Ponturi de balastiera

joi, 18 octombrie 2012
Dacă aveti de-a face cu o pădure scufundată cu trunchiuri de copaci care ies afară din apă încercati să tineti firul cât mai mult pe deasupra apei. Tot timpul am la mine sârmă groasă si cuie, materiale din care pot confectiona la nevoie cârlige si suporti în care să pun firul astfel încât să nu se scufunde în apă. Cu succes pot fi folositi si pichetii cu câte un V în capăt, înfipti în diversele insulite sau pur si simplu legati de vreo cracă de copac.
 
 
 
 
Mai folosesc cu succes si bile de ping-pong cărora le-am atasat o agrafă rapidă. Vă veti întreba la ce folosesc.
Ei bine, atunci când am stabilit locul în care urmează să plantez montura, iar între locul respectiv si mal există un obstacol pe care vreau să-l evit, folosesc bilele de ping pong pe post de flotoare, iar firul meu va sta deasupra copacului sau a pragului plin cu scoici.Tot timpul am în barcă si plute H. Dacă pe traiectoria pe care mă deplasez cu barca observ pe sonar vreo agătătură suficient de mare încât să consider că m-ar putea deranja în cazul unui dril, arunc o pluta H pentru a marca locul, iar pe firul principal, în dreptul obstacolului marcat, fac un nod opritor dintr-un fir textil gros, de obicei acelasi pe care îl folosesc pentru a lega cârligele, nod caruia îi las mustatile mari de circa 3-4 cm fiecare. Înaintea acestui nod - în directia monturii – agăt bila flotantă cu ajutorul agrafei rapide si astfel, întinzând firul, linia noastra face un unghi suficient pentru a trece peste obstacol. Se pot folosi chiar 2-3 astfel de bile pe un fir, metodă care din punctul meu de vedere nu are contraindicatii.
Faptul că înaintasul nu stă lipit de substrat în zona monturii (din cauza flotorului) poate că vă va aduce mai putine trăsături decât atunci când acesta este camuflat pe fundul lacului, în cazul în care plantăm clasic, însă eu vă spun că din punctul meu de vedere balanta este echilibrată. Sincer nu-mi doresc zece trăsături din care să scot numai 3 - 4 pesti.
Prefer 6 - 7 trăsături cu rată de succes aproape de 100%.
 
 
 
Foarte important este ca atunci cand aveti trăsătură să întepati printr-o contră mica sau preferabil deloc, pentru că oricum plumbul greu si-a făcut datoria, iar pestele este deja întepat. Recomand cârlige cu spin mare pentru genul acesta de pescuit – modelele Solar - care nu vor sări din buza pestelui până voi veti ajunge la el. De asemenea, vă sfătuiesc ca până ajungeti deasupra crapului să recuperasi firul netensionat. Din experientă vă spun că pestele va sta pe loc, iar dacă clipsul este bine ales si folosit corect (a se întelege ca a pierdut plumbul) probabil că pestele va urca chiar spre suprafata apei si vă va astepta cuminte.
 
 
 
Abia atunci când vă veti apropia de el va începe practic să pună fortă pe lansetă. În timpul drilului, imediat cum ajungeti la bila plutitoare, trebuie să o scoateti de pe fir pentru ca ea se va bloca în nodul de la înaintas, daca folositi asa ceva. Nodurile opritoare trec fără probleme prin inele, nu incomodează desfăsurarea firului de pe tambur atunci când plantati si vor sta în acelasi loc tot timpul. La urmatoarea plantare trebuie numai să atasati iarasi bila flotanta înaintea lui.
 
 
 
Foarte important mi se pare ca plumbul sau lestul să se piardă atunci când avem de-a face cu tot felul de structuri submerse, potentiale locuri în care pestele nostru ar vrea să se refugieze în timpul drilului. Daca nu aveti în trusă niste clipsuri special concepute pentru a pierde plumbul rapid, putesi rezolva această problemă foarte simplu si ieftin. Dintr-o cameră de bicicletă taiati fâsii de circa 4-5 mm lătime si veti obtine cerculete din cauciuc. Pe malul lacului puteti căuta pietre sau puteti chiar să veniti cu ele de acasă, pe post de plumbi. Alegeti o piatră suficient de grea si prindeti elasticul în jurul ei. De elastic prindeti o bucată scurtă de fir mono subtire iar pe acesta îl agătati în cele din urma de clips. La trăsătura, inevitabil, elasticul va sări de pe piatră, aceasta va rămâne pe substrat, iar voi beneficiati de avantajul drilului fără lest facut în cel mai ieftin mod posibil. si ecologic pe deasupra.
 
 
 
 
Ciprian Ene 
Unei persoane îi place asta.
Comentarii
Momentan nu există comentarii.