Se vede lipsa de informare și, iertată să-mi fie sinceritatea, lipsa de logică a unor useri.
Cursurile de formare a antrenorilor, pe această secțiune, sunt dedicate foștilor și actualilor sportivi de performanță. Federația nu poate să se opună niciunei cereri de școlarizare, întrucât ar încălca un drept constituțional al persoanei și anume dreptul la învățătură. Rolul federației este de a certifica calitatea de sportiv de performanță și a rezultatelor sportive obținute de candidați. Pentru cei care au obținut titluri internaționale sau s-au clasat în primele 6 locuri la competiții oficiale internaționale, federația (în baza documentelor organismelor sportive internaționale) certifică aceste rezultate.
O singură observație s-ar cuveni. Aceste meserii (de antrenor de pescuit sportiv) sunt necesare și fiecare club sportiv este obligat ca în activitatea de pregătire a loturilor de sportivi în vederea participării la competiții sportive oficiale să aibă angajat cu contract de muncă o asemenea persoană. Pentru conformitate, citiți Legea nr. 69/2000 și HG 343/2011.
Federația (cred eu) de asta este blamată și nici nu se face coadă la afilieri, întrucât s-a înțeles că aici nu este glumă și că legea se va aplica, fără niciun fel de favoritism. Și așa se ajunge la concluzia pe care eu am mai exprimat-o și anume la faptul că niciun club de pescuit sportiv nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a putea fi integrat în sistemele competiționale oficiale. Cluburile sportive vor trebui să-și asume superficialitatea de care au dat dovadă, crezând că, dacă s-au înregistrat în Registrul sportiv, lucrul este gata făcut. Iată că realitatea este cu totul și cu totul alta, iar legile din România trebuie aplicate în integralitatea lor, fia că place sau nu cuiva.
Ce pot să precizez este faptul că federația va sprijini toate cluburile care doresc să facă performanță, indiferent de pozițiile publice avute pe diferite forumuri. Este un lucru normal și firesc. Dar nu va admite abateri de la statut, regulamente și lege.
Ar trebui remarcat și apreciat faptul că, deși a fost recunoscută doar în luna august a.c., federația a reușit includerea în programul de școlarizare și a pescuitului sportiv, ca ramură sportivă recunoscută de staul român. Dar se pare că acest lucru nu contează!
