Ca în orice sport sau lucru pe care îl faci în viață, evoluția în pescuit cere, în primul rând, timp. Din păcate, problemele personale m-au ținut departe de malul apei și, ca să fie treaba treabă, prima partidă după o lungă pauză (cea din iulie, de pe MV2) a consemnat primul blank din anul acesta.
Pauza asta de pescuit, însă, a născut în mine o îndoială. Îmi place pescuitul plantat, pe care îl practic de la începutul sezonului? Îmi dă satisfacții acest stil de pescuit? M-am tot gândit la treaba asta și răspunsul a fost: da și nu.
Pescuind plantat cu navomodelul prind mai mult pește, este principalul avantaj. Însă media mai mică a peștilor, durata fiecărei plantări, volumul mai mare de bagajerie, inconvenientul alimentării bateriei și, mai ales, simplitatea acestui stil nu prea m-au mulțumit. Și cum am prins o super ofertă la patru TX5-uri, mi-am spus că voi alterna cele două stiluri. Îmi doresc să prind cât mai mult pește, dar în același timp îmi doresc să evoluez ca pescar. Plimbând o barcă până în malul opus nu ajung unde îmi doresc.
Bila 2, august – Nostalgia febrei musculare
Așa că am decis să testez noile lansete pe lacul Bila 2, o destinație populară mai degrabă pentru concursuri, decât pentru pescuit de plăcere. Bila 2 este o baltă cu 20 și ceva de standuri, adâncimi care variază foarte mult de la metru la metru, substrat preponderent mâlos și distanțe de 110 – 160 de metri. Nu știu câte tone de pește sunt în baltă, dar am înțeles că multe, cu o medie a greutății destul de mică (3 – 7kg). Având mult pește care este de obicei activ, am decis că această baltă este ideală pentru prima partidă de pescuit lansat după un an de zile.
Din ce am înțeles de la unul altul, balta este destul de echilibrată, dar are și ea câteva standuri vedetă. Cel mai performant stand este numărul 3, și asta pentru că 1 și 2 nu se pescuiesc, dar nu am putut să pun gheara pe el întrucât se lucra la instalarea căsuțelor. La recomandarea unui amic care știe balta, am luat standul 13.
Am ajuns pe baltă după un drum foarte obositor prin aglomerația din București și m-am apucat de instalat. Am identificat cu markerul câteva zone tari, într-o mare de mâl, și ce mi-a dat de gândit a fost variația adâncimii. Pe la 100 și ceva de metri, unde am reușit să duc markerul, eram când la apă de circa trei metri, când la apă de 2 (după trei, patru recuperări!). Adâncimea era ceva mai constantă, undeva la 2 metri, în distanța de 80 – 90 metri, așa că am decis să îmi construiesc patul de nadă acolo.
Nefiind un lunetist și știind că secretul bălții este nădirea cât mai grupată, am încercat să nădesc din cobră cu bile de 20 de mm Impact VM undeva în acest prag, de 80 – 90 de metri. Aș fi preferat să nădesc cu spombul, pentru a avea mai multă precizie, dar din păcate nu am avut o lansetă spod la îndemână. Frecvența trăsăturilor avea să îmi spună la finalul partidei cât de grupat am reușit să plasez boiliesurile.
Știind că mă aflu pe substrat preponderent mâlos, mi-am legat trei riguri clasice cu florocarbon, la capătul cărora am montat cârlige wide gape numărul 6, pentru peștii de talie mică și medie pe care îi anticipam. Și tot din cauza mâlului, dar și a căldurii dogoritoare, am ales pentru firul de păr boiliesurile critic echilibrate DUO de la Senzor Planet, astfel încât ele să fie primul lucru ce se ivește în calea mustăcioșilor.
Bun, și acum desfășurarea partidei. Am terminat destul de târziu procesul de sondare, nădire și instalare echipament, undeva pe la 20:30 și, după o zi stresantă și obositoare, m-am apucat de șpriț și de grătar, așteptând să se activeze patul de nadă și să îmi poposească peștii în stand. Între timp, vremea începea să fie capricioasă, cu scurte dar dese rafale de vânt, precipitații tot așa, în reprize scurte și deese, iar speranțele mele că voi prinde pește scădeau de la oră la oră.
Așa că pe la 3 dimineața, după ce am consumat tot vinul (și la 7 ore de la nădire), am decis să mă bag la somn, urmând ca a doua zi să îl topesc! Însă nemernicii de pești aveau alte planuri. Deși eram singur pe toată balta, domniile lor s-au hotărât să ajungă la mine în stand la vreo jumătate de oră după ce m-am băgat în cort. Primul pește a venit, deci, la 3:30, un cinciar atât de anemic, încât eram convins că este ten.
Nu fac poze, nu cântăresc, mă bag la loc la somn. O oră mai târziu, alt pește, dar cred cred că avea cel mult trei kilograme. Frustrat și nervos, arunc lanseta la mișto în dreapta standului, undeva la 40 – 50 de metri. La 6 dimineața îmi pleacă lanseta din dreapta, cea pe care o aruncasem cel mai aproape. De data aceasta, un pește frumos și bătăios, de apreoximativ 7 kilograme.
Eu am nevoie de somn, dacă nu mult, măcăr fără să fiu trezit, pentru a fi funcțional a doua zi. După ultimul pește, deja mă resemnasem că o să fiu zombie toată ziua. Zic totuși să bag o fisă și reușesc să adorm.
La 7 mi se dă fatala, fiind deranjat de un pește care m-a ținut 20 de minute în drill. Din nefericire l-am scăpat în dreptul pontonului, întrucât îmi pierdusem răbdarea și mare mi-a mai fost oftica. Profit de acest drill să constat că, ok, arunc mai departe cu TX5 decât cu spaghetele mele pe care le folosesc la plantat, dar treaba în drill este complet diferită. Acțiunea rapidă a lansetei nu îmi permite să pun presiune pe pește, deci voi fi nevoit să mai exersez la capitolul răbdare pe viitor.
Am renunțat la somn și m-am pus pe analizat situația. Am terminat nădirea la 8 jumate seara, iar primul pește a intrat la 3 jumate dimineața. Apoi au mai intrat trei pești, cam la o oră și jumătate distanță. În buimăcia trezitului din somn de fiecare dată și aflându-mă la prima partidă de pescuit lansat după mai bine deun an, am avut proasta inspirație să nu întrețin patul de nadă pe timpul nopții, așa că am decis să îngraș porcul în ajun și m-am pus călare pe cobră, sperând că peștele va rămâne în stand și voi intensifica ritmul trăsăturilor.
Și părea că strategia funcționează, întrucât la 9 dimineața am prins singurul pește pe care am reușit să îl prind pe cameră, ce-i drept în salteaua de primire. Și cum am vrut să îmi fac debutul vloggingul la crap, mi-am amenjat standul și mi-am pregătit camera pentru filmare. Și se apucă Horică al meu să filmeze detalii, să încerce să vorbească cursiv la cameră, ce să mai, pește îmi mai trebuia. Însă greșeala de a nădi abia la 7 dimineața, vremea extrem de schimbătoare și presiunea atmosferică ridicată (ba nori, ba soare, ba vânt, ba scurte precipitații), toate acestea coroborate cu simplul fapt că peștele s-o fi dus într-o altă zonă a lacului, au însemnat zero pești până la ora plecării.
Am încercat să pescuiesc pe pat, în afara lui, ba chiar și pe sistemul lungă și pe a doua, dar degeaba. Nimic, doar câteva bipuri false. Asta îmi place la pescuitul lansat. Dacă faci lucrurile cum trebuie, satisfacția este garantată. Dacă greșești, îți trage o palmă de nu te vezi și te forțează ca data viitoare să fii mai bun. Voi ce stil de pescuit preferați? Lansat sau plantat? Și de ce? Vă invit să lăsați răspunsul în comentarii.
Oh, și aici este video-ul cu pricina 😊Vă invit să like, subscribe și share.
Horia Anton