E sfarsit de Noiembrie 2017, am fost pe Sarulesti, la finalul sezonului competitional de pescuit la crap. Am avut iarasi un an plin, pe cat de greu pe atat de animat si spectaculos. E drept, dat fiind faptul ca am avut prea putin timp liber, nu am mai avut posibilitatea sa comentez in cateva randuri aspectele care au marcat fiecare concurs in parte. Poate a contat si faptul ca e obositor sa te imparti continuu si extrem de des intre casa, munca si concursuri. Intervin rutina, stresul, ori alte aspecte legate de modul in care esti dispus sa faci cat poti de bine treaba pe care ceilalti se asteapta s-o faci. Personal n-am mai fost la pescuit de 5 ani, mi-e dor de multe ori sa merg si ma vad pus in situatia de a alege intre participarea la un concurs ca parte a organizarii si o eventuala partida de pescuit de placere.
Concursurile au castigat pana acum si daca nu apar surprize la capitolul tehnic, anumite dotari fiind la capat de drum, sper sa am ocazia sa mai adun si alte imagini din intrecerile de pescuit la crap. Ca veni vorba de raportul asta intre conditia fizica si tehnica, sunt situatii in care una din parti poate ceda, ori cazi fizic, doborat de oboseala, ori te imbolnavesti, ori pur si simplu nu poti sa te bati cu natura, insa uneori si tehnica te poate lasa cu ochii in soare ori in ploaie.
Noi ii spunem sport pescuitului la crap in regim de concurs, insa strict legat de modul in care se desfasoara, pe durata a mai multe zile, cu bucatarie si bautura in stand, trebuie sa recunoastem ca e departe de ideea de sport, ca disciplina. Astea fiind mentionate, e de inteles ca dupa 2-3-5 zile de stat pe balta, mai ales in conditii vitrege, te poti astepta sa cedezi tu ca om, atat din punct de vedere fizic, cat si la capitolul tehnic, cand la fel, conditiile vitrege ale naturii iti pot afecta echipamentul. Spun asta stiind ca nu-i usor deloc sa desfasori o activitate (de creatie, in cazul meu) in ploaie, pe vant, in frig, in umezeala, pe canicula, in praf, etc. La mine cel mai mult sufera sculele cu care lucrez si ca sa ma leg de titlul acestui articol, am un laptop pe care il folosesc in fiecare zi la concursuri si care are obiceiul sa ma tina in tensiune dandu-mi deseori impresia ca sunt ultimele poze la care ma mai asista. Mi-a facut cateva surprize, ba nu mi-a pornit la frig, ba nu a mers ecranul din prima din cauza condensului, si multe alte chestii, in general la inceputul activitatii, insa tine mereu sa imi da cate o lectie de viata, mergand totusi pana la final.
Nu sunt o fire foarte credincioasa, dar parca laptopul meu tine sa-mi demonstreze ca are suflet, ca ii e greu cu mine la cate il pun sa faca, dar ca nu se lasa. Astept sa crape efectiv de multi ani, dar se incapataneaza sa mearga. E depasit fizic, e depasit moral si face fata cu greu cerintelor mele actuale, insa ma repet, nu vrea sa cedeze si nici eu nu ma indur sa-l scot dintre sculele cu care lucrez. Are mai bine de 10 ani, e cu mine de 8, am lucrat cu el in cort, am lucrat in soare, l-au prins afara furtuni de praf si zile cu inghet pe malul baltilor si merge, tot ce realizez la concursuri fac cu ajutorul lui. Nu mai sunt demult un amator care apasa pe butonul aparatului foto, descarca pozele, le micsoreaza si apoi le pune pe forum. La mine partea de editare foto e principala, cea mai dificila si mai de durata, activitate desfasurarta la un concurs. Sunt multe momente din cadrul unui concurs in care imaginile facute merita sa arate cat mai bine, si cum nu sunt profesionist in domeniul foto, adica nu detin aparatura profesionala cu care sa fac si sa vand efectiv produse foto, sunt nevoit sa editez imaginile si sa compensez anumite lipsuri.
Cred ca am mai discutat subiectul legat de echipamentul foto si imi mentin ideea ca daca nu produci bani din vanzare de fotografie, nu merita investitia a catorva mii de euro in aparatura profesionala. Pe de alta parte, conditiile in care se fac fotografii pe balti in cadrul competitiilor, pot dauna. E suficient sa faci cateva cadre in ploaie pentru ca ulterior sa constati ca ai probleme de optica si focalizare datorita petelor de mucegai si a mizeriei care s-au dezvoltat si au patruns in interiorul obiectivului. Sunt patit si chiar am stricat un obiectiv astfel. E un risc asumat. Vrei un cadru spectaculos, cu maximum de impact la public, atunci bagi aparatul in ploaie si te rogi sa-ti iasa din prima. Pe principiul asta am fost pana acum, am zis ca daca va veni vremea cand tehnica imi va ceda, pun si eu imaginile in cui, imi starng mana cu baietii pe care i-am cunoscut pe balta, si la revedere. Nimic nu e vesnic. De cand s-au inventat telefoanele cu camera foto, aparatele dedicate, fie DSLR, fie compacte ori mirrorless, sunt considerate un moft de foarte multa lume. Diferentele sunt enorme, dar ma rog, unii se multumesc cu mai putin. Si ca sa inchei discutia despre tehnica si despre cum te tine conectat la sistem, trebuie sa recunosc ca de multe ori am zis ca am facut suficienta treaba in domeniul asta si e cazul sa ma ocup si de altceva.
Au fost momente cand aspectele negative din cadrul desfasurarii unui concurs mi-au schimbat felul de perceptie a lucrurilor desfasurate pana in acel moment. Sunt lucruri pe care camera foto nu le poate prinde, insa tu ca om le simti. Fata de anii precedenti, indarjirea concurentilor a crescut enorm. Lucrurile care pana nu demult tineau de fair play, au devenit sursele unor polemici interminabile. A disparut placerea aia de a pescui in regim competitional doar de dragul atmosferei, acum mai toata lumea pescuieste de dragul premiilor, in special a celor in bani. Nu spun ca e rau, ca pana la urma orice competitie are un regulament si cu cat este aplicat mai strict cu atat castigatorul este mai apreciat, basca, la nivel international ne-am demonstrat valoarea cu prisosinta, insa, ca aspect general, daca pe vremuri te simteai la concurs ca la un meci de tenis pe teren de iarba, acum cand e lumea mai indarjita, parca te simti intr-un ring de box. Cam asa pot descrie diferenta de atmosfera intre cum era candva si cum e acum.
Daca pe vremuri prindeai 5 pesti la Tancabesti si erai pe podium, era super ok, acum daca nu iei 50 de bucati pe Hermes, esti praf si la fel si balta, nu mai are peste. Pescuitul prin definite presupune sa fii un om rabdator, ei bine, am vazut pescari plictisiti, suparati, nervosi, reprosand lipsa trasaturilor si criticandu-i pe ceilalti. Revin la ideea de la care am plecat la inceputul acestui articol, am fost sa fac ultimele imagini de sezon si am asistat inclusiv la o mica lectie de viata. Tocmai ce s-a incheiat etapa de calificari pentru marele concurs international din primavara anului viitor - Cupa Mondiala Sarulesti International Marathon 2018.
Castigatorii locului 1 si 2 din aceasta etapa sunt invitati direct sa participe la Cupa Mondiala fara a mai plati taxa de inscriere. Locul 1 este luat de echipa care a pescuit la standul Stg. Cablu, Raul Mocanu si Virgil Mocanu din Romania, iar locul 2 este ocupat de echipa bulgara Laks Team formata din Ivan Iordanov si Nora Nedelcheva, care au pescuit pe standul Buduroi. Ce mi s-a parut interesant si m-a determinat sa scriu cateva randuri e legat de faptul ca echipa castigatoare, in momentul ulterior tragerii la sorti a standului, datorita faptului ca nu nimerise pe unul dintre cele consacrate, a anuntat ca renunta la pescuit si pleaca acasa. Pe un lac precum Sarulesti e clar ca niciodata nu stii care stand e favorit insa din statistica ultimelor intreceri sunt cateva care dau rezultate foarte bune in functie de nivelul apei din lac si de perioada din an in care se pescuieste.
Echipa Raul Mocanu-Virgil Mocanu considera la inceput ca standul Stg. Cablu este un loc destul de slab fata de celalalte si nu are nimic de oferit. Iata ca pe final acest stand castiga concursul in detrimentul altora mult mai bine cotate si ce trebuie retinut e ca sunt doua aspecte de luat in calcul atunci cand iti evaluezi sansele de castig la startul concursului. In primul rand trebuie sa te astepti la orice cand pescuiesti pe un lac precum Sarulesti. Poti sa tragi un loc consacrat si sa nu vezi o trasatura in 5 zile sau poti sa ai un stand considerat slab si sa faci partida vietii tale. Al doilea aspect tine de increderea in tine ca om, ca pescar. Nu trebuie sa te doboare ghinionul unei trageri la sorti si nici nu trebuie sa cedezi lupta inainte s-o incepi.
Imi spunea candva George Slave despre standurile pe care le tragea in concursuri "decat sa ma ingrop de pe un loc favorit, mai bine fac mare un loc slab" si culmea e ca lui chiar i-au iesit socotelile, de multe ori facand treaba buna de pe locuri considerate slabe. E adevarat, toata treaba tine de pescar, de cat e de bun si de cat e dispus sa lupte. Daca toti ar renunta la a pescui pe standurile slabe imediat dupa tragere, n-am mai avea ocazia sa facem diferenta intre pescari, pentru ca sa fim sinceri, locurile bune dau in general acelasi rezultat si uniformizeaza nivelul nadei ori al pescarilor.
Ca sa inchei, chiar daca pleci de jos, n-o sa stii adevarata ta valoare decat la final, cand vei fi convins ca ai dat tot ce poti si mai ales cand vei vedea ca ai obtinut un rezultat bun. Spor la treaba tuturor!
George Iorga
gor965