Vladut Mateianu scrie:PAI SI EU CE SUBLINIAM ?
Lasand gluma la o parte, se poate sa fie lucruri interesante in textul postat de Cristi, poate este cineva dispus sa ne traduca....
Lacul a născut în jurul anului 2000 mulţumită lucrărilor realizate de Enel, vizând construirea unei importante centrale termoelectrică. Până la sfârşitul anilor 90 structura precedentă îşi lua energia din lignit care în ziua de astăzi nu se mai foloseşte ..În prezent alimentându-se cu gaz metan, centrala a fost construită lângă bazinul, iar completarea acestei lucrării a adus la realizarea unui lac de dimensiuni importante; de fapt, mulţumită rezervei relevante de apă, se pot reci uşor turbinele care se află în interiorul centralei.
Toata aceasta apă se revărsă în lac printr-un baraj amplasat paralel, unde curge răul Nestore; acest baraj al cursului de apă a fost conceput tocmai pentru regularizarea înălţimii suprafeţei lacului şi pentru a avea mereu o rezervă de apă disponibilă în caz de nevoi.
La început, unde acum se află lacul era o mare câmpie cu păduri şi câţiva lacuri mici; când începuseră excavările pentru formarea acestui lac acoperind zona de apă existentă, vorbim de 110 hectare de teritoriu.
Dimensiunile acestei oglinzi de apă sunt considerabile: se extinde pe o lungime de puţin peste 2 km şi aproape 1 km de lăţime, pe un perimetru total de cca 5 km de mal. Există un punct unde accesul cu mijloacele motorizate este interzis, acolo unde s-a identificat o zonă de oază faunistică, în favoarea animalelor sălbatice (mistreţi, iepuri, vulpi, fazani, etc) şi a numeroaselor pasari de apă care migrează şi zboară în aproprierea acestui mediu extraordinar.
Cu puţine, rare, excepţii, acest lac nu a fost deschis la pescuitul sportiv până în anul 2009, atunci când FIPSAS, de acord cu ENEL, a reuşit să preia în gestiune bazinul şi să-l facă utilizabil pentru pescuitul sportiv. În urmă mai multor întâlniri şi discuţii, şi localităţile limitrofe Piegaro, Pietrafitta şi Panicale, s-au oferit pentru a ajuta Federaţia în realizarea acestui proiect ambiţios.
Aşa cum s-a menţionat, FIPSAS deţine gestionarea completă a activităţilor aferente pescuitului şi a luat decizia să dedice acest mediu exclusiv la tehnica carpfishing-ului. Acesta alegere s-a datorat necesităţii creării unui adevărat teren pentru competiţiile naţionale, primul din Italia, rezervat exclusiv disciplinei noastre iubite.
În principiu, malul era înconjurat de plante, ierburi şi stuf, şi era aproape imposibilă aproprierea la apă. Cu ajutorul esenţial al unui grup de băieţi din localitate s-au făcut intervenţii pentru a face malul accesibil; lucrând astfel încât să fie curăţate standurile, cosită iarba şi tăiate crengile arborilor care împiedicau lansările şi acopereau vederea. Pe lângă acest lucru, Federaţia a avut grija şi de peştii, mulţumită doctorului Natali, un ihtiolog de înalt nivel din provincia din Perugia şi responsabil cu centrul de ihtiologie al lacului Trasimeno, care a asigurat un sprijin esenţial în verificarea periodică a stării peştilor, furnizând sfaturi utile protejării acestora. În vara anului 2009, tocmai doc. Natali a sugerat să se dea la crapi un pellets bogat în antibiotice, care, pe lângă a fi o hrană eficace pentru creştere, foloseşte de asemenea la menţinerea crapilor sănătoşi; aşadar, pentru o perioadă de aproape trei luni s-au realizat adevărate nadiri vizând toate standurile, cu avantajul de a învăţa şi peştii să găsească hrana în aceste puncte. Totodată, în luna mai a anului trecut, doc. Natali a donat lacului cinci crapi adulţi extraordinari crescuţi în cadrul centrului lui, cântărind toţi în jurul 15 kg. Sunt persoane care au pus la inima acest lac şi, renunţând la propriile angajamente personale, continue să lucreze pentru a menţine mereu un climat senin şi prietenos, ocupându-se de rezervarea standurilor şi de asemenea verificând că pescarii să respecte regulamentul. Mulţumită lui Luca, Paolo, Pietro, Massimiliano, Giampaolo, Claudio, Marco şi Cristiano, astăzi acest bazin a devenit destinaţia preferată multor carpişti care ştiu să aprecieze acest context şi, fiind satisfăcuţi, se întorc des să pescuiască; ceea ce este un lucru important în acest moment, fiind ca banii acumulaţi din închirierea standurilor se investesc pentru lac.
În prezent, vine lume din toata Italia iar societăţile organizează competiţii de înalt nivel, printre care campionatul italian şi toate probele clubului azur (selecţia echipei naţionale), în perspectiva următorului mondial care în anul 2011 se va ţine tocmai la Pietrafitta.
Din păcate, astăzi trebuie să ne îngrijorăm de siguranţa noastră şi la pescuit; se aude de cazuri de persoane jefuite de echipamentele lor şi uneori chiar bătute..ca să nu mai vorbim de neplăceri la maşini pentru că carpişti nu sunt bineveniţi de către localnicii, care deseori se consideră şefii locului …! (din experienţa noastră despre astfel de întâmplări nu s-a auzit nici pe departe. Personal am fost cu nevasta si copila de mai puţin de un an de zile, ele dormind în camper şi nu am avut nici-o clipă de teamă având în vedere faptul că noaptea gardul, de 3 metri înălţime şi cu sârmă ghimpată, se încheie pe dinăuntru. Cu alte cuvinte, dacă aş fi avut cel mai mic semn de dubiu privind siguranţa la Pietrafitta, sigur nu m-aş fi dus cu atât mai mult cu familia după mine. Oricum din ceea ce scrie mai jos se înţelege că fraza se refera la alte locuri de pescuit, nu la Pietrafitta. By the way, eu mă duc cu familia după mine peste tot şi nu am avut niciodată probleme de genul asta)
Din fericire lacul din Pietrafitta este integral împrejmuit, are o poartă principală de acces pentru pescarii, şi alte porţi pentru accesarea lucrătorilor ENEL. După intrarea se află o mică căbănuţă din lemn, unde un portar are sarcina de a lua şi păstra documentele pescarilor (pentru legitimaţia FIPSAS) şi ale vizitatorilor; în acest fel se încearcă a se evita pe cât posibil accesul persoanelor rău intenţionate şi de asemenea a se ştie cine se află în incinta structurii.
În ceea ce priveşte regulamentul, acesta este afişat pe nişte stâlpişori din lemn care indică fiecare stand; s-au identificat 60 de standuri, toate fiind accesibile cu maşina, la o distanţă de cca 60 metri una de altă. Primele standuri (de la 1 la 9) sunt optime în perioada primăverii deoarece mare parte a peştilor se strâng la adâncime mai mică, apoi este o zonă mai omogenă (de la 9 la 33) optimă în caz de concurs deoarece fundalul este uniform, pe când zona succesivă (de la 34 la 40) este cu siguranţă una din zonele cele mai bogate de obstacole, iar agâţăturile sunt dese, din acest motiv în viitorul apropriat scafandrii vor tăia numeroşi copaci de sub apă. Malul următor (de la 41 la 47) se caracterizează de un zid amplasat la o distanţă de aprox 70 m de mal, care, dacă este depăşit riscul de a rupe (agăţa) este inevitabil. Ultimele standuri (de la 48 la 60) sunt cele mai des frecventate de către localnici deoarece oferă capturi cu o bună continuitate pe tot timpul anului.
Raul Nestore reprezintă şi un punct de trecere pentru numeroase specie de peşti cum ar fi crapi, caraşi, bibani, anghile şi somni pitici, care apoi se reproduc numeroşi în habitatul nou; lacul mai găzduieşte şi mari cantităţi de raci şi creveţi, reprezentând unul din alimentele cele mai căutate şi apreciate de ciprinide. În special crapi au găsit un adevărat paradis unde să prolifereze, inclusiv având în vedere faptul că nu erau alţi peşti răpitori; din acest motiv, FIPSAS a introdus în lac, printre altele, 6 q de black-bass, utile pentru a încerca stabilirea unui echilibru natural şi evitarea că numărul deja ridicat (şi în continuă creştere) al crapilor să cauzeze în viitor fenomene de nanism. În cursul anului 2009, au fost introduse în lac şi cca 250 exemplare de crapi şi amur de talie semnificativă, cuprinsă între 8 şi 15/16 kg, cu maxim de 20 kg pentru amur.
Abordarea unei partide de pescuit variază considerabil dacă se participă la o competiţie sau dacă se doreşte o partidă singur. De fapt, când ne aflăm în cadrul unei competiţii unde pentru a câştiga este esenţială acumularea unei greutăţi totale cât mai ridicate, lucrul cel mai normal de făcut este să se urmărească înregistrarea numărului cel mai ridicat posibil de peşti. Din acest motiv, se va nadi destul de departe cu ajutorul unui bait-rocket sau unor catapulte, lansând la mare distanţa cu fire subţiri pentru a atinge zonele cele mai liniştite; în aceste situaţii, presiunea concursului joacă un rol determinant şi nu este niciodată uşor să se obţină rezultate bune.. De obicei se evită crearea paturilor de nadă din grăunţe, deoarece acestea atrag caraşi şi foarte mulţi crapi sub greutatea minimă. În ultima vreme, par să dea bune rezultate bait-balls, adică bulgări de diametru mare (40 – 70 mm) congelate, în vid sau total deshidratate, compuse din diverse făinuri amestecate cu grăunţe mici, spărtura de porumb şi, uneori, pellets măcinaţi, care se topesc în scurt timp; cu acest sistem, se grăbeşte substanţial permanenţa nadirii, şi creează mai puţin deranj pe luciu de apă. Foarte buni sunt ball-pellets, dacă sunt utilizate în cantitate redusă pentru a reînnoi zona nadită după fiecare captura, stringers, şi săculeţe solubile umplute cu spărtura de boilies. Momelile cele mai folosite pentru hair-rig sunt fără îndoială boilies, atât în versiunea clasică de fund, cât şi cele critic echilibrate; diametrele cele mai des utilizate sunt cuprinse între 14 şi 18 mm iar aromele variază de la dulce – „fructate” la peşte „speziato”, fără a se întâlni diferenţe demne de a fi menţionate. La început distanţa este importantă iar lansarea cât mai departe poate să conducă la primele muşcături; în timpul competiţiei calitatea nadirii noastre va apropria crapii, care, aşa cum se întâmplă mereu, fug şi se îndepărtează de firele noastre.
Diferită este situaţia pentru cei care programează o partidă obişnuită singuri sau cu colegul de pescuit şi au scopul de a evalua mărimea crapilor. În acest caz, liniştea va juca în favoarea noastră, iar, utilizând bulgări şi de diametru destul de mare (20/24 mm), nu va fi dificil să se aibă plecări, chiar şi cu vreun peşte frumos care, fiind mereu foarte energic şi vioi, va fi foarte distractiv în lupta. Distanţele de pescuit se scurtează considerabil, nefiind nevoie să se lanseze peste 70-80 m; de altfel, crapii se aproprie frecvent de mal, lângă peretele de pietre care delimitează malul, căutând raci care ies de pe lângă pietre mai ales în timpul nopţii.
În ceea ce priveşte terminalele, în ambele cazuri nu sunt necesare monturi prea complexe şi rafinate, neexistând încă peşti aşa de „experimentaţi”; aici simplicitatea aduce mereu efecte pozitive, motiv pentru care sunt foarte buni atât plumbi in-line cât şi monturi cu bolt-rig, dacron, filmate şi ace destul de mari (de la n.2 la n.6).
Talia medie este aproximativ 3 kg, crapii cei mai mari fiind greu de prins, inclusiv din cauza numărului mare de crapi mai mici, care sunt mereu foarte înfometaţi.. în cazuri excepţionale se poate avea norocul de a prinde un amur şi atunci lucrurile se schimbă, findcă deja au fost fotografiaţi peşti având o greutate cu mult peste 20 kg.
Lacul Pietrafitta este încă destul de tânăr şi nu trebuie văzut ca un loc pentru a vâna peştele record … este adevărat că sunt mulţi crapi şi, din acest motiv, pe lângă a fi un teren valid de competiţie pentru agoniştii, reprezintă şi un loc excelent pentru exersare pentru toţi pescarii care doresc să se antreneze şi pentru cine doreşte să se aproprie de disciplina carpfishing într-un mediu confortabil, comod şi sigur.
Informaţii: pe autostrada Soarelui A1 se iese la Valdichiana şi se continuă în direcţia Perugia, pe super-strada care merge de-a lungul lacului Trasimeno, până în aproprierea centralei ENEL din Pietrafitta, unde se află lacul.
