Cu putina pricepere, plasează naditorii in imediata apropiere a malului opus la MV2, standul 9. Nu foarte pe placul celor care vor "plăcere în dril", dar ok pentru cei care drilul este o plăcere în sine.
Fără probleme in fața crapilor de 15-20 kg pe MV2
O lanseta Shimano beastmaster cx telesurf de 4,20 metri, putere 200 de grame, potrivită pentru nadit, dar și pentru pescuit la distanta cu monturi grele. Mandrina reglabila, stare că noua.
O lanseta fl strategist de 3,90 din 3 bucăți, modelul cu mandrina metalica, cu blancul mai rapid decât modelul cu mandrina fuji (am avut ambele modele și pot face comparația). Folosita de vreo doua ori că marker, pot spune că este ca și nouă
Lansetele au cu toate husele originale
Husa făcută pe comanda pentru dimensiunea acestor lansete, dintr-o husa pelzer executive, stare perfecta, nicio ață descusută sau fermoar deteriorat, produs de calitate premium
Motivele vânzării nu sunt chiar așa serioase. As putea invoca faptul că am schimbat mașina cu una mai mare, in care încape un set de 3,90 din două bucăți. Sau că simt nevoia de un plus de distanta in pescuit. Dar cred că singurul motiv serios este acela că m-am cam.plictisit de ele și vreau să le schimb cu altceva. Posibil să îmi para rău după ele, le-am căutat destul de mult
Se pot vedea / testa in apropiere de Ploiesti. Chiar pe 2 ianuarie am fost la un casting cu ele, pe câmp. Pun la dispoziție mulinete cu fire de diferite grosimi, plumbi și degetare

0762210293 (telefon sau whatsapp)
Sâmbătă seara, punem și foto (îmi pare rau, chiar nu mai am niciuna prin telefon)
Preț 1350 de lei