În general poeții au un dezvoltat simț al limbii. E adevărat că necesitățile de versificație îi împing la inovații și abateri, dar statistic vorbind cred că rimele versurilor lor au puterea de a reflecta percepția lor asupra sunetelor. Astfel, dacă Eminescu nu-și permite niciodată să rimeze [-i] cu [-ij], nici măcar de nevoie, ăsta e un semn clar că el le percepe diferit. Dacă în schimb Păunescu, un versificator pretențios, amestecă totuși liber și frecvent [-i] cu [-ij], asta înseamnă că pentru el cele două reprezintă una și aceeași realitate fonetică. Extinzînd statistica la mulți poeți din perioade cît mai diferite ne putem face o idee asupra evoluției fonetice a lui [-ij] în română.
Nota:"ij" semnifica doi "i"
O observație: de fapt fonetica (mai exact fonologia) este parte a gramaticii, cel puțin în accepția actuală a termenului, pentru că gramatica include toate aspectele de structură ale limbii, nu doar morfologia și sintaxa cum se considera cîndva. Interesant este că ortografia nu face parte din gramatică, pentru că e doar o convenție de notare și nu face parte din limba în sine (așa cum desenul unui urs nu este un mamifer). Cu toate astea multă lume neștiutoare consideră că gramatica se reduce la scrisul corect.
Si..va mai spun ceva,domnilor!
Exista doua argumente in scrierea cu doi "i":
-argumentul pronuntiei:majoritatea vorbitorilor culti pronunta "vii" cu un "i" vocalic si unul semivocalic
-argumentul coerentei sistemului:prin analogie cu alte verbe, un "i" este din radacina, iar celalalt este din terminatie, deci rezultatul este "tu vii";Si in cazul acesta particular, consoana "d" din conjugarea verbului la pers.intaia, singular, dispare din motive istorice.Rezultatul??????Este la sine inteles.
Imi cer scuze ca mi-am permis sa-mi dau cu parerea, dar tot citind pe acest forum, vad ca nu conteniti sa va impungeti pe teme gramaticale.Acum, trageti si voi concluziile si vedeti cine si cum a gresit.
Cu respect,
Silviu SS
Când râul seacă, toţi devin pescari.
chiar nu vad rostul postarii .
