Bineînțeles că există dreptul la liberă asociere. Spuneți că sunteți membri ALRC? Din câte știu eu, ALRC nu prea mai există, la sediul social declarat la Judecătoria Buftea locuind acum niște cămătari și nici nu există vreo hotărâre judecătorească, obligatorie, privind schimbarea sediului social.Vali Vesa scrie:1. AV ne-a "oferit" sansa, cu schimbarea regulilor. Ori noi am jucat dupa niste reguli anul asta. Nu pot sa ma sucesc dupa cum bate vantul. Macar atata lucru ar trebui sa apreciati.
2. Daca ma bagati iar in legislatie inseamna ca mi-am racit gura de pomana, multumesc.
3. Daca MTS emite autorizatia respectiva, parerea mea este ca CIPS nu o sa o ia in considerare. Invitatia de a inscrie lotul a fost facuta deja catre AGVPS.
4. Suntem membrii LRC. Mai exista dreptul la libera asociere?
Dar vă cred, bănuind că sunteți membri doar din acest an, anul trecut Clubul Sportiv Ovidius fiind membru APCR. Ca să dați dovadă că nu aburiți lumea, puteți să postați Hotărârea AG a ALRC prin care vi s-a conferit calitatea de membru? Eu cred că nu există și v-ați pus într-o situație foarte dificilă.
PS V-aș sugera să nu neglijați legislația internă. Autorizația s-ar putea ca CIPS să nu o ia în considerare, dar participarea la CM îm lipsa ei o va lua în considerare Parchetul. Sunt deja 2 cauze în cercetare.