Intrat de puțin timp în fenomenul crapist, după o relație idilică cu undița și mămăliga în copilărie, Horia Anton își documentează și relatează partidele de pescuit într-un stil franc, dar cu umor, fără a avea pretenții de “angler”. Obiectivul său înaintea fiecărei partide este să prindă cât mai mulți crapi, până la descărcarea avertizorilor. De aici și numele seriei, #setededrill.
Fiind o fire sociabilă din fire, m-am pricopsit în acești ani cu o bază semnificativă de pescari cu care discut, pescuiesc sau, cu unii, sunt efectiv prieten. Chiar și așa, mie îmi place să pescuiesc de unul singur, chiar dacă asta aduce, de cele mai multe ori, anumite dezavantaje.
Alegerea lacului și a standului
Mă voi referi la o partidă de la finele lunii aprilie, chiar în duminica Floriilor, pe care am ales să o fac pe Pontonul 17 de pe Moara Vlăsiei 2, această adevărată Mecca a pescarilor de crap.
Pentru cine nu cunoaște, P17 este capătul de baltă cu apă mică, loc în care se cantonează literalmente tone de crapi. O regulă nescrisă, dar confirmată de atâția pescari, este că plasarea monturilor în dreptul celor două diguri (aflate la 220 de metri) va aduce prezentări frenetice, la distanțe de circa 5 minute, în timp ce un pescuit în 30 – 80 de metri poate oferi capturi mai mari, dar cu o medie mai mică a trăsăturilor.
Ignorând aceste reguli nescrise, dar și pentru că aici suntem la #setededrill, eu m-am dus chitit pe P17 pentru cât mai multe trăsături, chiar dacă a fost nu un gest eroic, ci de masochism, având în vedere că nu am fost însoțit de un alt pescar.
Liniștea și reîncărcarea bateriilor
Când pescuiești singur și, mai ales, când nu ai vecini pe standurile alăturate, parcă te poți bucura cu adevărat de ieșirea în natură. În această partidă am fost norocos să mă bucur de un apus feeric, în care razele blânde ale soarelui îmi dezmierdau sufletul, lansetele, micii de pe grătar și paharul cu șpriț rece ca gheața 😊 Consider că nu poți trăi aceste momente în adevăratul sens al cuvântului când mergi cu prietenii și vă întindeți pe mai multe standuri.
Logistica
Singura ecuație matematică ce nu a fost încă descrifrată de mințile luminate ale acestei planete este strâns legată de bagajeria aferentă pescuitului la crap. Oricât ne-am strădui, nu putem pleca la baltă fără tone de bagaje, scule și accesorii după noi. Iar când te duci la P17, unde trebuie să lași mașina trei standuri mai departe, trebuie să cari de unul singur tot echipamentul. Măcar faci gambe 😊
Drillurile
Asta e partea cea mai frumoasă a pescuitului solitar, pentru că nu le împarți cu nimeni 😊 Plantând în dreptul celor două diguri, am reușit să prind peste 30 de pești în 24 de ore, mare parte a timpului pescuind cu o singură lansetă! Pe acest ponton este mai greu să nu prinzi, decât să prinzi, însă este drept că media peștilor este mai mică. Astfel că voi trece în revista peștii săriți de 7 – 8 kilograme, precum și monturile și momelile alese.
Primii pești mai notabili au venit la o montură blowback cu două bile tari de 20 mm Impact VM pe firul de păr. Ce am făcut diferit a fost să retrag monturile la circa 15 metri de cele două diguri, exasperat fiind de peștii mici care nu mă lasau în pace.
Am tras de mine cât de mult am putut să nu adorm, sperând că noaptea voi fi vizitat și de pești mai mari. Pentru a reduce numărul trăsăturilor, am decis să măresc distanța cârligului și am făcut o aroganță: am păstrat cele două bile de 20 mm, dar am lăsat lungimea firului de păr la 4 centimetri! Rezultatul? Trăsături mai rare, adică la o oră (nu la 10 – 15 minute, cum mă obișnuisem), dar cu pești ceva mai mari:
A doua zi m-am mutat pe boiliesurile critic echilibrate DUO care, la Periș, au fost talismanul care mi-a adus pești mari după asediul tenilor de 5 kilograme.
M-am tot jucat cu numărul bilelor trase pe firul de păr (ajungând să folosesc chiar și 3 DUO-uri pe o montură) și cu distanța la cârlig, dar peștele mic a fost enervant de activ și nu am reușit să scap de el. Norocul a făcut să îmi intre încă doi pești ceva mai punctabili:
Fotografiile
Când pescuiești singur, trebuie să improvizezi. Eu unul procedez așa: folosesc un trepied ieftin, peste care montez o cameră Go Pro. Potrivesc camera și fac teste de încadrare până sunt mulțumit și, din acel moment, atât camera, cât și salteaua de primire nu dispar din poziția respectivă! Apăs REC, țin peștele la poză, apoi extrag fotografie din filmare într-un soft de editare video. Uitându-mă la pozele făcute, îmi dau seama că e loc de mai bine, dar aia e, învățăm 😊
Oboseala și greșelile
Pescuind singur, tu faci toată munca și, inevitabil, obosești. De exemplu, entuziasmat fiind că am în dreptul pontonului, în drill, o salontă de talie mare (greu de estimat, dar sărită de 15 kilograme), în loc să îmi păstrez calmul, am forțat-o până i-am scos cârligul din gură.
O altă greșeală care putea să mă coste scump a fost decizia de a abandona navomodelul după plantare în dreptul digului, pentru că aveam pește pe o altă lansetă. Asta a fost din nou o decizie luată pe fondul oboselii și speranței că, în sfârșit, voi sparge bariera de 14 kilograme. Cât timp îmi făceam drillul, am văzut două persoane care se aflau pe malul din dreptul digului și care se dezbărcau pentru a intra în apă după navomodelul de la Ion Mironov. Le-am suflat bărcuța în doi timpi și trei mișcări, le-am arătat degetul mijlociu și le-am răcnit toate urările de bine și de sănătate de care am fost capabil.
În spiritul titlului, să mergi pe P17 de unul singur este o provocare!
Fire întinse tuturor!
Horia Anton