Campionat National Federatie

Desfasurare, clasamente, fotografii, discutii, polemici, propuneri, decizii.

Moderator: gor965

Scrie răspuns
Anti FRPS
Mesaje: 434
Membru din: Dum Feb 19, 2012 14:36

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de Anti FRPS »

Iar si-a rupt foamea gatul :lol: :lol: :lol:

AVERTISMENT PUBLIC FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE PESCUIT SPORTIV, autoritate de reglementare supraveghere și control pe ramura de sport „pescuit sportiv” avertizează public organizatorii de competiții de pescuit pe bălți private sau publice, asupra creșterii alarmante a infectării cu virusul SARS COV2 și asupra faptului că aceste competiții nu se află printre activitățile supuse relaxării după ridicarea situației de urgență și intrarea în starea de alertă. În acestă situație și având în vedere că nici o locație de pescuit sportiv din România nu este omologată și autorizată pentru astfel de competiții, iar normele de siguranță a participanților nu sunt respectate, vă somăm să încetați imediat astfel de activități, pentru a evita contaminarea participanților. Federația monitorizează toate activitățile competiționale la nivel național și va sesiza autoritățile competente în vederea verificării, constatării și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația specială în această situație de alertă.Ștefan Popescu - președinte FRPS
Escrocea , doar atat mai poti ? :lol: :lol: :lol:

lazarini
Mesaje: 81
Membru din: Mie Iun 22, 2005 11:56
Puncte: 0
Localitate: Arad

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de lazarini »

Anti FRPS scrie:
Mie Iun 24, 2020 10:09
Iar si-a rupt foamea gatul :lol: :lol: :lol:

AVERTISMENT PUBLIC FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE PESCUIT SPORTIV, autoritate de reglementare supraveghere și control pe ramura de sport „pescuit sportiv” avertizează public organizatorii de competiții de pescuit pe bălți private sau publice, asupra creșterii alarmante a infectării cu virusul SARS COV2 și asupra faptului că aceste competiții nu se află printre activitățile supuse relaxării după ridicarea situației de urgență și intrarea în starea de alertă. În acestă situație și având în vedere că nici o locație de pescuit sportiv din România nu este omologată și autorizată pentru astfel de competiții, iar normele de siguranță a participanților nu sunt respectate, vă somăm să încetați imediat astfel de activități, pentru a evita contaminarea participanților. Federația monitorizează toate activitățile competiționale la nivel național și va sesiza autoritățile competente în vederea verificării, constatării și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația specială în această situație de alertă.Ștefan Popescu - președinte FRPS
Escrocea , doar atat mai poti ? :lol: :lol: :lol:
Inca o dovada a caracterului jegos al individului.
Bai Fane, macar ala de la UNIFARM a fost un nemernic, dar pe bani seriosi. Tu incerci sa profiti de acelasi lucru, dar pe gratis. Si tot rupt in kur si mort de foame vei ramane.

Anti FRPS
Mesaje: 434
Membru din: Dum Feb 19, 2012 14:36

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de Anti FRPS »

S-a deschis sezonul mascaradelor !!! :lol: :lol: :lol:
De aceasta data , mascarada are si un nume pompos : Cupa „Cetate Alba Iulia”la pescuit sportiv la CRAP ... si se adreseaza exclusiv " sportivelor practicante a acestei probe sportive " :lol: :lol: :lol:

Clubul Sportiv Cetate Alba Iulia
July 31 at 2:58 AM ·

CUPA CETATE ALBA IULIA Clubul Sportiv Cetate Alba Iulia, organizează Cupa „Cetate Alba Iulia”, la pescuit sportiv la CRAP - feminin, competiție ce se adresează sportivelor practicante a acestei probe sportive. Perioada de desfășurare este 18-20 septembrie 2020, pe Lacul de Pescuit Sportiv din Localitatea Boz, Comuna Dostat, județul Alba. Lacul are o suprafață de 30 ha și o lungime de 1,5 km, având populație de crap cu capturi capitale, nefiind recoltată din anul 1988. Pot participa sportive legitimate la cluburile sportive afiliate la Federația Română de Pescuit Sportivi și sportive care nu sunt legitimate la structuri sportive și care doresc să se integreze în competițiile sportive oficiale naționale și internaționale, sub egida Federației Române de Pescuit Sportiv. Participarea se face în limita a 20 de echipe, cu posibilitatea de suplimentare a locurilor, fără a se percepe taxe de participare. Premiile vor fi asigurate de Clubul Cetate Alba Iulia și vor consta în cupe, medalii,diplome și echipamente sportive, asigurate de sponsori. De asemenea, pe tot parcursul competiției se vor servi sportivelor și oficialilor sportivi, apă și alimente la mic dejun, prânz și cină. Sportivele ce doresc să se legitimeze la clubul Cetate Alba Iulia vor fi legitimate și li se vor asigura condiții de pregătire și participare gratuită la competițiile oficiale. Regulamentul de competiție este Regulamentul oficial de pescuit sportiv la CRAP al FRPS, în concordanță cu Regulamentul FIPS-Ed al acestei probe sportive. Înscrierile se pot face pe această pagină, sau la adresa de e-mail: popescu_stefan1956@yahoo.com, începând cu data publicării prezentului anunț. Lista se închide odată cu ocuparea locurilor disponibile. Fir întins tuturor participantelor! Ștefan Popescu - președinte CS Cetate Alba Iulia, tel. 0768251997

PS Sportivele interesate pot cere relații suplimentare și la tel. 0722579494 - Emese.
Escrocea , crezi ca de data asta pica ceva de ciugulit ? :lol: :lol: :lol:

lazarini
Mesaje: 81
Membru din: Mie Iun 22, 2005 11:56
Puncte: 0
Localitate: Arad

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de lazarini »

Clubul Sportiv Cetate Alba Iulia
July 31 at 2:58 AM ·

CUPA CETATE ALBA IULIA Clubul Sportiv Cetate Alba Iulia, organizează Cupa „Cetate Alba Iulia”, la pescuit sportiv la CRAP - feminin, competiție ce se adresează sportivelor practicante a acestei probe sportive. ..... Pot participa sportive legitimate la cluburile sportive afiliate la Federația Română de Pescuit Sportivi și sportive care nu sunt legitimate la structuri sportive și care doresc să se integreze în competițiile sportive oficiale naționale și internaționale, sub egida Federației Române de Pescuit Sportiv.
LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000
educatiei fizice si sportului
ART. 13
(3) Pentru a participa la competitiile sportive oficiale locale sau nationale un sportiv de performanta trebuie sa fie legitimat la un club sportiv...
ART. 88
Constituie contraventie urmatoarele fapte, daca nu sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni:
a) incalcarea dispozitiilor art. 13 alin. (3), prin admiterea de catre organizatori a participarii la competitiile sportive oficiale inscrise in calendarele federatiilor sportive nationale pe ramuri de sport
b) participarea la activitatile sportive organizate a sportivilor care nu prezinta avizul medical, conform prevederilor art. 55
e) organizarea manifestarilor sportive fara a asigura conditiile prevazute prin regulamentul federatiei sportive nationale respective
ART. 89
(1) Contraventiile prevazute la art. 88, savarsite de persoanele fizice si persoanele juridice, se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 6.000.000 lei la 30.000.000 lei, pentru persoane juridice, si cu amenda de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevazute la art. 88 lit. a)-c)



Prostea, ai doua variante:
a) te amendezi singur avand in vedere organizarea de competitii sportive fara respectarea dispozitiilor Legii nr.69/2000 si a regulamentelor cooperativei pe care o pastoresti;
b) recunosti faptul ca oricine (deci inclusiv AGVPS, LRS si altii) poate organiza competiti sportive fara a tine cont de prevederile Legii nr.69/2000 si a regulamentelor cooperativei, adica cu alte cuvinte mancai kkt pe aici cand sustineai contrariu.

lazarini
Mesaje: 81
Membru din: Mie Iun 22, 2005 11:56
Puncte: 0
Localitate: Arad

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de lazarini »

...
Ultima oară modificat Lun Aug 03, 2020 10:52 de către lazarini, modificat 1 dată în total.

lazarini
Mesaje: 81
Membru din: Mie Iun 22, 2005 11:56
Puncte: 0
Localitate: Arad

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de lazarini »

scuze, post gresit

Anti FRPS
Mesaje: 434
Membru din: Dum Feb 19, 2012 14:36

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de Anti FRPS »

Sportivele ce doresc să se legitimeze la clubul Cetate Alba Iulia vor fi legitimate și li se vor asigura condiții de pregătire și participare gratuită la competițiile oficiale.
ANUNȚ

Clubul Sportiv Cetate Alba Iulia, anunță sportivii legitimați la club că a început vizarea legitimațiilor sportive pentru anul 2020.
Conform Hotărârii Adunării Generale a clubului, taxa de vizare a Legitimației pentru anul 2020 este de 80 de lei, pentru sportivii legitimați până la data prezentei. Pentru persoanele care nu au calitatea de sportivi legitimat și vor să se ligitimeze, se adaugă suma de 3 lei, reprezentând contravaloarea Carnetului de legitimare.
Legitimațiile se vizează zilnic între orele 8 și 18, la sediul clubului din Alba Iulia str. Octavian Goga nr. 7 sau prin magazinele cu articole de pescuit sportiv care doresc să facă acest lucru, din tot județul Alba.
Legitimațiile sportive sunt documente oficiale și, alături de Autorizația de sportiv eliberată gratuit de Federația Română de Pescuit Sportiv, dă dreptul deținătorului să practice pescuitul sportiv pe toate apele publice din România și Uniunea Europeană.
Escrocea ,ai impresia ca mai pune cineva botul la dumele tale putrezite ? :lol: :lol: :lol:

Anti FRPS
Mesaje: 434
Membru din: Dum Feb 19, 2012 14:36

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de Anti FRPS »

In timp ce escrocea isi exclude mai mult de jumatate din cluburile afiliate :lol: :lol: :lol:
CONVOCATOR BIROU FEDERAL
September 1, 2020 by popescu.stefan Leave a Comment

Președintele Federației Române de Pescuit Sportiv, în baza prevederilor art. 25 din Statutul federației, convoacă Biroul federal pe data de 12 septembrie 2020, ora 12, la sediul federației dinAlba Iulia, str. Octavian Giga nr.7, având următoarea:

ORDINE DE ZI

Aprobarea afilierii provizorie a cluburilor sportive și asociației județene care au solicitat afilierea la federație;

2. Propunerea către Adunarea generală de excludere a următoarelor Cluburi sportive:

1. Clubul Sportiv Monsterfish Timișoara;
2. Clubul Sportiv Lufaru Constanța;
3. Clubul Sportiv Mânjești;
4. Clubul Sportiv Gilort;
5. Clubul Sportiv Potaissa Carp Club;
6. Clubul Sportiv Lucioperca Spinning Club;
7. Clubul Sportiv Free Carp Deva;
8 Clubul Sportiv Carping Club.


3. Avizarea Bilantului fiscal pe anul 2019, avizarea Raportului cenzoral și a Raportului de activitate pe anul 2019;

4. Aprobarea Calendarului competițional pentru anul 2020;

5. Convocarea Adunării generale a federației și Ordinea de zi a acesteia.

Biroul federal este legal constituit cu participarea a jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

Ștefan Popescu – Președinte FRPS


Se "zvoneste" ca... pentru coteria din subsol tocmai a sosit : Una bucata executare silita plus dobanda penalizatoare
:lol: :lol: :lol:


http://portal.just.ro/176/SitePages/Dos ... d_inst=176

04.09.2020
Ora estimata: 08:30
Complet: C2 ÎNCUVIINŢĂRI
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv 200 lei cheltuieli de judecată şi 8.677 lei reprezentând debit la care se adaugă dobânda penalizatoare contractuală calculată conform art.5.4 din contractul de prestări servicii nr.740/04.08.2016, de 0,2% pe zi de întârziere din suma datorată, de la data scadenţei facturii fiscale nr.200/04.08.2016 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi a cheltuielilor de executare. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 04.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Document: Încheiere - de executare silită 2938/2020 04.09.2020


:lol: :lol: :lol:

lazarini
Mesaje: 81
Membru din: Mie Iun 22, 2005 11:56
Puncte: 0
Localitate: Arad

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de lazarini »

Anti FRPS scrie:
Mar Sep 15, 2020 21:13
In timp ce escrocea isi exclude mai mult de jumatate din cluburile afiliate :lol: :lol: :lol:
CONVOCATOR BIROU FEDERAL
September 1, 2020 by popescu.stefan Leave a Comment

Președintele Federației Române de Pescuit Sportiv, în baza prevederilor art. 25 din Statutul federației, convoacă Biroul federal pe data de 12 septembrie 2020, ora 12, la sediul federației dinAlba Iulia, str. Octavian Giga nr.7, având următoarea:

ORDINE DE ZI

2. Propunerea către Adunarea generală de excludere a următoarelor Cluburi sportive:

1. Clubul Sportiv Monsterfish Timișoara;
2. Clubul Sportiv Lufaru Constanța;
3. Clubul Sportiv Mânjești;
4. Clubul Sportiv Gilort;
5. Clubul Sportiv Potaissa Carp Club;
6. Clubul Sportiv Lucioperca Spinning Club;
7. Clubul Sportiv Free Carp Deva;
8 Clubul Sportiv Carping Club.
Povestea cu excluderea cluburilor rebele care au atentat la scaunul gurului federal este simptomatica pentru ceea ce inseamna cooperativa care nu serveste la nimic:
- la 6 decembrie 2016 adunarea generala hotareste respingerea cererii de afiliere pentru o parte din cluburile rebele (care aveau doar calitatea de membri provizorii fara drept de vot dar cu obligatia platii cotizatiei anuale) precum si excluderea unor membri fondatori;
- mai mult decat atat, pentru a le trece definitiv pofta de rebeliune la data de 14 ianuarie 2017 federalul ii face de rusine cu titulatura de persona non grata, atat in ceea ce priveste cluburile cat si conducerea lor;
- ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, la data de 8 iunie 2017 adunarea generala aproba din nou respingerea cererilor de afiliere definitiva pentru membrii provizorii;
- razbunarea continua si in iulie respectiv decembrie 2018 au loc noi epurari printre cluburile rebele, de data aceasta pentru neplata cotizatiei;
-intr-un final apoteotic, dupa ce au fost excluse fiecare de vreo doua ori plus constatarea pierderii calitatii de membru, cooperativa propune din nou, in septembrie 2020, excluderea tuturor cluburilor rebele (inclusiv a celor afiliate provizoriu care intre timp, printre atatea excluderi, au devenit membri cu drepturi depline).

Cu alte cuvinte dupa 4 ani de lupte fane federalul a ajuns exact acolo de unde a plecat: la intentia de a scapa de cluburile care au incercat detronarea lui din functia de presedinte ales pe viata. Parca e trasa la indigo cu povestea afilierii la CIPS/FIPS.
Intre timp, competitiile oficiale mai pot astepta, ca doar nu acestea sunt scopul federatiilor de profil. Ba mai incercam sa le oprim si pe cele desfasurate de alti......

Anti FRPS
Mesaje: 434
Membru din: Dum Feb 19, 2012 14:36

Re: Campionat National Federatie

Mesaj de Anti FRPS »

Intre timp, competitiile oficiale mai pot astepta, ca doar nu acestea sunt scopul federatiilor de profil. Ba mai incercam sa le oprim si pe cele desfasurate de alti......

Vai ... dar cum puteti sa sustineti asa ceva ?! :lol: :lol: :lol: Chiar n-ati sesizat ce cacealma se pregateste ? :lol: :lol: :lol:
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE PESCUIT SPORTIV
September 15, 2020 by popescu.stefan Leave a Comment

În baza Hotărârii Biroului Federal din data de 12 septembrie 2020, în data de 17 octombrie 2020 pe Lacul Grebla din Municipiul Reșița va avea loc primul Campionat național de pescuit sportiv proba, pescuit staționar, pentru persoane cu dizabilități. Competiția are caracter oficial și constituie o primă etapă de selecție în vederea participării la Campionatele Mondiale din anul 2021.

Organizator este Clubul Sportiv al Pescarilor Sportivi Bârzava cu sediul în Municipiul Reșița..

Biroul federal a împuternicit pe dl. Mihai Orbulescu să facă toate demersurile pe lângă administratorii lacului și autoritățile publice locale pentru buna desfășurare a competiției.

Programul și Regulamentul competiției vor fi publicate cu 15 zile înaintea desfășurării competiției oficiale
:lol: :lol: :lol:

senzor planet
Scrie răspuns

Înapoi la “Campionatul National de Pescuit la Crap”