Mi-am permis să parafrazez celebrul roman western al lui JF Cooper și veți înțelege de ce către finalul acestei povestiri. O povestire despre o partidă de pescuit de poveste, dacă ținem cont de condiții, desfășurare și mai ales final.
Fără legătură cu amintirile patriotice, pe 23 august am început o partidă de pescuit la perla clubului belgian VBK, loc numit De Plas Kelchterhoef. Superbă întindere de apă de aproximativ 30 de hectare, cu adîncimi de peste 10 metri, structuri și praguri foarte interesante, cea mai specială particularitate a lacului fiind însă cu totul alta: stocul. Doar aproximativ 25-30 de crapi, cu greutăți cuprinse între 7 kg și 41 kg. Da, nu e nicio greșeală de ortografie, lacul este căminul celui mai mare crap din Belgia, mai mereu trecut de 40 kg.
Locuiesc în Germania, la doar 50 km de lac, astfel că am avut nevoie de mai puțin de oră pentru a ajunge. Soția a fost cea care ne-a adus și „descărcat”, pe mine și bagajele mele. Mi-am făcut tabăra rapid (îmi place să am tot confortul asigurat la începutul fiecărei partide), după care am realizat că eram singurul pescar de pe baltă; definiția fericirii, urmau 7 zile în care urma să încerc să prind unul dintre rarii rezidenți ai lacului. Regulamentul îți permite să pescuiești plantat, cu două lansete. Cu barcă mare sau navomodel, la alegere. Folosind navomodelul dotat cu sonar, am căutat cîteva locuri interesante și am decis să pun cele două monturi pe două mici platouri aflate la 3,5 și respectiv 4 m adîncime. pe ambele monturi am folosit prezentare tip snowman, cu bilă de 20 mm și popup. Boilesuri premium trimise de prietenul meu Liviu Luțuc, combinate cu mix de semințe premium de la Marius Ioniță.
Pe la 11 seara începuse să se răcorească bine, așa că am intrat în cort, am dat drumul la radio și foarte curînd am adormit. Cîteva ore mai tîrziu pleacă vijelios prima lansetă, cea de pe 3,5 m. Ies în trombă, încalț cizmele și înțep. Super dril și super pește, o salontă de 16kg+, primul pește al partidei, lucru de care nu te poți plînge, ținînd cont de stocul foarte redus. Bucurie, poze, eliberare, replantat. După care liniște. Apoi dimineață, cafea, liniște în continuare. Și liniștea avea să țină aproape două zile. Totul părea mort, încep să cred că nu mai am deloc pește în față. Și-or fi schimbat traseul, s-au retras în colțuri mai liniștite? Lacul este parte a unui parc public, altfel că în timpul zilei este o zonă extrem de aglomerată și gălăgioasă. Bărci, înotători, oameni veniți să petreacă zilele de final de vară în natură. Doar că toate astea reprezintă mici piedici pentru un pescar, așa că am început să caut cel mai izolat și liniștit colțisor al bălții. După ceva căutări găsesc o zonă interesantă: prag și platou, adîncime 4,5 m. Ajung în a treia zi, aveam lansetele plantate de aproximativ 20 de ore, cînd pleacă una. Îl înțep, pleacă 50 m în dreapta și acolo rămîne, simt ceva ce pare agățătură de pom sau ceva fire rămase prin apă. Nu mai puteam face nimic de pe mal, dar spre norocul meu că în apropiere era un angajat al clubului de înot cu o barcă cu motor. Strig la el, îi explic situația pe scurt și acceptă să mă ia și să mergem după pește, eu mulinînd încontinuu. Simțeam ceva greu, dar peștele lua fir din cînd în cînd. Ajungem deasupra lui, face cîteva volte, dar tot nu reușesc să-l ridic. Simt altă agățătură pe fir și peștele schimbă direcția spre stînga, se eliberează și reușesc să-l văd: e Mohikaan fără doar și poate, cel mai mare crap cunoscut din Belgia. Apuc să îngaim „Doamne Dumnezule, e Mohicanul!”. Pleacă din nou și rămîne blocat definitiv. Urmează 40 de minute de chinuri, peștele rămînea blocat. În cele din urmă îl simt că ia fir și încep să cred că mai am o șansă, dar n-a fost să fie. Forțez puțin, firul cedează și peștele pe care îl urmăresc de 4 ani îmi scapă aproape printre degete. Poate că nu a fost să fie al meu, îmi zic, poate că nu-l merit. Îi sun pe Marius și pe Liviu și le povestesc pățania. Eram atît de amărît încît îmi venea să strîng tot și să plec acasă. Cei doi prieteni mi-au zis „pune mîna și du lanseta tot acolo”. După 4 ore de tristețe, duc din nou lanseta pe același loc, Aduc bărcuța la loc și pun mîna pe cealaltă lansetă să o plantez. Trimit bărcuța, merge vreo 10 metri și swingerul de la prima lansetă începe să coboare. Mai merg cu bărcuța încă 10 metri, iar bip-bip. Ori nu s-a întins bine firul, ori a căzut plumbul, îmi zic. Duc cealaltă lansetă, aduc barca și întind puțin firul la prima lansetă. O pun pe rodpod, dar swingerul continuă să cadă. în jos. Pfff, am zis, clar a căzut plumbul. Ridic, mulinez, și după vreo 10-12 ture de manivelă montura rămîne blocată în ceva. La cîteva secunde după, firul virează violent către dreapta și taie apa vreo 200 de metri. Nu puteam face nimic, tamburul sfîrîia. În cele din urmă îl aduc încet mine, mulinînd lent, iar cînd ajunge la vreo 15 metri de mine iese la suprafață li nu-mi vine să cred. Același pește, Mohicanul, pe care-l pierdusem cu cîteva ore în urmă.
L-am avut în minciog la ora 19.30. Punct! Timp de 10 minute am urlat ca un apucat pe acolo, de se uita lumea ciudat la mine, dar nu-mi păsa. O familie de belgieni a venit lîngă mine și m-a întrebat: e mohicanul? Le-am spus că da, el e. S-au bucurat și ei, dar bucuria mea nu avea margini. După decepția trăită cu cîteva ore în urmă, cu penultimul mohican, același pește a venit să șteargă toate amintirile neplăcute și să fie co-autorul unui moment unic. Ultimul mohican mi-a dăruit un set de emoții și unul de fotografii, ambele imposibil de descris în cuvinte, oricît m-aș chinui. De departe cel mai special moment din cei 25 de ani de cînd pescuiesc.
