gimi_mures scrie:Buna ziua,
Ce se mai aude de mx 14000 ?
Mulinetele sunt pe drum.
Am intrat in posesia uneia "la gata", cu toate modificarile cerute fata de prototip.
- mulineta este in totalitate neagra, inclusiv suruburile si galetul.
- au facut un alt tambur, mai usor. Acum mulineta are 570g !
- a venit de data asta cu tamburul de 14000 ( mai adanc ). Pe el scrie ca intra 400m de 0,40 . Eu am bagat 500m de 0,40.
- avand la dispozitie tamburul adanc am bagat firul manual pentru a verifica asezarea. Este perfect dreapta. Am vrut sa pastrez o surpriza aici. Nu stiu daca a mai facut cineva asta, asa ca nu ma pot exprima daca este inventie sau nu, dar in urma unor teste am cerut ca surubul infinit sa aiba o anumita configuratie. Credeam ca o sa le fie greu, dar am inteles ca le-a fost banal de simplu, avand la dispozitie calculatorul in executarea piesei.
Asa ca mulineta aseaza firul conic. Insista cu infasurarea mai mult pe spatele tamburului, urcand progresiv catre fata, fara sa se cunoasca denivelari, sau curburi. La tamburii "la fata" pentru fire subtiri, nu se cunoaste foarte tare, dar la tamburul adanc este evident. Asa ca , atunci cand este incarcat firul la manivela, cand ajunge la maximum pe spatele tamburului, in fata este la limita de a urca pe buza tesita.

Deci raman cam 2-3mm. Am facut asta avand in calcul aspectul ca este neaparat ca firul sa stea sub buza tamburului, dar in acelasi timp era un impediment sa stea jos si pe spate.
Mulineta cu tambur mare conic ( 80mm pe fata) , nu exista, deoarece trebuia ca pe spate sa fie foarte mare si scotea mulineta din bareme de gabarit.
Totusi asezarea firului se poate face conic si daca pe fata tot trebuie sa fie mai jos decat buza tamburului ( pentru a anula incurcarea firului in aruncare si totodata pentru a castiga in distanta, anuland si micile bucle, care chiar daca nu se incurca, tot bat inutil pe inele ... ), m-am gandit ca pe spate de ce sa nu fie mai sus.
Am facut sute de aruncari cu tamburi incarcati conic ( cu masina, pe TD-uri) , in paralel cu tamburi incarcati normal. Nu credeam, dar diferentele sunt evidente.
Deci am obtinut o mulineta cu tambur de 80mm si incarcare conica a firului.
In rest, au ramas la fel. Frana impecabila pe carbontex, slow oscillation, manivela pe filet, pinion ambutisat la rece si vopsit negru ( anodizat ), rulmenti capsulati, niciun pic de fier - totul numai inox.
Totusi, numai timpul o sa le dea valoare reala. Sper sa fie totul bine.
Nu am urmarit aspectul foarte tare, dar arata intr-un mare fel fiind neagra in intregime.Mai mult din indicatiile de pe forum am luat aceasta decizie si acum nu regret nicio secunda. O sa ii fac cateva poze, dar astept "profesionistul" . Spre sfarsitul saptamanii o sa o duc la magazin, pentru cine doreste sa o vada si are posibilitatea sa treaca pe acolo.
P.S. Le astept si eu, pentru a stabili pretul final. Sper sa reusesc si aici ce-mi doresc.