentarii.