Cred ca nu sunt singurul care se confrunta cu aceasta problema, "nenorocirea" de invelis cauciucat de pe suprafata senzorilor, pe care sper ca exista o modalitate de a-l inlatura cu efort cat mai mic si cu pagube la fel, minime, de fapt, nule! Cum ati incercat sa scapati de aceasta "prostie" de material? Ca sa fiu mai explicit, si mai indreptatit sa fiu revoltat, am patit-o si la bicicleta, si la masina, si ambele nu sunt de "doi lei" ba din contra, din acest motiv ma minunez! Pe ghidonul bicicletei, mansonul schimbatorului de foi(grip-shift), de calitate superioara, S-Ram X-0, care mai si costa o gramada de bani(de altfel, foarte bun, impreuna cu pereche lui, de la pinioane, pe care nu a fost nevoie sa le reglez de 6 ani), a inceput sa se dezintegreze, fiind la fel de lipicios si enervant ca si avertizorii pentru pescuit, in timp ce manerul interior al portierei din dreapta-fata(la masina) are pe partea interioara un strat din acelasi "aluat", doar ca mai gros, care, de asemenea, a patit aceeasi problema! Chiar nu se poate gasi nicio solutie pentru a scapa de aceste "rahaturi"? Am tot intrebat in stanga si-n dreapta, dar, deocamdata, n-am aflat nimic!
Mai bine să taci, să fii considerat prost, decât să vorbești, ca să înlături orice dubiu!
Înțeleptul nu spune ce știe, prostul nu știe ce spune!