ce-mi zici tu acuma e lafel ca aia cu salaul la mamaliga....... Eroare!
Atata timp cat aparatul digestiv posedat atat de sanger cat si de novac nu poate asimila si procesa un pestisor intreg, fie el si mai micut, nu vad dece ar gusta de buna voie asa ceva. dupa parerea mea sunt aceleasi sanse ca atuunci cand as pescui cu piulite de 10.
Comportamentul de hranire al celor doua specii "contine" perioade in care se apropie de substrat si filtreaza "bentosul" (parca asa ii spune) sedimentat , ca supliment nutritiv la fito/zooplanctonul aflat in suspensie in masa apei. prin aspiratie la "rasul iarbii" se mai intampla sa i se agate de mufa cate un carlig cu rama (asa cum zic unii) mamaliga s au porumb, dar si mai des cu pufuleti pt ca plutesc si in acel dute vino creat de aspirator , sunt sanse ca acul sa ajunga intre buzele pestelui. Atunci se intampla acea cercetare/testare a oricarei particule mai marisoare poposita in preajma botului pt a bvedea daca poate stoarce ceva din ea, pipaiala respectiva determina acrosarea carligului in buze, si nimic altceva.
Daca n-am dreptate , corecteaza-ma, terog, dar astea sunt concluziile trase dupa 5 ani de umblatura dupa Arystyctis Nobillis... Da sari la cap si cu un argument logic! Da?
E mare, lupta extraordinar poate tot datorita faptului ca e mare, e mult si sfideaza pescarul de zi cu zi , aflat in cautarea unui drill. Eu zic ca merita.
Spune-mi tu mie ca nu ti-a trecut niciodata prin cap sa faci cumva sa tragi de un vitel dinala care strecura apa la varful lansetelor tare, cand doar caraseii mai trageau de fire.......... Oare!
Am auzit si de somn prins la asfalt.... Da asta e alta poveste.
Da v-ati gandit o secunda ca atunci cand recuperezi firul. bila trasa prin apa face o anumita turbiditate ce determina atacul rapitorului fie el stiuca salau sau oricare altul?
Asta cu salaul nazdravan imi aduce aminte de faza din delta in care mai intai am taiat burta pestelui ca sa-i demonstrez unuia ca salaul s-a aruncat dupa pestioc si a dat cu nasul in acele lui din oroarea aia de bomba , atunci cand i-am aratat o platicuta sticloasa si nedigerata infipta in gatlej a zis ca e coincidenta si ca a ciules-o de aiurea, dar a tacut cand am despicat si platicuta si a vazut bucatele de mamaliga.....
Da oricum, in pescuit se pot intampla muuuuulte!
Poate erau ceva pistiuci minusculi care tot dadeau limbi la bila respectiva, doar doar s-o sedprinde ceva papa din ea, ca prea miroase a haleala! Si atunci salaul a luat-o din zbor.
Lafel ca si primul peste cantarit la Darvari la Pelicanul. Dita Sangerul, luat la bila. Da din ezterior, de falca! A supt din peletele puse in saculetul solubil si ala a fost!
Un peste atat de mare pentr-un minciog
atat de mic….
Cinci ani… cateva mii de tigari trase cu naduf si doar doua-trei fire albe. Cam asta as fi spuns in primele secunde , imediat ce namila a poposit in bratele mele. In sfarsit ne intalnim, domnule Aristychtys !
Mai mult intr-o doara ,dar totusi indemnat de dorinta de a testa noile monturi ma regasesc pe malul apei, gata de a da piept cu zeita Fortuna, fiind dispus totusi s-o inbunez cu o ceasca de cafea in speranta ca aceasta va convinge cativa crapi sa se infrupte din delicatesele oferite. Tactici, scenarii si postulate unanim recunoscute sau vehement contestate imi zboara prin minte in timp ce ochii raman fixati pe clopoteii lansetelor ce inteapa ceata subtire. E abia sase iar ziua se anunta promitatoare, dac-ar fi sa dam crezare celor doua vrabii ce se cearta de zor pentru cateva cuburi de mamaliga seduse si abandonate pe malul apei de vreun unditar poposit in ajun. In asteptarea unui semn de activitate ,imi fac de lucru prin geanta cu accesorii in cautarea unor momitoare potrivite, suficient de mari, parte importanta din noua varianta a monturii pe care vreau s-o pun la treaba. Cativa centimetri de textil suplu, un vartej si un varnis protector tin companie carligului neobisnuit de mare pentru gusturile mele, dar ce sa-i faci; putin exces din cand incand nu strica! Lansez si observ zambetul neincrezator afisat de partenerul de pescuit. N-are nimic. Oricum n-ar fi prima oara cand condamn o lanseta la singuratate de dragul experimentului. Soarele incepe sa se arate iar odata cu el si activitatea de sub ape incepe sa se faca simtita - piticaniile ataca nada. Pe loc repaos… Miscarile scurte schitate de semnalizatoare ne tin totusi cu atentia treaza, totusi un clopotel rupe cadenta si cu un gest larg coboara, si ma face sa reactionez instinctiv, incercand “o teapa”. Este? Cateva ture de manivela si calmul de odinioara se transforma intr-un “atac la baioneta” capabil sa-mi zboare inima din piept. Pare marisor… de ce oare a trebuit sa intre la cea mai mica lanseta? Imi pierd sirul gandurilor urmarind buimac cum firul de pe tamburul mi se imputineaza alarmant de repede. Daca nu-l intorc acum risc sa-l pierd…. Realizez ca mai am fir cat sa-mi ajunga pentru cateva forface si incep sa strang usor frana, desi mana imi tremura de emotie. Se opreste - si inima imi vine la loc atunci cand realizez ca deja am reusit sa recuperez cativa metri de fir. Urmeaza o serie de pompaje “corp-la-corp” cu ocol prin crengile ce ies din apa si care care mi se par acum mai amenintaroare ca oricand! Ma folosesc la maxim de elasticitatea lansetei si dirijez pestele spre mijlocul apei, acolo unde sansele de a-l extenua par a fi mai mari. “E novac”, imi spune sec si-si aprinde o tigara, pecand eu abia respir si n-apuc sa disting decat o pata argintie urmata de un val infiorator.S-ar putea sa aiba dreptate… n-a plecat destul de repede pentru a putea fi cten. Crosetez din mers cateva fire ale lansetelor ramase pe vad, punand un strop de adrenalina si-n sangele albastru si enervant de calm al tovarasului meu de pescuit. Daca tot a terminat tigara se gandeste ca n-ar strica sa puna mana pe minciog asa ca prind curaj si plusez , incercand sa aduc pestele spre mal dar dihania cu ochi mici scutura energic din teasta si incepe sa incinga iarasi frana micutei Rayders. Il opresc intre ape si am senzatia unui deja-vu; stiu ce urmeaza – pompaj la limita rezistentei firului, ajuns deodata mult prea fin pentr-un razboi atat de mare. Frana si puterea lansetei ma scot si de aceasta data din incurcatura. Dupa alte cateva episoade parca trase la indigo ma trezesc cu ditamai novac-a ajunsa la “scena minciogului”. Primele trei duble oricum sunt de control asa ca testosul determina infiletarea tigaretei numarul nustiucat in plamanii vajnicului manuitor de minciog.Minutele trec si ma trezesc privindu-mi coechipierul ramas intr-o pozitie maidegraba amintind de spiralele implementatoare de absolut decat de pescuitul sportiv - realizez ca avem o problema. Dintr-odata, minciogul pe care multa vreme il consideram suficient de mare incat sa poata cuprinde cam orice poate misuna prin apele de pe la noi, pare o caricatura capabila sa cuprinda doar putin mai mult de jumatate din pestele lungit pe apa. Doua batai de coada acompaniate de cateva indemnuri soptite mamelor solzosului si extragerea este ca si completa! Cobor spre apa si incep sa trag de peste – Cetatea a capitulat... Priveste tamp si absent schitand un ritm cu operculele, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat catadicsind totusi sa execute cateva salturi pe uscat , egal doua-trei capete de pamant /el si inca o spaima /noi. Pacat ca n-am avut la noi o saltea de primire… In definitiv cei cativa pasi pana la apa sunt o nimica-toata pentru un peste de un metru. Pentru prima oara in viata expresia “Cap mare –minte putina” se materializeaza in fata ochilor mei , intr-o ipostaza atat de neasteptata si totusi atat de inbucuratoare. Il privim incremeniti o perioada si dintr-odata incepe frenezia cautarii juvenlicului- Bazil sta calare pe solzos ca nu cumva deligventul sa-si ia talpasita inapoi spre lichid in timp ce eu intorc pe dos toate bagajele ce-mi se par pe moment o replica a Turnului Babel in ciuda ordinii si sistematizarii omniprezente. Ce sa-i faci… imbarligate sunt caile Domnului si mintile femeii dar nici sa nu-ti treaca prin gand sa le compari cu efectele hormonului de fericire strecurat subit intr-un pescar ce poate s-a intalnit cu noul record personal! L-am gasit. Dar se pare ca desi pana acum am avut senzatia ca timpul se dilata, constat ca am de-aface cu o alta plasa care si-a micsorat fara preaviz dimensiunile. “Nici in juvelnic nu-ncape-fa rost de-o sfoara sa-l priponim…” rostesc mai mult ca pentru mine privind cum juma’de peste nu poate fi cuprins de credinciosul sagioc verde. Bazilica percuteaza si pleaca prin vecini in cautarea a ceva ce ar putea tine locul sforlacului purtat ani de-a randul in geanta de pescuit dar care ,ca deobicei ,este sublim dar lipseste cu desavarsire tocmai atunci cand ai mai multa nevoie de el! Se-ntoarce in cateva secunde cu mainile in buzunar si cu acelasi aer calm pune mana pe minciog si dispare dinnou in desisul de pe malul apei. “-Au luat si baietii unul.E mare.” “-Tot?” “Da… tot cam asa…” “O fi trecut cireada prin zona si n-am fost noi pe faza cat am fost in drill !”… Baz deja era in urmarirea altui fir ce despica apa. Sa fi facut oare o pasiune din a indoi cozile de minciog ?...
***
Daca in cazul bipezilor galbiori in obrajori zicala “mici dar multi” este perfect aplicabila, atunci cand avem de-aface cu crapii chinezesti lucrurile se schimba putin –si mari si multi! Deveniti europeni prin anii ’60 si de-a dreptul mioritici abia vreo douazeci de ani mai tarziu, “fitofagii “ asa cum impropriu sunt denumiti si aruncati cu totii in aceeasi oala, provin din marile rauri asiatice , adusi spre restul lumii din ratiuni pur economice. Scoicarul si cteno au urmat si ei acelasi traseu tot datorita CV-ului prezentat, unde sunt prevazute expres cateva mari atuuri : rata de crestere anuala net superioara speciilor autohtone , rezistenta sporita la boli, nepretentiosi in ceea ce priveste regimul de trai. Prea tentant pentru a nu incerca! In privinta hranei am putea spune ca este vorba de variatiune pe tema data ; scoicarul –aproape orice de la vegetale la moluste, cu un mic accent pe “carnuri”; amurul -cam la fel, doar ca balanta inclina mai mult spre hrana vegetala , iar in ceea ce priveste planctonofagii lucrurile , cel putin in acte , stau cam asa: novacul – fitoplancton iar sangerul prefera zooplanctonul. N-o sa fac mare caz din denumiri stiintifice , diferente morfologice sau apelative regionale intrucat as deveni instantaneu un rebel fara cauza , intrucat de de foarte multe ori cele doua specii s-au incrucisat si poate chiar un ochi avizat ar intampina dificultati in departajarea stricta. Asa ca sa-i lasam cu ale lor pe cei pasionati de expresii in latina si sa ne vedem de ale noastre.
Facand parte dintr-o familie ce cuprinde specii deosebit de adaptabile, crapii chinezesti pot fi considerati o adevarata plaga asupra ecosistemelor locale, asa cum se intampla deobicei in cazul inreoducerii accidentale a unor noi specii intr-un lant trofic deja format , creind dezechilibre grave si reusind sa aduca in pragul extinctiei unele specii native, datorita concurentei la hrana dar mai ales ocuparii arealului necesar dezvoltarii in conditii optime. Exemplele sunt numeroase ,daca e sa amintim doar de accidentele mortale petrecute pe Marile Rauri din SUA, in care exemplare de “bighead carp” au lovit persoane ce se deplasau cu barca ori se aflau la pescuit sau de cvasi-disparitia linului si a caracudei din apele de la noi.
Dar cum pescarul de la noi nu poate face mare lucru in aceasta privinta, nu-i ramane decat sa profite de existenta acestor pesti in mai toate incintele deschise la pescuit sportiv, talia impresionanta si drill-ul spectaculos si fara menajamente fiind argumente demne de luat in consideratie.
Unii sustin ca sangerul (chiar si novacul) se prinde doar accidental. Partial corect as zice , totusi. Avand un meniu alcatuit din organisme si microorganisme ce se afla in suspensie in anumite straturi ale apei, prezinta un comportament de hranire specific, de filtrare, si nu rare sunt situatiile in care coboara pe substrat pentru a lua un supliment din stratul nutritiv de pe fundul apei. Asa se explica afirmatiile celor ce pretind ca au prins acest peste la rama , spre exemplu. Pe marginea comportamentului sau de hranire se pot face o serie de speculatii ce inclina balanta in favoarea noastra, a pescarilor sportivi. Scenariul dupa care s-a desfasurat capturarea acestui peste a inceput cu localizarea acestuia, si anume pe contracurentul format de actiunea vantului, acolo unde hrana sa se gaseste in forma cea mai concentrata si totodata este usor accesibila. Urmatorul pas, dupa parerea unora pur optional , ar fi interceptarea bancului de pesti aflati in trecere si mentinerea sa in zona noastra de interes, cu ajutorul unor “nuci” de nada supraumectata, ce se sparg in bucati la contactul cu apa. Astfel in zona apare un surplus de hrana care la un momentdat dispare si determina pestii sa continue cautarea respectivei surse de hrana in straturile profunde ale apei , pana pe substrat, acolo unde se mai gasesc fragmente din nadirea de interceptie. Ideal ar fi ca si momitorul nostru sa fie luat in calcul ca fiind o particica din hrana ajunsa pe vad. Din momentul acesta, capturarea unui exemplar aflat in perioada de hranire , devine doar o chestiune de tehnica, si anume trebuie speculata mecanica hranirii pe substrat , prin pozitionarea pestelui in imediata apropiere a “bulgarelui” de nada si executarea unor absorbtii repetate, ceva mai energice decat cele ce tin de hranirea in coloana de apa. O alta observatie importanta ar fi ca in situatia data, pestele cerceteaza cu “muscaturi” repetate fiecare particula mai mare decat cele pe care le are asimilate deja ca reprezentand hrana. In cazul de fata carligul este acel ceva care se preumbla in apropierea buzelor pozitionate foarte aproape de bulgarele de nada. In momentul in care ansamblul mobil constituit din carlig si momeala este “testat” , datorita pozitiei in care acesta se afla, confera ocazia unei prize ferme in buza de jos a pestelui. Momeala flotanta asezata de la paleta/ochetul carligului pana la terminarea curburii acestuia (lasand liber varful carligului), in combinatie cu forfacul scurt(5-7 cm) si maleabil, pozitioneaza carligul intr-o pozitie oarecum asemanatoare cu o gheara, ce faciliteaza preinteparea . Natura momelii (flotante desigur) , pe langa felul in care estea ea prezentata , este de preferat sa fie una “prietenoasa”, cu o textura cat mai fina pentru a nu trezi suspiciuni – aici vestitii pufuleti pentru pescuit sunt ,cred , cea mai potrivita alegere intrucat dupa imbibarea acestora cu apa devin moi si catifelati la atingere, pastrandu-si totusi flotabilitatea. Constituie o momeala net superioara fata de varianta compusa din boabe de porumb intercalate cu bucati de spuma flotanta (care poate crea surprize deosebit de placute in ceea ce priveste ctenul) deoarece textura si rigiditatea acesteia face nota discordanta cu ceea ce cauta pestele in acel moment. Nada folosita ar trebui sa aiba ca principala proprietate capacitatea de a absorbi un mare volum de apa dupa asezarea ei in zona nadita. Se doreste defapt atingerea unei consistente care sa permita dizlocarea unor mici fragmente atunci cand pestele incepe sa se hraneasca din ea, permitand totusi lansarea acesteia fara teama ca s-ar decompacta la impactul cu apa. Astfel de nade se produc si la noi in tara, existand deasemenea si posibilitatea procurarii unor produse de provenienta externa. La acest capitol lucrurile au mers atat de departe incat s-au incorporat in amestecul de baza tot felul de “mirodenii” cum ar fi puricii de balta sau diferite sortimente de fainuri de peste. Unele firme au introdus in nada granule efervescente ce determina practic explozia bulgarelui de nada , creind astfel o coloana de nutriente ce urca de pe substrat pana in pelicula apei , acolo unde mai ales pe canicula , se hranesc pestii. Asa cum unii s-ar grabi sa adauge, sangerul si novacul se prind si la “bomba” incarcata cu mamaligi si alte combinatii de nade (Andrei Balan a capturat un sangerde 14,5 kg , cu un asemenea ansamblu , folosind totusi boabe de porumb) doar ca in situatia aceasta suntem nevoiti sa ne bazam pe actiunea albiturii care in timpul atacului asupra bulgarelui de nada creaza un mic nor de particule aflate in suspensie. Nu recomand totusi aceasta montura , mai intai datorita lipsei de spotrivitate ,dar mai ales deficientelor de conceptie si mecanicii net inferioare a ansamblului. Este de la sine inteles ca un fir de buna calitate va fi mai greu de respins decat caricaturile ce ataseaza manunchiul de ace incorporate in nada, si apoi un singur carlig mai mare ofera sanse sporite in lupta cu un peste de dimensiuni generoase. Atentia la detaliu si calitatea tuturor componentelor ce formeaza intregul, confera siguranta si pot face diferenta intre un peste prins si unul ratat.
Nu pot impune ca litera de lege toate cele de mai sus , ci doresc sa le prezint ca o concluzie personala , ca rezultat a catorva ani buni de experimente la acest capitol, lasand totusi loc si pentru inbunatatiri sau noi “gaselnite” ce ar simplifica simai mult lucrurile.
Cu speranta ca de acum inainte “chinezii” nu vor mai constitui o tinta inabordabila , ma-nclin in fata domniilor voastre dorindu-va numai de bine!
Da?
