Carpodrom sau balta pentru concurs Calugareni-Dolj

[Doru Ionica]

@Crapsor : Nicule...probleme vere ??!!

[matei1971]

Praziliada

Cântul I

S-au înscris la ONU frate,
Una sută şase state
Şi-a rămas lista deschisă
Până s-or înscrie toate.
Mai deunăzi U Thant
A primit din Prazilia telegramă
Ce spune că oltenii fac pastramă.
Cum de-aşa ţară,
Cu trecut victorios,
Este încă ignorată
Şi neluată în serios?
De acum e hotărâtă,
Nu mai dă nici un răgaz,
Nu mai vrea să mai aştepte
Ţara ce cultivă praz.
A luat U Thant atlasul,
Şi nervos bătu-l-ar vina,
A căutat o săptămână,
Unde-i ţara cu pricina.
A citit demografie
Din Alaska în Taiwan,
Însă nicăieri nu dete
De poporul prazilian.
Convocă atunci în grabă
Consilierii la secretariat
Vrând neapărat să afle
Ce-i Prazilia? E stat?
Se găsi atuncea unul
Care-l puse la curent,
Că Prazilia e o ţară
De pe vechiul continent.
Atunci locuitorii
Nu-şi spuneau prazilieni,
Erau ceva mai modeşti,
Purtând nume de olteni.
Mai târziu cu timpul însă,
Îi găsim şi mai răzleţi,
Amintind de ei Xenopol,
Sub numele de juveţi.
Ţara lor e aşa departe,
Încât soarele-n amurg
Dogoreşte capitala
Denumită şi Prazburg!
A rămas U Thant pe gânduri
Într-o grea melancolie,
Nu-şi ierta aşa un lapsus,
Ce-l avea la geografie.
De mânie făcea spume,
Cum să-i scape tocmai lui,
Că nu e o ţară-n lume,
Nicio ţară a nu ştiu cui
Ci doar stat în orice caz,
Ce pretinde că e primul
Ce cultivă-n lume praz.

Cântul II

Deşi se-nseră afară
Soarele trecea-n amurg
Şi-a luat U Thant valiza,
Cu destinaţia Prazburg.
Şi-au aflat din timp oltenii
Că stăteau de mult pe spini,
Şi-au aprins de bucurie
Zece mii de rogojini.
L-au primit pe preşedinte
Cu imnul prazilian,
Cântau sute de cimpoaie
„M-a făcut mama oltean“.
L-au primit pe preşedinte
Cu pastramă şi cu vin,
Iar apoi a luat cuvântul
Marinescu M. Marin:
„Nu mai vrem să fim oricine,
Hotărât o spunem «nu»,
Ţara noastră are dreptul,
Ca să intre la ONU.
Ne-am modernizat cu totul,
Într-un ritm plin de viteză,
Scoatem prazul din pământ,
Numai cu cheia franceză.
Capra când dorim s-o mulgem,
De acum e lucru cert,
Îi băgăm coarnele-n priză,
Rezultând laptele fiert.
Am împerecheat
O mâţă cu o oaie,
Astfel că ne dă lână,
Gata toarsă pentru straie.
Am împerecheat
şi capra cu girafa.
E hibridul ideal;
O ţinem la noi acasă,
Însă paşte în Ardeal.
Ca să avem porcine multe,
Am pornit cu toţi călări,
Şi-am însămânţat pe hăţuri
Zece tone de jumări.“
Văzând aşa minunăţie,
U Thant puse secretara
Ca să scrie
Că de azi oltenii toţi,
Cum îi pomenea Xenopol
Cu numele de juveţi,
Vor intra la ONU frate,
Suind cifra la una sută şapte state.

[CRAPSOR]

Prietenii şi duşmanii sunt nelipsiţi din viaţa oricărui om, dar asta ar pu­tea fi o poveste cu un sens profund fie că vorbim despre prieteni sau despre duş­mani. Ceea ce obişnuim mai puţin să observăm şi să înţelegem este faptul simplu că prietenul şi duşmanul sunt precum oglinzile (deşi noi îi ve­dem momentan în afara noastră): unul ne arată aspectul nostru de lu­mi­nă, celălalt ne arată aspectul nostru întunecat. Luminile şi umbrele lăun­trice, tot ce-i mai bun şi tot ce-i mai rău în noi apar în realitatea experienţei de zi cu zi sub forma prietenului şi a duşmanului. Există ne­nu­mă­ra­te alte faţete ale Eului lăuntric ce sunt reflectate către noi prin alţi oa­meni din anturajul nostru. Dacă acceptăm ideea că tot ce-i în lăuntru este şi în afară, tot ce ne emoţionează ne place, ne displace, ne lasă indife­renţi, toate credinţele şi convingerile in­terioare se întrupează în realitate prin oamenii şi lucrurile care compun mediul de viaţă al fiecăruia, ac­ceptăm că prietenii şi duşmanii sunt întrupări ale unor aspecte ale Eului nostru.

Iniţiaţii spun că "cel mai mare duş­man al omului este el însuşi", dar se poate spune că şi cel mai bun prie­ten al omului este el însuşi. Dacă în su­flet şi în minte ai un prieten, el va fi oglindit într-o zi prin cineva pe care îl poţi recunoaşte ca pe un prieten ex­traordinar în viaţa de zi cu zi. Dacă ai un duşman puternic şi tenace, atunci ai nevoie să-ţi aţinteşti privirea – în sensul de atenţie aici – către interiorul tău, să observi emoţiile, trăirile, sen­timentele, gândurile prin care-ţi de­fineşti duşmanul, căci ele nu sunt alt­ceva decât percepţii prin care l-ai atras pe cel care te atacă din lume. Duş­manii nu sunt un dat, nici nu re­pre­zintă o forţă de care nu putem scă­pa. Duşmanii nu apar din întâmplare în vieţile noastre, iar pentru unii, sentimentul de duşmănie este pur mental, pur interior.

Ei îşi ima­ginează că au un duşman, îşi ima­ginează că există cineva care le-a fă­cut rău, proiectează aceste imaginaţii asu­pra unui om anume, dar omul ace­la nu a avut vreodată a face cu răul imaginat de celălalt. În acest caz, proiecţia este şi mai clară, iar persoa­na are nevoie de o reconciliere cu sine şi de o investigare atentă a propriei conştiinţe, căci inexistenţa duş­ma­nului în plan fizic este simptomul evi­d­ent al existenţei duşmanului în min­tea care se gândeşte la el. Noi nu pu­tem avea un duşman afară până când nu l-am creat în trăirile noastre. Iar dacă l-am creat nu se întâmplă pentru că viaţa-i crudă şi rea, nu se în­tâmplă pentru ca noi să ne angajăm într-un război inutil cu duşmanul, nu se întâmplă pentru că avem ghinion, nici pentru că invidia, răutatea, ranchiuna, ura sau alte trăiri nedorite şi-au pus în gând să ne spulbere ca fiinţe umane, cât pentru că "avem nevoie să devenim conştienţi de ceva ce este, încă, inconştient în noi" (ghi­li­melele de aici vor să atragă atenţia asupra necesităţii de a înţelege că, în clipa în care lucrurile inconştiente devin conştiente şi sunt corectate, duşmanul dispare din noi ca şi din experienţa fizică).

Dacă prietenii ne fac conştienţi de ceea ce-i bun, frumos şi plăcut în structura noastră psihologică, dacă prie­tenii sunt oglinzi ale frumuseţii su­fletului nostru, ale toleranţei, blândeţii, acceptării, generozităţii, ale capacităţii de sacrificiu, de iubire ne­condiţionată şi de înţelegere, duş­ma­nii sunt oglinzi ale urâţeniei iz­vo­râte din inconştienţă. Nu-i vorba de­spre o urâţenie mentală dată, nu suntem aşa cum ne arată duşmanul, cât am crezut, am fost convinşi uneori că răul şi urâtul, invidia şi ura sau in­toleranţa şi tot ce vedem dezgustător la celălalt au existenţă în ele însele. Duşmanul şi tot ce reprezintă el ca emoţie, sentiment, gând şi faptă este imaginea convingerilor noastre despre existenţa răului. De fapt, răul pe care-l reprezintă un duşman nu-i alt­ceva decât convingerea că răul nu are rost pe lume, deşi el nu-i altceva decât un slujitor al propriei conştiinţe.

De îndată ce acceptăm că duşmanul de afară e-n noi, că sensul lui este ace­la de a ne arăta doar că suntem in­conştienţi cu privire la anumite aspecte din interiorul nostru, el se do­vedeşte a fi "necesar", cum spunea Dalai Lama, iar noi înţelegem că tot ce se manifestă în viaţa noastră este "ne­cesar", întrucât totul slujeşte conş­tiinţa şi viaţa noastră. Uneori, duş­ma­nul ne stimulează creativitatea, in­teligenţa, iscusinţa, măiestria, sensi­bi­litatea şi capacităţile ce erau latente în noi. Nimic, absolut nimic din ce se întâmplă pe lume, nici prietenii, nici duşmanii, nici binele, nici răul nu sunt roade al întâmplării, cât ex­pre­sii ale inteligenţei vieţii, care ne aju­tă să fim conştienţi de noi înşine.

[adrian team1]

Efectuez INMATRICULARI si TUNING pentru barcute de plantat si inadit

...alo,ti-au confiscat parintii narghileaua si ai intrat in sevraj???

Prietenii şi duşmanii sunt nelipsiţi din viaţa oricărui om, dar asta ar pu­tea fi o poveste cu un sens profund fie că vorbim despre prieteni sau despre duş­mani. Ceea ce obişnuim mai puţin să observăm şi să înţelegem este faptul simplu că prietenul şi duşmanul sunt precum oglinzile (deşi noi îi ve­dem momentan în afara noastră): unul ne arată aspectul nostru de lu­mi­nă, celălalt ne arată aspectul nostru întunecat. Luminile şi umbrele lăun­trice, tot ce-i mai bun şi tot ce-i mai rău în noi apar în realitatea experienţei de zi cu zi sub forma prietenului şi a duşmanului. Există ne­nu­mă­ra­te alte faţete ale Eului lăuntric ce sunt reflectate către noi prin alţi oa­meni din anturajul nostru. Dacă acceptăm ideea că tot ce-i în lăuntru este şi în afară, tot ce ne emoţionează ne place, ne displace, ne lasă indife­renţi, toate credinţele şi convingerile in­terioare se întrupează în realitate prin oamenii şi lucrurile care compun mediul de viaţă al fiecăruia, ac­ceptăm că prietenii şi duşmanii sunt întrupări ale unor aspecte ale Eului nostru.

Iniţiaţii spun că "cel mai mare duş­man al omului este el însuşi", dar se poate spune că şi cel mai bun prie­ten al omului este el însuşi. Dacă în su­flet şi în minte ai un prieten, el va fi oglindit într-o zi prin cineva pe care îl poţi recunoaşte ca pe un prieten ex­traordinar în viaţa de zi cu zi. Dacă ai un duşman puternic şi tenace, atunci ai nevoie să-ţi aţinteşti privirea – în sensul de atenţie aici – către interiorul tău, să observi emoţiile, trăirile, sen­timentele, gândurile prin care-ţi de­fineşti duşmanul, căci ele nu sunt alt­ceva decât percepţii prin care l-ai atras pe cel care te atacă din lume. Duş­manii nu sunt un dat, nici nu re­pre­zintă o forţă de care nu putem scă­pa. Duşmanii nu apar din întâmplare în vieţile noastre, iar pentru unii, sentimentul de duşmănie este pur mental, pur interior.

Ei îşi ima­ginează că au un duşman, îşi ima­ginează că există cineva care le-a fă­cut rău, proiectează aceste imaginaţii asu­pra unui om anume, dar omul ace­la nu a avut vreodată a face cu răul imaginat de celălalt. În acest caz, proiecţia este şi mai clară, iar persoa­na are nevoie de o reconciliere cu sine şi de o investigare atentă a propriei conştiinţe, căci inexistenţa duş­ma­nului în plan fizic este simptomul evi­d­ent al existenţei duşmanului în min­tea care se gândeşte la el. Noi nu pu­tem avea un duşman afară până când nu l-am creat în trăirile noastre. Iar dacă l-am creat nu se întâmplă pentru că viaţa-i crudă şi rea, nu se în­tâmplă pentru ca noi să ne angajăm într-un război inutil cu duşmanul, nu se întâmplă pentru că avem ghinion, nici pentru că invidia, răutatea, ranchiuna, ura sau alte trăiri nedorite şi-au pus în gând să ne spulbere ca fiinţe umane, cât pentru că "avem nevoie să devenim conştienţi de ceva ce este, încă, inconştient în noi" (ghi­li­melele de aici vor să atragă atenţia asupra necesităţii de a înţelege că, în clipa în care lucrurile inconştiente devin conştiente şi sunt corectate, duşmanul dispare din noi ca şi din experienţa fizică).

Dacă prietenii ne fac conştienţi de ceea ce-i bun, frumos şi plăcut în structura noastră psihologică, dacă prie­tenii sunt oglinzi ale frumuseţii su­fletului nostru, ale toleranţei, blândeţii, acceptării, generozităţii, ale capacităţii de sacrificiu, de iubire ne­condiţionată şi de înţelegere, duş­ma­nii sunt oglinzi ale urâţeniei iz­vo­râte din inconştienţă. Nu-i vorba de­spre o urâţenie mentală dată, nu suntem aşa cum ne arată duşmanul, cât am crezut, am fost convinşi uneori că răul şi urâtul, invidia şi ura sau in­toleranţa şi tot ce vedem dezgustător la celălalt au existenţă în ele însele. Duşmanul şi tot ce reprezintă el ca emoţie, sentiment, gând şi faptă este imaginea convingerilor noastre despre existenţa răului. De fapt, răul pe care-l reprezintă un duşman nu-i alt­ceva decât convingerea că răul nu are rost pe lume, deşi el nu-i altceva decât un slujitor al propriei conştiinţe.

De îndată ce acceptăm că duşmanul de afară e-n noi, că sensul lui este ace­la de a ne arăta doar că suntem in­conştienţi cu privire la anumite aspecte din interiorul nostru, el se do­vedeşte a fi "necesar", cum spunea Dalai Lama, iar noi înţelegem că tot ce se manifestă în viaţa noastră este "ne­cesar", întrucât totul slujeşte conş­tiinţa şi viaţa noastră. Uneori, duş­ma­nul ne stimulează creativitatea, in­teligenţa, iscusinţa, măiestria, sensi­bi­litatea şi capacităţile ce erau latente în noi. Nimic, absolut nimic din ce se întâmplă pe lume, nici prietenii, nici duşmanii, nici binele, nici răul nu sunt roade al întâmplării, cât ex­pre­sii ale inteligenţei vieţii, care ne aju­tă să fim conştienţi de noi înşine.

CRAPSOR,hotoman mic...mai ai o sticla de tuica sub pat!!!

[CRAPSOR]

Efectuez INMATRICULARI si TUNING pentru barcute de plantat si inadit

[ScorleanuAlin]

http://www.youtube.com/watch?v=CTSJlT6jxXE

[Ion Caras]

Salut,
sunt Ion.Cautam si eu balti de peste in Dolj(vreu sa-mi extind orizonturile,Caraula deja nu mai are secrete pentru mine) si am dat peste forumul asta.Cu permisiunea voastra o sa mai postez si eu din cand in cand si o sa va urmaresc in permenenta. Foarte interesante discutii si despre peste si despre gramatica.Apropos,asa cum va ziceam odata:Se stie ca limba romana e curva
sunt anumite chestii gen " Doamne Ajuta"
pai in mod normal asta este o greseala gramaticala
doamne … doamna... deci doamna la plural doamne ...
Doamne Ajuta! e gresit ,tre’. Doamnele Ajuta .
Daca Dumnezeu e doamna inseaman ca
Dumnezeu e de 3x femeïe.. rezulta………discutiile care vor urma!

[CRAPSOR]

salut baieti ....
mi-a venit o idee acum cateva zile sa-mi fac o reteta de mix ,ea suna cam asa:
-500 g faina de peste
-150 g robin red
-50 g albumina
-100 g pudra de sange
-50 g proteina de peste solubila
-50 g gel de zer
-150 g faina alune tigrate
-20 g betaina
astept sugestii..fir intins

[adrianteam.]

Partea lichida trebuie sa contina neaparat Super Glue

[fox_1]

[quote="adrianteam."]Partea lichida trebuie sa contina neaparat Super Glue [/quote
Super Glue? Glumesti!? .........fara putina poxilina nu faci mare branza. :lol