1.MIXUL. Mixul pe care vi-l recomandăm este un birdfish, adica un amestec – în proporții egale – de fishmeal cu birdfood. Adică de mix cu făină de pește și mix cu mâncare de păsărele. În acest mod obținem un amestec mai light, excelent primăvara pe apă rece. Celor mai puțin avansați le recomadăm să folosească mixuri cumpărate din comerț, indiferent de la ce producător, pe care să le amestece, așa cum am zis, în procente egale (50% fishmeal + 50% birdfood). Este mai sigur din punct de vedere al capacității de rulare al amestecului, dar și ceva mai scump în același timp.
|
2.OUĂ. Rețeta pe care o prezentăm acum este calculată pentru 100 de ouă. Nu este greu să readaptați matematic dozajele la câte ouă doriți. Întotdeauna o rețetă de boilies pleacă de la partea lichidă, adică ouăle împreună cu lichidele nutritive și aroma. La cantitatea rezulatată se adugă mix până obținem consistența dorită a pastei. Din acest motiv, trebuie să avem mereu puțintel mai mult mix decât calculăm, pentru a fi sigur că nu rămânem fără. În linii mari, la 10 ouă ne trebuie 1,5 kilograme de mix, însă în ecuație intră multe variabile: marimea ouălor, dozajele de lichide, capacitatea de absorbție a mixului, etc.
|
3.LICHIDE NUTRITIVE. La 100
de ouă noi punem acum 1150 ml. dintr-un
complex de aminoacizi și 250 ml. de
CSL
|
4. AROMA. Aroma noastră este una de crab, pe care o introducem în dozaj
minim. Adica 0,5 ml/ou.
|
5. ADITIVI PRAF. Separat am pregătit un
amestec de betaină și GLM (de
asemenea, în părți egale) pe care l-am omogenizat foarte bine. Adăugăm câte o
lingură mare de ciorbă pentru fiecare 10 ouă.
6. OMOGENIZARE PARTE LICHIDĂ. După ce am amestecat, vărsăm partea lichidă peste ouă și amestecăm toată compoziția foarte bine.
|
|
7. AMESTEC. Peste ouăle bătute adăugăm –
treptat – mixul. Nu aveți malaxor? Nu-i nimic. Puteți lucra, bine-merci,
într-un lighean și amesteca manual. Totul e s-o faceți conștiincios și
temeinic.
8. PONT. Cojile care ne-au rămas de la ouăle-am pisat destul de grosier și le punem și pe ele în malaxor. Sunt o sursă suplimentară de calciu pentru crap, iar noi sperăm ca ea să fie recunoscută, mai ales în campaniile lungi de nădire.
|
|
9. COCA. În acest moment al procesului
tehnologic trebuie să ne asigurăm că toate ingredientele sunt bine omogenizate.
10. PROBA. O cocă bună de rulat este una care se desprinde ușor de pe pereții malaxorului (vasului), nu se lipește de mâini, dar nici nu se sfărămă.
|
|
11. DOSPIT. Înainte de rulare coca
poposește cel puțin o oră la dospit, într-o pungă de plastic. Anumite componenete ale mixului continuă să
mai tragă lichide.
12. CÂRNAȚI. Urmează pistolul. Aici vedeți unul mai pricopist, însă se poate lucra și cu cele manuale. Totul e să scoatem cârnați omogeni, fără bule de aer.
|
|
13. MASA. Masa de rulat dă boiliesului
forma finală, printr-o simplă mișcare de dute-vino.
|
14. FORMĂ. Dacă nu practicați pescuitul
plantat, asigurați-vă ca bilele au o formă căt mai rotundă, pentru a nu
întâmpina dificultăți la nadirea cu bastonul. Singurul secret pentru ca boiliesurile să iasă rotunde este asortarea
perfectă dintre diametrul capului pistolului și cel al șanțurilor mesei. Cu
răbdare, ajustați capul de plastic al pistolului (pânză de bomfaier, cutter,
pilă) până când obțineți grosimea perfectă a cârnatului.
|
|
15. FIERBEREA. Apoi boilesurile ajung la fiert. Noi am optat pentru varianta clasică, fiertul în apă, chiar dacă mulți pescari susțin ca aburirea este un procedeu superior.Atenție! Întroduceți sita friteozei atunci cănd apa clocotește. Puneți în sită o cantitate redusă de bile pentru a nu opri apa din clocotit!
16. CRONOMETRU. Boiliesurile noastre vor
fierbe fix 2 minute, iar pentru precizie folosim un cronometru.
.
|
17. GATA. În secunda 121 ridicăm sita și
scurgem bilele.
|
18. SCURGEREA. Apoi le întindem pe un
prosop curat.
|
19. USCAREA. Câteva ore bune păstrăm
boiliesurile la aerisit pe site special concepute. Nu e mare lucru, o ramă și o
plasă de țânțari mai solidă.
|
20. FINAL. În acest stadiu nada noastră
este gata de folosit. Este recomnadat ca bilele să fie făcute cu o zi, maximum
două, înainte de plecarea la pescuit. Pe baltă păstrați boiliesurile în saci
perforați, la aer și umbră.
|
21. OBSERVAȚIE.
Mixul ales, lichidele nutritive folosite și dozajele acestora, lipsa
uleiurilor, aroma și cantitatea ei, recomndă – din punctul nostru de vedere –
acest boilies ca unul de primăvară devreme. Noi spunem ca până când apa nu
atinge 18 grade Celsius să nu nădiți mult. Imediat cum s-a încălzit o puteți
face cu încredere și vă sfătuim să păstrați momela de cârlig în dip. Care dip? Exact partea lichidă pe care am
folosit-o la fabricarea boiliesurilor: aminoacizi, CSL, betaină, GLM și aromă.
Păstrați într-un borcănel 50 de mililitri înainte să vărsați partea lichidă
peste ouă. Și mai adăugați puțină aromă, 3-5 ml. |