Să o luăm pe rând. În anul 2001, un grup de pescari sportivi decid să înființeze Asociația Pescarilor de Crap din România, persoană juridică de drept privat, compusă din persoane fizice.
Cu trecerea timpului numarul acestora s-a marit fiind cooptați ca membri un număr total de 63 de persoane care sunt conform legii, membri cu drepturi depline, inclusiv dreptul de vot.
În anul 2009 (sau inceputul anului 2010), se decide modificarea statutului oferind posibilitatea înscrierii în asociație și a cluburilor sportive (lucru ilegal întrucât încalcă legea sportului care prevede modul special de asociere al cluburilor). Cert este că cei 63 de membri nu și-au pierdut această calitate și în mod normal trebuie să participe la adunările generale și să voteze. Un grup de persoane a decis că doar cluburile sportive au drept de vot și nu toți membri asociați, încălcând statutul asociației și făcând în acest fel ca toate deciziile luate de așa zisa adunare generală să fie lovite de nulitate, întrucât nu au fost luate cu votul majorității membrilor. Pentru informarea lui AV, 63 este mai mare decât 16 sau 18 cluburi care pretind că fac parte din APCR.
Dacă niciunul din cei lezați în dreptul lor legal nu vor cere socoteală acestor impostori, s-ar putea să le dau o mână de ajutor, dezinteresat
Ce zici Vlădene, te ține?





