Cum alegem grosimea firului?

Dacă vorbim despre pescuitul în lacuri, acesta este un subiect foarte interesant. Firele de crap sunt folosite – de obicei – în plaja de grosimi 0,20–0,50 mm, foarte rar mai subțiri sau mai groase. Așadar, există practic multe variante din care trebuie să alegem firul potrivit într-o partidă de pescuit. Care sunt considerentele pentru care facem alegerea cea mai bună?

 

 

Din capul locului trebuie să spunem că firele subțiri și foarte subțiri sunt destinate EXCLUSIV aruncărilor lungi și foarte lungi. Când – din diferite considerente – peștii stau foarte departe de mal, suntem nevoiți să ajungem la ei. La același aruncător, cu același echipament, diferența dintre un fir de 0,30 mm și un altul de 0,20 mm poate să însemne și un plus de 30 de metri la aruncare! Adică o distanță considerabilă, care poate să schimbe radical economia partidei. Cred că este momentul să vă spunem că de foarte multe ori suntem obligați să ajungem pe zonele unde se află și se hrănesc peștii, pentru a avea trăsături. Dacă stăm și așteptăm să coboare ei către patul nostru de nadă, făcut 30 de metri mai jos în exemplul de mai sus, s-ar putea să așteptăm mult și bine. Pentru că aceștia nu vor coborî. Există și explicații pentru treaba asta, însă nu intram în amănunte, deoarece nu acesta este subiectul articolului de față. Sigur că firele subțiri și foarte subțiri (nu sunt rare cazurile în care pescarii experimentați apelează chiar la 0,18 mm!) au marele dezavantaj al siguranței drilului. Mai pe românește, după ce că trebuie să aducem crapul de la 130-140 de metri, suntem nevoiți să o facem și cu o linie principală care nu ne oferă nicio siguranță. Nu putem forța, iar cu cât este mai mare exemplarul din cârlig, cu atât se va duce unde dorește, iar noi nu putem controla situația. Însă, așa cum spuneam mai sus, dacă aceasta este singura variantă pentru a avea trăsături, suntem obligați să o punem în aplicare și să pescuim așa. Iată câteva ponturi pentru a mai îmbunătăți situația.

 

 

 

Să presupunem că – de la început sau pe parcursul partidei – am identificat zona pe care trebuie să ajungem cu monturile pentru a avea trăsături. În cazul în care conformația malului ne permite, este mult mai bine să intrăm în apă cât de mult putem și să aruncăm din respectiva poziție. În acest mod, desigur, ne putem permite o grosime mai mare a firului principal. Există situații în care locul de pescuit are un fel de plajă în față și se poate intra în apă vreo 50 de metri fără a te uda prea tare la șort. Ei bine, în aceste condiții este bine să pescuim cu un fir principal de 0,35 mm, iar dacă – din comoditate – aruncăm de la mal, suntem obligați să reducem foarte mult grosimea firului. Sigur că șansele de a aduce crapii la minciog cresc foarte mult.

 

 

 

Totodată, intratul în apă pentru aruncare presupune și o acțiune similară la dril. Este foarte important să scurtăm cât de mult putem timpul dintre momentul trăsăturii și cel în care peștele ajunge cu bine pe saltea. Iar acest lucru nu se poate face cu fire subțiri. Pentru că suntem obligați să lăsăm frâna mulinetei foarte deschisă, iar peștele îl vom aduce foarte încet. Orice prelungire a timpului atrage după sine creșterea șanselor pierderii crapului din cârlig. Un alt aspect foarte important aici este partea finală a drilului, când crapul se află la câțiva metri de noi, iar șocurile pe care acesta le transmite se resimt din ce în ce mai tare. Una este să te bazezi pe un fir de 0,35 mm în respectivele momente și cu totul alta pe un 0,20 mm. În fine, știm cu toții că la minciog crapii se sperie și demarează în mare viteză, făcând tamburul mulinetei să zbârnâie ca nebunul. Aceste momente sunt foarte periculoase când suntem dotați cu fir subțire, deoarece orice mică imperfecțiune duce automat la ruperea acestuia. Am întâlnit pescari care susțin că se bazează pe înaintașul textil la finalul drilului. Este o opinie înșelătoare, deoarece textilul terminal este totuși destul de scurt (7-8 metri, dacă se pune mai mult, intervin probleme în aruncare), iar până ajunge prima spiră de fir textil pe tamburul mulinetei este cale lungă.

 

 

 

Indiferent de conformația lacului pe care ne aflăm, echipamentul nostru trebuie să fie asortat cu condițiile pe care le întâlnim. Iar dacă ne referim la fire, cu atât mai mult. Dacă vom constata că avem trăsături pe patul de nadă sau imediat peste acesta, la 80-100 de metri să spunem, nu are rost să folosim fire subțiri, ba chiar este contraindicat. De cele mai multe ori întâlnim obstacole submerse – pietre, țevi, buturugi, stuf etc.–,iar pentru a face față condițiilor trebuie să avem control asupra peștilor în dril. Prin urmare, dacă vom observa că ajungem ușor cu lanseul în zona potrivită, dar firul nostru este subțire, este bine să schimbăm tamburii și să apelăm la fire mai groase. Nu are rost să păstrăm firele subțiri, dacă nu este cazul. Mai mult, nu rare sunt situațiile în care cu cel puțin o lansetă pescuim pe lângă malul nostru, adică aproape. Am văzut foarte mulți pescari care în aceste situații păstrează tamburul similar cu cel al celorlalte mulinete cu care aruncă în larg. Cu fir subțire. Nimic mai greșit! Dacă firul este de 0,22 mm, poate plesni chiar și din trăsătură…

 

 

 

Ajungem în alt punct important al discuției. Mărimea crapilor dintr-un lac – sau, mai bine spus, mărimea exemplarelor pe care ne dorim să le prindem. Dacă nu ne aflăm într-o competiție, ci suntem la o partidă de plăcere, este recomandat să ne gândim bine când ne alegem standul de pescuit. Vrem să prindem pești mari, dar cum să o facem cu fire de 0,18 mm?!? Prin urmare, dacă nu ne este permis plantatul (caz în care toată discuția de mai sus nu-și mai găsește sensul), este mult mai bine să ne apropiem noi de locurile productive. Trebuie să fim dispuși să renunțăm la confortul de pe mal (teren drept, gazon, umbră etc.) pentru o poziție mai avantajoasă din punctul de vedere al lanseurilor. Chiar dacă ne chinuim puțin pe mal. Este de preferat să aruncăm cu fire de 0,35 mm și să fim mult mai siguri după trăsătură. Dacă vreți, discuția este similară cu alegerea modelului de cârlig. Pentru că stăm mult mai liniștiți pe mal atunci când ne-am legat monturile cu un cârlig robust numărul 4, dacă pescuim la exemplare mari în condiții dificile. Nu recomandăm teoria „lasă să tragă și mai vedem noi cum îl scoatem”. Pentru că de cele mai multe ori nu-l scoatem, din păcate. Și ar mai fi ceva. Din acest punct de vedere (cârlige subdimensionate, fire prea subțiri, în general echipament neadecvat), majoritatea pescarilor greșesc din comoditate, nu din nepricepere. Din lenea de a mai încărca un tambur cu fir mai gros sau de a mai lega câteva monturi. Folosesc ce au mai la îndemână…

 

Crapmania.ro