Alexandru Mihai scrie:Am făcut o scurta prezentare a acestei lansete pe Facebook, iar in urma a mai multor mesaje primite de la prieteni care mi-au indicat faptul ca ar trebui sa îmi spun punctul de vedere si aici pe Crapmania despre acesta lanseta dau curs acestor mesaje.
Am auzit de aceste lansete de la Alexandru Chivu care mi-a spus ca din punctul lui de vedere este o lanseta corecta cu care poți sa lansezi destul de ușor la peste 190 m.
Cum sunt genul omului circumspect am cerut si eu lanseta la producător pentru câteva teste.
Ce a urmat in urma testelor este chiar incredibil, de la prima aruncare am dat peste 192 m, nu mi-a venit sa cred si am repetat si iar 193 metri, cea mai lunga aruncare a mea cu aceasta lanseta este de peste 195 metri si nu am terminat încă ca sa pot sa ajung la o concluzie finala.Pana acum pot doar sa spun ca lanseta este permisibila, accesibila oricărui pescar, foarte ușor de lansat, plumb de 115 gr este de recomandat, revin cu INFO si despre comportamentul in drill, dar pana atunci eu cred ca in drill va Senzaționala.
Nu doresc sa fac comparație cu alte lansete care sunt special pentru casting pentru ca aceasta lanseta nu este concepută pentru casting si strict pentru pescuit, ca se pot atinge si distante apreciabile asta este data de puterea lansetei, greutatea redusă de numai 388 gr pentru cele cu inel de plecare de 40 mm si 395 gr cele cu inel de plecare de 50 mm.
Lanseta este realizată din carbon 40 T si 1 K de origine japoneza, îmbinarea celor doua tipuri de carbon si conținutul minim de rășină a rezultat o lanseta cu greutate redusă, rigiditate, putere, diametru redus si o rezistența foarte buna la torsiune si compresie a blank ului.
Seria Elit D a primit o mandrina Fuji , obținută prin frezare din același carbon cu cel al lansetei, ața de matisaj Gudebrod de culoare purpurie, cu reflexe metalice, inele Sic, cu rama din oțel si cu inel de vârf cu profil antirasucire.
Select Baits Elit-D 13’ vine in doua variante de echipare cu inele după cum urmează:
40 mm 30 mm 25 mm 20 mm 16 mm 16 mm antitagle
Sau
50 mm 40 mm 25 mm 20 mm 16 mm 16 mm antitagle
Urmează testul pescuitului după care am sa revin cu detalii si despre comportamentul lansetei in drill.
Au ajuns noile lansete si la mine Elit-D ,Elit-D Spod, si Vulcan prima impresie asa la rece

sunt niste lansete bine lucrate dizajnul minimalist dar cred ca ajunge, Elit-D o lanseta severa

cum a miscat ,vulcanul asa pare ca e foarte asemenator cu velocity .Dupa ce am incercat si am pescuit cu ele mai revin cu opinile mele.