Metode de nadit la crap

miercuri, 5 august 2015
Ca sa prinzi crap in primul rand trebuie sa-l localizezi. Dupa ce l-ai gasit unde sta in lacul pe care pescuiesti, intervine al doilea element fundamental, subiectul articolului acesta, nadirea.
Iata un articol din anul 2005, semnat Costin Popescu. 
  
Parerea unanima este ca o nadire facuta cum trebuie iti va asigura succesul unei partide de pescuit. Precizez din start ca vreau sa me refer in cele ce urmeaza la partidele de durata medie si lunga, adica minimum 48 de ore. De asemenea voi discuta numai situatiile in care nu avem acces cu barca pe lac.
 
Voi imparti tipurile de nadire in doua mari categorii:
A. Nadirea locala – momitor, fir solubil, sac solubil, punga solubila.
B. Nadirea pe arie extinsa – racheta, cobra, prastie, catapulta, lingura de nadit.
 
Exista cazuri in care varianta optima pentru o partida reusita este o combinatie intre cele doua mari categorii. Totusi, personal va sfatuiesc sa puneti pe primul plan nadirea pe arie extinsa, chiar daca necesita un efort mai mare. Sansa ca un crap sa localizeze o zona de cativa zeci de metri patrati este mai mare decat sa gaseasca o gramajoara de nada aflata in imediata apropiere a monturii.
 
Voi trece succint in revista metodele de nadit clasificate mai sus in doua mari categorii, metode pe care eu le folosesc pe unele frecvent, pe altele mai rar.
 
 
Momitorul. Este o metoda clasica, clasificata de unii drept anacronica, pe care eu insa o consider in continuare foarte buna pentru crapii de talie mica. Pasta pe care o puteti pune pe momitor are o gama foarte diversa, de la mamaliga la cele mai sofisticate method – mix – uri. Daca pescuiti cu boabe de porumb, in pasta amestecati si boabe, iar daca o faceti la boilies, mix din cel din care v-ati confectionat bilele. Inainte de aruncare infigeti superficial carligul in pasta care sta pe momitor. In competiile de carpfishing aceasta metoda este interzisa.
 
 
Firul solubil. Cu ajutorul acestuia puteti lega de carlig cateva boabe sau boiliesuri, care vor ramane libere dupa dizolvarea rapida a firului solubil. Personal nu prea folosesc aceasta varianta in favoarea urmatoarei.
 
 
Sacul solubil. Este cea mai buna metoda de nadire pe arie mica, pentru ca puteti forma o gramajoara de nada chiar peste carlig. De asemenea, dintr-un sac solubil cu diametrul mic veti confectiona saculeti, care atasati monturii nu va vor diminua considerabil din distanta aruncarii.
 
 
Punga solubila. In comparatie cu sacul solubil, punga solubila are avantajul ca in ea puteti adauga, pe langa nada, si alte lichide atractante. Acestea din urma nu vor topi punga. Marele dezavantaj al acestei metode il constituie aruncarile scurte.
 
Racheta. Cred ca racheta este un accesoriu care nu trebuie sa lipseasca din trusa niciunui pescar de crap. Cu ajutorul ei puteti trimite la distante mari nada de granulatie mica. Exista si rachete speciale pentru boilies, cu diametru mic, care zboara la niste distante incredibile.
 
 
Cobra. Cobra este, de asemenea, un accesoriu fundamental in pescuitul la boilies. Cu bastonul veti nadi grupat, la distante mari si silentios. In competiile de crap o puteti folosi non-stop, in comparatie cu racheta.
 
 
Prastia. Catapulta. Sunt instrumente foarte bune pentru nadirea grea. Evident, prima este pentru distante mici, iar cea de doua pentru naditul la mare distanta. Le puteti folosi in cazul in care naditi cu bulgari. In fine, prastia se mai foloseste si la boilies. Nu le recomand pe timp de noapte, in competitii fiind de asemenea interzise.
 
 
Lingura de nadit. Este ideala pentru nadirea cu graunte in vecinatatea malurilor. In cateva minute veti obtine un pat consistent de nada, pentru ca puteti arunca si o jumatate de kilogram de nada o data. Lingura de nadit se mai foloseste si la lansarea bulgarilor, insa cu ajutorul ei nu veti atinge distante comparabile cu cele atinse de catapulta.
 
Asa cum va spuneam la inceput, o nadire facut corect presupune un efort destul de mare. Pentru ca acest efort sa devina unul placut avem nevoie de capturi cat mai multe. Va sfatuiesc sa folositi nada de cea mai buna calitate pe care pestii o vor aprecia si recunoaste deopotriva. Nadele de calitate au un continut proteic ridicat, fiind totodata foarte usor digestibile. Pe un astfel de pat de nada crapii se vor hrani fara incetare, devenind usor, usor dependenti.
 
 
Costin "Coco" Popescu 
Unei persoane îi place asta.
Comentarii
miercuri, 5 august 2015 14:37
Doru Sirbu : Nu bei, nu prinzi :)
miercuri, 5 august 2015 16:12
Florin Coacaza : ce tanar era domnul Coco pe vremea aia....