Crapmania este in modul offline. Verifica conexiunea la internet!

mămăligamania

acum 12 ani
Vasile Ivan, zis Baboieru, vă prezintă o rețetă de mămăligă foarte prinzătoare, mai ales în lacurile populate cu crapi de dimensiuni mici și medii. Urmăriți-l pas cu pas și aveți mare grijă să nu se prindă de ceaun!
 
După ce a aprins focul, Vasilică pune o lingură de șofran în apa din ceaun. Pentru culoare.Tot în apă adaugă o lingură de conservant special pentru cereale. Pe căldură mămăliga se acrește repede.
 
Când apa fierbe se pun cerelalele. Vasilică folosește trei granulații diferite. Prima dată se pun cele grunjoase. După vreo 7 minute, vine rândul spărturii de cereale mai măruntă. Cea grunjoasă a fiert deja.
 
Așa arată cerealele „mari”, în care baza este porumbul, iar în dreapta avem o spărtură medie.
 
Ultimele intră în ceaun cerealele de granulație fină, practic un mălai de țară. Odată cu mălaiul, Vasilică pune și o lingură de „vanilină”, aromă praf de vanilie de proveniență industria gospodinelor, respectiv prăjiturile.
 
Mămaliga este aproape gata, mai durează 2 minute și trebuie mestecat vârtos pentru a nu se prinde de ceaun. După ce a stins focul, Vasilică a pus o doză de mamaligă într-o găleată peste care a mai presărat niște malai grunjos.
 
A obținut o consistență și granulație a produsului final de genul acesta. O combinație de bucăți mari, mici și pudră. Mămăliga ajunge repede în săculeți solubili, legați cât mai lejer, în nici un caz tasați și strânși.
Cerealele fierte și aromate raman pe substrat, iar mălaiul crează norul de atracție. Boabele artificiale și flotante sunt bomboanele pe colivă.
7 persoane apreciază asta.
Apasă Îmi place dacă ți-a plăcut articolul. Ne ajută să identificăm conținutul care te interesează și să-ți oferim materiale cât mai relevante pe viitor.
Comentarii
Momentan nu există comentarii.