Din cate observ, bine ar fi sa ma insel !, la minister nu s-a priceput prea bine Legea asta a sportului.
Vad ca functionarii de acolo nu inteleg care e treaba cu competitiile oficiale si cele neoficiale, de ce una e oficiala si alta ba.
Desi face referire in repetate randuri la notiunile "competitii sportive oficiale" si "competitii internationale oficiale", Legea sportului nu le defineste.
Prin urmare trebuie sa apelam la sensul comun al cuvantului "oficial", dat de dictionarul explicativ al limbii romane:
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj. 1. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. Buletinul oficial = periodic în care se publică legile, regulamentele, decretele etc. autorităţilor de stat. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administraţiei de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităţilor, ale statului. 2. Care se conformează legilor, regulilor, formalităţilor, tradiţiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorităţi. 3. Fig. De o politeţe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
Deci care competitii de pescuit sportiv pot fi competitii oficiale ?
Evident, doar cele care au legatura cu federatia sportiva recunoscuta de autoritatile romane, respectiv cu FRPS - art.37 al.i lit.b din Legea sportului.
Toate celelalte competitii sportive sunt competitii neoficiale, pe care legea nu numai ca nu le interzice, ci le accepta si le incurajeaza prin recunoasterea dreptului de practicare independenta a sportului, a carui libera exercitare este garantat de statul roman - art.2 al.5 din Legea sportului.
Pana aici lucrurile cred ca se cunosc deja, caci le dezbatem de vreo trei ani incoace.
Dar care sunt competitiile internationale oficiale ?
Orice competitie internationala care se numeste campionat mondial este oficiala ? Nici vorba !
Competitiile unui organism international privat, cum ar fi FIPS/CIPS sau oricare altul sunt oficiale ? De ce ?! Ce le confera caracter oficial ? Succesul de care se bucura ? Faptul ca se organizeaza de mai multi ani ? Numarul de participanti ? Locul unde se desfasoara ? Nici vorba !
Pentru a avea caracter oficial, din punctul de vedere al autoritatilor romane, o competitie internationala trebuie sa aiba legatura cu federatia sportiva recunoscuta de autoritatile romane, respectiv cu FRPS. A se vedea in acest sens prevederile art.37 al.2 din Legea sportului.
Competitiile FIPS/CIPS nu au legatura cu FRPS si nici cu statul roman deoarece federatia nu este membru al acestui organism international si, deci, statul roman nu este reprezentat in acest organism.
De aceea, pana la afilierea federatiei nationale recunoscuta in Romania la FIPS/CIPS, toate competitiile FIPS/CIPS au caracter neoficial pentru autoritatile romane, indiferent ca ele se desfasoara in strainatate saupe teritoriul romanesc.
Ca dovada a celor de mai sus, sa vedem care sunt cerintele pentru a se organiza o competitie sportiva internationala , care se bucura de statutulk de competitie oficiala in Romania. In acest sens, Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr.69/2000 a educatiei fizice si sportului prevede:
Art. 21. - (1) Ministerul Tineretului şi Sportului autorizează desfăşurarea pe teritoriul României a campionatelor mondiale, europene şi regionale, în următoarele condiţii:
a) angajarea de negocieri cu organismele sportive internaţionale privind acceptarea candidaturii federaţiilor sportive naţionale de organizare în România a unor competiţii sportive oficiale - campionate mondiale, europene sau regionale - se poate realiza numai cu aprobarea prealabilă a Ministerului Tineretului şi Sportului;
b) aprobarea pentru depunerea candidaturii unei federaţii sportive naţionale de a organiza în România campionate mondiale, europene şi regionale se acordă cu respectarea următoarelor cerinţe:
- prezentarea devizului de cheltuieli şi precizarea surselor din care vor fi acoperite acestea;
- prezentarea angajamentului scris al deţinătorului bazei sportive în cadrul căreia urmează să se desfăşoare competiţia, care să confirme asigurarea tuturor condiţiilor necesare;
- prezentarea programului de măsuri privind organizarea şi desfăşurarea competiţiei.
(2) După acordarea dreptului de organizare în România a competiţiei sportive oficiale de către organismul internaţional federaţia sportivă naţională acţionează în scopul pregătirii, organizării şi desfăşurării competiţiei în cele mai bune condiţii.
(3) La încheierea competiţiei federaţia sportivă naţională înaintează Ministerului Tineretului şi Sportului un raport complet cu privire la desfăşurarea acesteia.
Si atunci vin si il intreb pe dl. Popescu:
- a primit aprobarea prealabila de MTS ca federatia sa angajeze negocieri privind acceptarea candidaturii FRPS la FIPS, in vederea organizarii Campionatului Mondial de Crap ?
- a purtat astfel de negocierii cu FIPS ?
- a depus candidatura FRPS la FIPS pentru organizarea Campionatului Mondial de Crap ?
- FIPS a acordat FRPS dreptul de organizare in Romania a Campionatului Mondial de Crap ?
- daca nu, cu ce drept actionezi în scopul pregătirii, organizării şi (impiedicarii) desfăşurării competiţiei ?
Evident ca FRPS este departe de acest cadru legal, oricat s-ar stradui sa imbarlige functionarii aceia de la minister, ce poarta ochelari de cal.
In realitate, Campionatul Mondial de Crap nu are nicio legatura legala cu FRPS, care nu este afiliata la organismul international sub egida caruia se organizeaza competitia (art.37 al.2 din Legea sportului).
Neavand legatura cu structura sportiva numita FRPS, nici MTS-ul n-are nicio treaba cu aceasta competitie neoficiala si nu are legal dreptul de a o controla. La fel cum MTS-ul nu are nicio treaba nici cu Cupa Natiunilor la Crap de la Sarulesti, cum nu a avut nici cu Campionatul Mondial de Crap din 2012 organizat tot sub egida FIPS s.a.m.d.